M-a intrebat un prieten cum e aerul de Anglia. Hm… E un pic altfel decat ala de Romania. M-a afectat.
Exemplu: azi am condus 38 de mile dus + 38 intors, la un mic schimb de experienta de-o zi. Ajung intr-un satuc, la un giratoriu de-al lor. In orasele mari, in intersectiile mari, “roundabout”-urile, cum zic ei -englezii- sensurilor giratorii, sunt mari. Dar exista si roundabout-uri de-astea mici-mici la care probabil un nene a venit cu un nasture, a tras niste vopsea de-a ”roundul” si gata giratoriul. O pata mica si rotunda, ce-i drept semnalizata si cu indicator. Nu bag mana in foc, dar nu-i exclus ca in unele cazuri pata rotunda de pe asfalt sa fie o idee mai mica decat cea de pe indicator
Eventual pata alba care tine loc de sens giratoriu e si un pic bombata. Putin, nici n-o simti la roata cand o incaleci. Unii o ocolesc, probabil nu e politicos sa calci cu masina un bumb alb. In fine. Eu am condus in Romania din 1997 pana in 2010. De la Oltcit’90 pana la Suzuki Swift 2010, de la Dacia 1300 dintr-un an prost pana la Jaguar XJ 2009 sau asa ceva. Prin orase si sate, pe E85, Bucuresti-Pitesti, dar si la Cleja, Poiana Negustorului, Poplaca (pe bune!) sau alte locuri mirifice, in care drumurile vor deveni o chestie banala prin 2250 anno domini. Dupa sfarsitul lumii, adica. Bun. Am condus in Romania, adica prin gropi si crevase si printre prosti si cocalari. Nu numai, dar astia ies in evidenta. Dupa un an sau doi in care m-am tinut tare si am fost calm, politicos si civilizat, am cedat psihic si am inceput sa blestem, sa injur, sa urasc. Idiotii cu volan care imi puneau viata in pericol m-au facut sa simt partea intunecata a Fortei. Am ajuns sa evoc intr-un spectru negativ, cu valente vulgare, pe alocuri sadice, chiar si fiinta sacra a mamei. A mamei cretinului care imi taia calea. Barbatii din alte masini au devenit pentru mine cretini, criminali, imputiti, nesimtiti. Diavolul chitzaia satisfacut in salasul lui intunecat, convins ca peste o suta si ceva de ani va pune ghearele pe un suflet de mare valoare. Ma indreptam cu viteza spre iad, devenisem rau, razbunator, nemilos. Femeile……ahhh…femeile ! Femei de toate felurile, unele frumoase, unele poate inteligente, femei pe care in alte conditii as fi fost bucuros si onorat sa le cunosc mai bine au devenit brusc….vai, cat de oribil…doar pentru ca nu acordau prioritate….vaci ! Sau, si mai rau, proaste ! Chiar vaci proaste, ceea ce poate fi catalogat drept jignire si pentru vacile care nu sunt proaste, si pentru proastele care nu sunt vaci. Ingrozitor. Nedrept. Regretabil. Am ajuns chiar sa folosesc ceea ce am invatat cel mai bine de la domn’ Ciobanu, proful de mate dintr-a sasea, plecat intre timp dintre noi. El le spunea fetelor din clasa ”vaca Domnului”. O sa revin in alt post la chestia asta, ca e cam ciudata.
Am devenit un om cu dubla personalitate. Ca Jeckyll si Hyde, ca Halle Berry si Catwoman, ca Spiderman si neica-nimeni ala din restul timpului. Mi-a iesit la iveala latura rea. Malefica, daca folosim si DEX-ul. Totul, din cauza traficului, a drumurilor proaste, a pericolelor de tot felul de pe drumurile Romaniei, a lipsei de civilizatie a celor din jur. Chestia asta a durat pana in 2010, ba chiar si dupa, un pic, si credeam ca e definitiva. Ei bine,nu.
Azi, cum am spus, in anul de gratie 2012, conduceam prin Bedfordshire (“judetul” in care traiesc). Conduceam incet si gratios o matahala de Renault Scenic cu cutie automata, probabil una din cele mai plictisitoare 5 masini fabricate vreodata in Europa. Si gri, pe deasupra.
Noroc ca ascultam Basshunter si-mi adusesem aminte de “Angel in the Night”, videoclipul lor destul de reusit din punct de vedere estetic, asa ca nu eram chiar plictisit. La un roundabout din ala miniatural, un domn cu un Nissan vechi a intrat ca berbecul desi eu deja incercam sa circul linistit pe-acolo, intr-o tentativa de a ocoli galma aia alba fara sa ma mai urc pe ea. Omul, destul de batran, nu s-a uitat, nu s-a asigurat, a facut giratoriul si s-a dus. Ei. Aerul de Anglia e tare. Nu numai ca nu i-am fluturat degetul mijlociu, cum am facut ani buni in Romania (la stanga mijlociul e un pic indoit la capat, de la fotbal, si e si mai interesant, e cu galma). Nici macar nu i-am adresat un elementar “Dobitocule!”. Nici macar nu m-am strambat la el. Am incetinit cat sa il evit, am zambit, l-am lasat sa treaca si mi-am vazut de drum. Mama lui (posibil decedata, de altfel) n-a fost pomenita, oul si otetul au ramas nefolosite. Carnea nu i-a umplut frigiderul (ma rog, oricum, e cam scumpa, intre 4- 9 lire kilogramul, deci nu o pot irosi). Nu s-a intamplat nimic. Culmea, colega englezoaica pe pe locul din stanga a parut un pic mai deranjata decat mine de manevra domnului varstnic. “Deranjata” cat sa ridice un pic din sprancene si sa intrebe calm daca nu cumva noi aveam prioritate, fara alte comentarii. Deci cred ca aerul de Anglia mi-a schimbat un pic comportamentul. Sau, poate, oamenii ?…Acum, nu zic ca am eliminat 100 % raul din sufletul meu de sofer inocent. Dar sunt pe drumul spre izbavire…
O sa mai scriu despre aerul de Anglia. Pentru ca pare sa fie un pic diferit de cel din Romania…







