REPORTER LIBER

In sfarsit am facut si eu un pas spre tehnologia (cat de cat) avansata, dup ce in ultimul an si jumatate am butonat la un laptop cu procesor AMD Turion x 2 (doar !) si cu 2 GB RAM (doar). Zilele astea imi vine laptopul cel nou, cu procesor Intel Core i3 (i 5 sau i7 o sa-mi iau mai tarziu, cand o sa fie la moda i9). Nu ma pricep extraordinar la procesoare, asa ca nu sunt sigur care e diferenta intre Dual Core, Turion x 2 , Core 2 Duo , i 3 , i5 si i7. Adica stiu ca i7 e mai bun decat i3, dar nu stiu cu cat mai bun. Si nici nu prea ma intereseaza. E primul Toshiba Satellite pe care-l cumpar, dupa ce ani buni m-am bazat pe HP (nx -nu mai stiu cat – si apoi ProBook 4515s). Pare un laptop uratel, fara floricele, luminite si butoane speciale, dar mie nu-mi trebuie HP Pavilion G6 rosu si frumos-foc (ca altora…). Mai are un ecran LED HD de 15.6”, 4 GB RAM (extensibil pana la 8 GB, cica), un hard decent, de 640 GB, DVD-RW (stiu, un Blu-ray suna mai bine, dar inca nu). Nu are HDMI, dar nu ma intereseaza sa-l conectez la televizoare, asa ca nu ma afecteaza. Oricum, un laptop bun pentru mai putin de 300 de lire, cat a costat. Sa-l stapanesc sanatos ! )

Si doua vorbe despre “pian”. Pianul este dragutul de HP ProBook 4515 s, de 15.6”, pe care l-am folosit in ultimul timp. Un procesor care chiar m-a surprins placut, un AMD Turion 64 x 2 , 2.30 GHz, 2 GB RAM, 250 GB hdd, etc. Are si HDMI (nu l-am folosit niciodata). Bateria tinea 3-4 ore pana recent, acum s-a dus spre doua. Ii spun “pian” pentru ca are suprafata lucioasa. Usor de zgariat sau lasat urme, dar frumoasa cand e curata. Un “pian” dragut, care o sa-si gaseasca usor alt stapan.

Pe scurt. Pana acum un an nu m-am atins de console de jocuri. Playstation 2 a fost prima consola cumparata, insa doar cat sa fac un Mafia, un FIFA sau un Colin McRae (4, cred), din cand in cand.
Ca sa pot vedea un film (la dublu) in avion, am luat si un PSP, dar singurul joc care mi s-a parut “jucabil” pe chestia aia mica a fost FIFA 2009. Pastrez PSP-ul, dar fara jocuri
PS 3-ul cam stiu ce poate, iar eBay-ul e plin de PS 3-uri cu YLOD (pe scurt, stricate). Deci nu.
Asa ca am dat, oarecum din intamplare, peste Nintendo Wii. La care e dragut ca e util si placut si usor de folosit si pentru copii de 3 ani, si pentru oameni de 70. Deocamdata Mariokart, Call of Duty 3 si Formula 1 imi plac. Plus niste joculete marunte si simpatice din “Wii Play” si “Wii Party”. In plus, e prima data cand si “jumatatea” pare interesata de activitatea asta (se da cu Mariokart cam la fel de “bine” ca mine), deci Wii “ataca” si segmente surprinzatoare de populatie.
Accesoriile sunt cam scumpe, dar cu putina atentie se gasesc si la preturi rezonabile. Cel putin in Anglia.
Deci, fara sa am pretentii de gamer experimentat, am decis: Uiiiii !!!

1.Dialog Cristiano Ronaldo – Messi, dupa semifinalele Champions League: “Unde vedem finala, la mine sau la tine ?”

2.E drept ca Realul nu ajunge la Munchen, dar macar a ajuns acolo mingea sutata de Sergio Ramos de la 11 metri ))

(Sursa: “folclor” fotbalistic, nu sunt eu autorul)

Chiar daca nu fac masini bune, iar clipurile lor publicitare nu spun nimic, cei de la Dacia au noroc si beneficiaza uneori de reclame de buna calitate, gratis. Este si cazul Daciai Duster, care este mai cunoscuta multumita unui francez. Acesta a parcat Duster-ul in intrarea intr-o statie de metrou din Paris. Linkul, AICI.

Bloggerii din Bacau pot primi, daca solicita, asa-numite legitimatii de presa. Eliberate de alti bloggeri, se pare.
Ideea e buna, ca o legitimatie in plus nu strica nimanui. Numai sa se dea cate una, ca sa ajunga la toata lumea.
Acum, serios. E oarecum ironic. Bloggerii striga ca presa a disparut sau e pe moarte, dar ei au nevoie de niste cartonase inscriptionate “Legitimatie de presa”.
Bloggerii (unii dintre ei) spun ca nu mai e nevoie de presa, dar le place ca sunt invitati la evenimente impreuna cu jurnalistii reali.
Bloggerii (unii dintre ei) se lauda cu faptul ca au libertatea de a scrie ce vor, dar isi folosesc din plin si libertatea de a scrie ignorand regulile elementare de gramatica.
Poate ca totusi printre bloggerii adevarati s-au aciuat si bloggeri resapati, fosti jurnalisti ratati, care au mare nevoie de o legitimatie de presa, chiar daca e inventata si nu reprezinta mare lucru.
Poate,dimpotriva, printre bloggeri exista si oameni cu talent, care chiar vor ajunge jurnalisti. Sau vor ramane bloggeri, dar vor produce articole de calitate mai buna decat jurnalisti consacrati.
Dragilor, sa va spun cum e cu legitimatia. Am vreo 12 anisori de jurnalism. Ziare locale, televiziuni nationale, radio, online. Greve, accidente, crime, mitinguri, conferinte de presa plictisitoare, primari, prefecti, parlamentari, copii geniali, actori, studenti, dansatori, sportivi, poduri prabusite, drumuri blocate, inundatii, batai, competitii sportive, inmormantari, incendii, arestari, procese, oameni minunati, pramatii, tigani, copii cu handicap, organizatii caritabile, gesturi minunate, politisti coupti, politisti corecti, judecatori. Lucruri frumoase si imagini de cosmar.
O fetita de trei ani cu gatul taiat, pe masa din piatra rece de la morga.
O femeie batuta cu salbaticie de sot, dusa pe o targa catre Terapie Intensiva. O casa fumegand, cu cativa copii carbonizati in ea.
Cateva case plutind incet pe Trotus.
Doua masini facute praf intr-un accident cu doi morti. “Doar doi ? Filmeaza, ia sincroane, dar trimiti doar daca mai moare si vreunul din raniti.”
Un locotentent si cativa soldati de la Pompieri, transpirati, fierti, rosii la fata, dar multumiti ca au stins valvataile si au salvat nsite vieti.
Sute de pesti morti intr-un rau.
Douazeci de tigani nervosi, in jurul tau, lipiti de tine, cerandu-ti bani pentru ca le-ai facut poze. Bani, nu legitimatie “de presa”.
Femeia ingenuncheata pe malul lacului, cand scafandrii scot incet din apa cadavrul sotului ei, tot scafandru, inecat in urma cu cateva ore.
Doar cateva exemple de situatii in care nu mi-a cerut nimeni legitimatia.
Si lista asta poate continua pagini intregi, cu oameni cu care m-am intalnit, cu intamplari la care am asistat, cu subiecte pe care le-am descoperit sau mi-au fost oferite / propuse / ordonate. Poate continua mult. In astia 12 ani am scos legitimatia din buzunar de 3 sau 4 ori.
Culmea, chiar am avut doua legitimatii la care am tinut. Prima legitimatie de la Desteptarea, alb-negru (poza era color, ce-i drept), emisa in 1999, pe care o mai am si acum pe undeva. Si legitimatia de la Adevarul, de prin 2007-2008, cand am fost corespondent local, inainte sa apara babilonia cu miniredactiile locale coordonate de idioti regionali. Era o legitimatie de moda veche, micuta, cu coperta tare, se deschidea si se inchidea ca o carticica. Am predat-o cand am plecat de la Adevarul, dar cat am avut-o, mi-a placut. Asa, ca obiect. Nu stiu daca am folosit-o vreodata.
Asa ca, despre legitimatiile voastre “de presa”, pot sa va urez sa va bucurati de ele, insa nu le luati ca pe o chestie fenomenala. E posibil sa va fie de folos la cupa presei la popice sau darts, poate la un drive-test cu ultimul model de la Dacia, poate chiar la o receptie, o lansare, ceva. Dar jurnalismul nu prea se face cu legitimatia. E doar o bucatica de carton, cu o fotografie si niste nume si cuvinte. Apartenenta la breasla vine, cred eu, dupa primele investigatii tari sau primele reportaje emotionante, primele exclusivitati ori stiri complete. Sau macar dupa niste postari fara erori gramaticale Ori, pur si simplu, cand simti ca esti “in presa”. Nu pare greu, nu-i asa ? Bafta. Si sa trebuiasca sa va folositi cat mai putin legitimatiile…

Azi citeam ca o femeie lovita de masina a fost jefuita de niste tigani in timp ce zacea pe asfalt. Evident, dintre toate creaturile planetei, doar nsite tigani puteau face asta. S-a intamplat la Craiova, in Romania. Tot azi, citeam despre un roman care a parcurs mii de kilometri prin America de Sud, pe bicicleta, iar unul din lucrurile pe care le mentionau localnicii cand auzeau de Romania au fost tiganii. Londra, Paris, Roma, Oslo, Viena, Berlin, MAdrid, peste tot tiganii din Romania terorizeaza populatia civilizata. Pentru ca legile tarilor respective o permit, la fel ca in Romania.
Ar fi timpul sa recunoastem oficial, si noi, si restul lumii, ca Romania este o tara aflata intr-o situatie ingrozitoare. Suntem, practic, o tara calamitata. Este nevoie de un proiect international prin care Romania sa fie ajutata, deoarece nu face fatza acestei probleme.
Statul roman este incapabil sa reactioneze in situatii de urgenta, grave. Daca am avea cutremure puternice in fiecare zi, nu am fi capabili, ca sistem, sa facem fata, sa reactionam, sa indepartam efectele si sa reconstruim totul. Am avea nevoie de ajutor extern. Asa si cu tiganii. Suntem intr-o situatie grava, suntem loviti de o catastrofa. Spre deosebire de un cutremur, inundatii, seceta, epidemii, etc., tiganizarea nu doar ca nu este oprita, ci se afla si intr-o continua crestere. Pentru ca nimeni nu a indraznit sa initieze un program civilizat de sterilizare ori de descurajare a inmultirii necontrolate a acestei etnii. Traind, in cele mai multe cazuri, in mizerie, cresterea numerica si lipsa educatiei devin factori de declansare a inclinatiei catre infractiuni, de la cele mici pana la crime. In plus, pedepsele prevazute de lege pentru anumite fapte sunt foarte blande. Multe tari din Europa se lovesc tot mai puternic de aceasta problema, insa legislatia actuala, bazata pe drepturile omului, egalitate si alte principii frumoase, nu este in masura sa protejeze populatia civilizata a acestui continent.
E nevoie de o solutie, poate un pic mai dura decat cele prevazute de legislatiile actuale.
Nu spun ca Hitler ar fi trebuit sa se concentreze asupra rezolvarii problemei tiganilor in stilul sau, ceea ce au facut nazistii a fost oribil, insa trebuie gasit un sistem, in limitele legii sau in limitele unor prevederi legislative noi, emise special in acest scop, prin care aceasta etnie, care are si parti bune, sa poata fi ajutata sa se integreze in societate. Sau macar sa nu mai faca rau segmentului civilizat al populatiei din tarile afectate de cataclism.
Poate ar trebui invocata siguranta nationala sau siguranta cetateanului, nu stiu, dar ceva trebuie facut, astfel incat tiganii sa inteleaga ca si ei au obligatia sa respecte legile, si ca nerespectarea legilor poate avea consecinte grave. Ori sa fie izolati si sa aiba o viata buna insa fara acces, ori cu acces minim la populatia civilizata.
Mie personal mi se pare ca o majoritate impresionanta a etniei tiganesti este incompatibila cu conceptul de libertate ori cel putin cu cel de convietuire cu oamenii civilizati. Insa probabil e doar o opinie subiectiva. Oricum, ceva trebuie facut, in mod organizat si legal.

Sunt prea generos daca i-am lasat unui nimeni 5.000 de lei in buzunar, cand puteam sa-i iau banii cu o simpla plangere in instanta ? Altii au fost mai pragmatici, iar acum au bani de-un weekend relaxant. Poate data viitoare, ca incep sa am incredere in Justitie.  :)

Daca va mai aduceti aminte, acum cativa ani presa a vuit in urma unei bubuituri care s-ar fi auzit in zona orasului Comanesti. Astazi acelasi lucru s-a intamplat si in Anglia, dupa cum informeaza Yahoo.co.uk. Numai ca aici nu a ramas un mister, ci a fost explicata de Ministerul Apararii britanic. Bubuitura a venit de la un avion Typhoon. Nimic complicat.

In conditiile in care presa din Europa aminteste despre romani doar daca e vorba de tigani cersetori, tigani hoti, tigani talhari sau despre orfani si “cardisti”, e bine ca uneori romanii apar si cu alte chestii. Rar, dar mai bine decat deloc. E si cazul studentului si bloggerului bacauan Mihai Enasel (mi se are ca blogul lui este si in blogroll-ul meu), care a facut si a publicat un filmulet despre Wroclaw, orasul in care studiaza. Drept pentru care, intr-un ziar din Wroclaw a aparut un articol despre filmuletul lui. Felicitari !