Aşa nu

JIM RAYNOR

Pâna acum câteva zile, Dan Diaconescu era un nimeni. Nu avea personalitate proprie, viata si spusele lui se identificau pâna la o fuziune completa cu OTV-ul iar zicerile lui circulau prin mediul public ca o marturie hazlie a felului în care te poti îmbogati din activitati de masticare a rahatului.

Stiam cu totii ca omniprezenta sa la propria televiziune anula din start o aparitie individuala, însufletita la un canal de televiziune serios; chiar daca vedetele sale reusisera sa faca pasul catre emisiuni similare de prost gust (Acces Direct, orice show cu Bahmutence sau Zavorance), Dan era OTV, imaginea mumificata a unui canal de dejectii.

Mai mult, omul parea moderatorul perfect: într-o lume de dementi, curve, ghicitori, cersetori, prezicatori, într-un ocean de ipoteze, fantezii sau teorii conspirationiste, printre atâtea fire încurcate ce duceau fie la mici adevaruri, fie la mari minciuni, întotdeauna senzationale, DD direct, precum un Sahriyar modern, parcurgea cele o mie si una de greturi nocturne cu o abilitate remarcabila. In timpurile astea, moderatori care îsi lasa invitatii sa vorbeasca în mod liber sunt o pasare foarte rara.

Mitul Diaconescu s-a prabusit imediat dupa intrarea mascatilor prin efractie în lumea sa de vise. Si nu vorbesc aici de pârnaie ori de faptul ca a ajuns, în final, pe merit în topul listei celor mai bogati oameni din România.

Mitul Diaconescu era cel al incluziunii omului de televiziune în rândul baietilor “destepti”. Desi îl injurau multi, la fel de multi îl laudau pentru ca a descoperit posibilitatea îmbogatirii rapide pe seama prostirii prostilor. Croitorasul nostru cel viteaz se ridicase, în mentalul colectiv, la rang de inteligenta nativa, punctele de audienta obtinute în urma unor emisiuni de-a dreptul scabroase ajungând marturii indiscutabile asupra capacitatii manageriale a lui nea Dan.

Fortarea lui Basescu sau a lui Boc (si folosesc termenul ca un compliment pentru DD) de a împarti premii telefonice de sorginte bahica, întrebarile fara perdea adresate Elenei Udrea (cine naiba a mai întrebat-o direct pe blondina noastra daca a întretinut relatii de natura salbatica cu presedintele) ori luxul de a permite unui public ahtiat dupa maneliste sa se holbeze la tot felul de ministri si parlamentari, erau tot atâtea puncte în favoarea caracaleanului nostru.

Legenda s-a fâsâit mai repede decât se asteptau multi. Si a fost nevoie doar de un singur lucru: complicarea vietii de om de televiziune cu cea de viitor mare om politic. Scos din troaca OTV si condus cu capra prin redactiile Realitatea, Diaconescu ne-a aratat la toti un exemplu clasic de “asa nu”. Debitul verbal nelimitat nici macar de necesitatea unei respiratii sanatoase, promisiunile absolut aberante transmise poporului prin profetul si receptaculul sau, viziunea de mahala si Little Italy, lipsa manierelor si a unei culturi cu adevarat urbane si, mai ales, exemplificarea stupiditatii absolute s-au dovedit “calitati” exemplare ale individului cu 3 de d.

Cu tot dispretul pe care-l arat domnului Vadim Tudor, însa executiile de pe stadioane sunt în mod clar mai fezabile decât celebrii 20.000 de euro, împartiti fiecarui român, dupa data la care adera la Partidul Poporului.

Si cum a deturna 400 de miliarde de euro de la îmbogatitii României e un fleac, presedintele Dan ne-a anuntat ca în termen de 100 de ore de la începerea mandatului sau, românii îsi vor schimba viata în mod radical. Vor plati impozite mai mici (daca se vor sinchisi, desigur, politia se va desfiinta iar la închisoare oricum nu vor mai intra decât criminalii si violatorii) si vor primi salarii plus pensii marite.
De unde bani? Sunt, ne-a spus acelasi vajnic Conducator. Sunt dar nu vor sa-i elibereze “aia”. Gotcha!

A fost odată ca niciodată, căci dacă n-ar fi fost nu s-ar fi mai povestit, un băieţel, viitor matelot, ale cărui vise străpungeau limitele bunului simţ. El, purtătorul unui nume de mare împărat şi conducător, visa ca într-o zi să fie…. SUPREMUL CONDUCĂTOR. Şi cum visa el la pătrunsul nepătruns se trezi şi realiză că trebuie s-ajungă şi la ore, dar na…, pauza nu ţine o veşnicie, ci doar sărăcia.

Şi cu mult blonc-dronc-tulubuc…. Traianel apucă cu chiu-cu-vai să intre în sala de clasă!  Profesoara  ,,încântată” de genialul incomprehensibil al elevului îl atenţionează că există o crasă lipsă de respect din partea lui şi că nu reuşeşte să adere şi el la categoria elevilor mai răsăriţi! Da’ Traianel nu se poate lasa umilit si scoate biciul discursului la inaintare si ii raspunde celei care a avut curajul sa-i ,,rastoarne calul cu boi”: ,, Doamna, succesurile (AGRAMATICALITATILE SE MOSTENESC DIN GENERATIE IN GENERATIE) mele nu se vor datora dumneavoastra, scolii, educatiei, ci doar istetimii mele debordante si a modului in care reusesc sa ma fofilez de …. VOI!”

Profesoara ingalbenita il urmari stupefiata pe elevul Traian care evidentia a lui strategie de viata, in timp ce se napustea cu pasi marunti spre locul sau din clasa, fara permisiunea profesoarei de a merge la locul lui.

Ajuns la locul lui, in ultima banca, Traian se aseza langa Mircea, fratele lui de sange, (alaturi de care va infaptui multe acte marete datatoare de sperante sangerande), scoase caietul si  incepu ora lui desen semi-artistic! Traian optase pentru ultima banca. Stia ca de acolo are o vizibilitate senzationala. Vedea, miroasea si simtea tot. Era arhicunsocuta pasiunea lui pentru sendvisurile cu magiun ale colegelor sale blonde, in special pentru sendvisul Lenutei Baicoi.

Ora de matematica incepu. Profesoara deja umpluse doua table. Traianel era de neclintit, doar a lui manuta ,,cotrobaia” foaie caietului de matematica cu ajutorul unui creion. El era in plin act de creatie: picta viitoarea lui flota. Din nou, impertinenta de profesoara observa  ca Traian, pentru  n-a oara, se teleportase intr-o alta realitate! Cadrului didactic ii trecuse prin cap ideea sa-l lase, mergand pe principiul pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti, dar etica achizitonata in nenumaratele ore de pedagogie o impiedica. Ajungand la ,,sediul” elevului său, luă proasta decizie de a-l scarpina putin cu un discurs.

,,Traian… noi suntem la ora de algebra, iar tu desenezi … vapoare?!?!? E corect? Ce vrei sa faci cu viitorul tau? Tu crezi ca bogatia ta spirituala si materiala sta intr-o…. flota desenata prost pe o hartie? Pentru asta vei avea scazuta nota la matematica si la  purtare cu 25% !”

Traian, incremenit de imensul tupeu avut de aceasta fiinta care a avut curajul sa-l infrunte… V-am pacalit ! Traianel adoptse un calm englezesc! Ii dadu un cot colegului frate Mircea. Acesta din urma intelese ideea si scoase din ghiozdan arma si munitia – o teava si cateva boabe de fasole. Incarca teava cu boabele si incepu sa traga la foc automat in profesoara! Ochii, gura si urechile profesoarei au fost tinta atacului. Astfel, cei doi au sters orice urma, in cazul unei reconstituiri. La final Traianel, pentru a parea mai istet, zambi, scoase un racnet de victorie si spuse: ,Ale cui simturi sunt cu minus 25% acum cucoana?”

Dupa ce au rapus bestia, au falsificat toate dovezile, astfel incat, iubitul lor « preten », Emi Gog sa fie tras la raspundere pentru dezastrul comis.

Dupa ani si ani au venit si anii negri, ani in care Traian si-a dus visul la indeplinirea neimplinirii altora.

Si v-am spus povestea asa, incalecand pe o sa, jurand ca …… voi lupta, ca tara sa nu mai fie asa!

Acesta este un pamflet (nu foarte reusit) si trebuie tratat ca atare!

În aşteptarea alegerilor şi a unui colţ de pîine…

Nu stiu cum se face, dar de fiecare dată când se apropie alegerile, guvernanţii se hotărăsc să scoată de pe raftul ruşinii, înfăşurată bine în naftalină, jucărioara lor preferată: soarta profesorilor. Acest colectiv de oameni, care cică au mai pus mâna pe o carte şi nu pe terenuri de nu ştiu câte hectare, reprezintă mantaua de vreme rea pentru cei care urmează a fi aleşi. De fiecare dată când se apropie ziua votului începe să se editeze câte un nou basm ai cărui actori sunt Guvernul şi ,,şleahta” profesorilor. Rolul de ,,Salvatore della patria” i se acordă bineînţeles junelui prim: omul politic, iar rolul de neajutorat i se cuvine sărmanului profesor. Normal că zmeul nu putea lipsi din desfăşurarea acţiunii. Astfel fie Călin (Popescu- Tariceanu), dar nu cel din file de poveste, fie Boc Poc-Poc îl vor întruchipa pe Bau-Bau.

Si noi ?!?!?!

Consider că audienţa, mai precis publicul larg este sătul şi plictisit de această reluare. Nici la creşă nu ar mai avea succes această tragedie în « n » acte, ale cărei urmări sunt bine cunoscute: repoziţionarea pe raftul ruşinii a profesorilor, înfăşuraţi într-un strat şi mai gros de naftalină, ca să le fie de folos şi la viitoarele alegeri. Circul produs de cele două părţi este unul de dimensiuni mitice.

Alegeri = Speranţe, care ţin de foame

Parcă deja încep să şi vizonez cum toate jurnalele de ştiri încep cu aceste ,,mini” serii, Elodiile, consilierii Syda şi « succesurile donshoarei » Basescu fiind date uitării. Cred că unele dintre casele de pariuri ar avea ceva de câştigat dacă ar da câteva cote pentru unele variante de deznodământ, în cazul acestei adevărate epopei.

În tabara cui să ne poziţionăm ?

Totuşi unde ne situăm, avocatul cărei părţi dorim să fim? Să lăsăm liberul arbitru să decidă? Subsemnatul, care face şi el parte din gaşca menţionată mai sus (din păcate sau din fericire), simte că adevărul face curse între cele două tabere. Generaţia tânără din învăţământ are mintea de apoi, încât să nu creadă că tot ce zboară se şi mănâncă. Cruzii dascăli realizează că o mărire de 50% a salariilor este de domeniul absurdului (cum era vehiculată în urma cu un an), având în vedere recesiunea economică la nivel mondial. Ca să nu mai vorbim şi de faptul că sistemul este unul …, mă abţin. De ce afirm aceasta? Voi lăsa pe alţii să răspundă. Totuşi nu am cum să fiu de acord cu salariile de mizerie care sunt în învăţământ! Nu este posibil ca un absolvent de facultate, care tocmai a intrat în acest domeniu, să se întreţină din 7 milioane pe lună. Într-un astfel de caz visele capătă dimensiuni ireale, cu un pronunţat caracter ficţional. Există şi unii contestatari ai calităţii procesului de educaţie. Lucru care este perfect normal! Bube există şi vor dăinui mult timp de acum încolo. Totuşi aceştia să se gândească şi la sursa acestei defecţiuni. Sursă care pleacă din ambele cercuri: atât cel al ariei învăţământului, cât şi cel al guvernului şi preşedinţiei. Poate şi numărul imens de universităţi, apărute peste noapte ca ciupercile după ploaie contribuie la slăbirea activităţii didactice. La aceasta contribuind cu siguranţă şi lipsa motivaţiei datorate ,,remuneraţiilor” pricăjite. Aşadar se va ajunge iar la veselie şi voie bună în rândul elevilor, buzunare goale şi ,,chef” de ,muncă în cealaltă parte a clasei, adică la catedră.

Pentru a mulţumi şi capra şi varza, propun guvernului ca fiecare dintre protestanti să primească câte un Logan de 12000 de euro, cu niscaiva ceva îmbunătăţiri de 60000-70000, după preferinţă, iar aceştia din urmă să înceapă o eternă grevă japoneză. La greva foamei nu vom putea accede niciodată. De ce? Coana foame are mutaţie permanentă pe adresa noastră de ceva timp.

În concluzie, la fiecare protest al cunoaşterii, sensul expresiei: ,,Trăiţi bine!” este redefinit.

În secolul al XXI-lea lumea satului moromeţian specifică literaturii lui Preda încă îşi mai face simţită prezenţa în peisajul rurarului băcăuan. Un peisaj  ros de pecetea timpului  care nu pare a ierta pe nimeni şi nimic! Universul rural încă mai  oferă imagini arhaice, scene care par fantasmagorice pentru timpurile noastre. Însă realitatea dezarmează pe adepţii teoriei conform căreia totul este de un roz inimaginabil.

Aceeaşi zonă, dar timpuri diferite

 La doi paşi de municipiul Bacău (unul dintre cei 12 ,,voinici” care se doresc a fi adevăraţi  poli de dezvoltare), în satul Valea Seacă, comuna Nicolae Bălcescu, clipa pare a încremeni. Neica timpul a uitat să mai scoată ceva din tolbă şi pentru locuitorii acestor meleaguri. Totul pare desprins dintr-un alt film, un film dominat de nonculori şi tristeţe. In ciuda faptului ca se află la nici 4 kilometri de comuna Nicolae Bălcescu, satele Valea Seacă, Buchila şi Lărguţa demonstrează faptul că apropierea de oraş nu dinamizează zona. Ba mai mult, se poate afirma că influenţa citadelei este aproape zero. Cu aproximativ 4100 de locuitori Valea Seacă se înscrie în acea zonă tristă din peisajul rural de sorginte românesc. Totul ţine de mentalitate, după cum sintetizează şi primarul comunei Nicolae Bălcescu, Anton Şiler. ,,Oamenii se simt legaţi de animale şi pământ. Dacă ar avea de ales între un  Mercedes şi o caruţă, aceştia vor opta pentru ultima variantă”, afirmă primarul localităţii băcăuane. Procesul de desprindere de personalitatea arhaică pare a fi una de durată şi fără un deznodământ previzibil.

Probabil aceasta este şi una dintre cauzele care au condos la exodul celor tineri spre alte meleaguri. De la an la an locuitorii acestei zone par a da bir cu fugiţii. Dacă unii se mulţumesc cu simplul fapt de a îşi găsi un loc de muncă la negru în oraş, o mare parte îşi îndreaptă gândurile spre alte zone ale continentului, sperând la un trai decent, atât pentru ei cât şi pentru copii lor, odrasle care sunt uitate acasă. Această şansă, de a-şi părăsi ţinuturile natale, este privită de către săteni ca o evadare dintr-un loc în care evoluţia umană cât şi cea economică este de domeniul basmelor populare. ,,Problema e că o mare parte dintre copii sunt lăsaţi în grija bunicilor, nelăsându-se niciun act oficial la primărie”, susţine edilul comunei.  

 Viitorul?!?

 În ciuda problemelor existente, primarul are planuri mareţe, legate de infrastructură, cât şi de calitatea condiţiilor oferite de instituţiile de învăţământ din comună. ,,Dorim să oferim cele mai bune condiţii pentru elevii din comună, deoarece aceştia reprezintă viitorul localităţii. Astfel dorim să reabilităm terenurile de sport şi grădiniţele din cadrul şcolilor din N. Bălcescu şi Valea Seacă. Deasemenea am dori ca în viitorul apropiat să avem o creşă de copii în satul Valea Seacă”, spune Anton Şiler. Investiţii vor mai fi făcute în alimentarea cu apă şi gaz metan în satele Valea Seacă şi Buchila prin proiecte FADR. Totuşi planurile mareţe sunt umbrite de alte proiecte mai vechi, care încă nu au fost finalizate, proiecte care se încadrează perfect în cadrul sintagmei: la anul… ,,Asfaltarea drumului care leagă Valea Seacă de Buchila trebuia finalizată în cursul anului curent, dar din lipsa fondurilor, lucrările vor lua sfârşit la anul”, anunţă primarul comunei.

Bineînţeles că pentru o dezvoltare sănătoasă a unei comunităţi este nevoie de fonduri, adică veşnicul ban public. Era imposibil ca ambiţiile şi pilele politice să nu-şi facă simţită prezenţa. ,,Întămpinăm serioase probleme din cauza discriminării în alocarea banului public către primării”, conchide primarul comunei Nicolae Bălcescu Anton Şiler.              

Speranţa

Singurii care nu sunt atinşi problemele cotidiene sunt cei mici. În ciuda realităţii sumbre, copii zonei manifestă o veritabilă sete de cunoaştere. Unii dintre ei par absorbiţi de tainele geometriei, alţii încearcă să descopere enigmele literaturii, totul cu un singur scop: o viaţă mai curată. Copii nu au idee de ultimele curente urbane, gen emo, demo, gemo sau care ‘or mai fie ele. Lumea lor se împarte între şcoala şi muncă, între muncă şi şcoală, chiar dacă învăţătura intră de obicei pe al doilea plan. ,,Lipsa interesului pentru carte şi abandonul şcolar sunt marile noastare probleme”, afirmă, directorul Şcolii numărul 1 Valea Seacă, Mariana Gherghişan. Pentru a caracteriza cât mai corect această situaţie, poate fi dat ca exemplu numărul elevilor înscrişi în clasa întâi, la Şcoala numărul 2 Valea Seacă. ,,De pildă, în anul şcolar 2008-2009 au fost înscrişi doar 2 elevi în clasa întâi, din cadrul Şcolii Valea Seacă numărul 2”, spune Mariana Gherghişan. Este îmbucurător faptul că visele joacă un rol important în lumea acestor pitici. Între munca la câmp şi programul de la şcoală, tinerii îşi găsesc timp pentru a visa.  Unii dintre ei se văd piloţi de avion, adevăraţi apărători ai legii, medici, sportivi sau artişti. ,,În calitate de cadre didactice, simţim o puternică motivaţie de a conduce pe drumul cel bun aceste destine, când observăm că mai există elevi care manifestă dorinţă de cunoaştere”, conchide directorul unităţii de învăţământ. Atunci cu toţii avem de învăţat ceva de la aceşti copii, în a căror accepţiune visul este un mijloc de evadare. Te încearcă un sentiment puternic când vezi imaginea unor mâini muncite la treburile câmpului. Probabil că unele dintre aceste imagini, ar trebui expuse omului politic al secolului în care trăim. Poate îl va încerca şi pe dânsul un sentiment, care îi va oglindi realitatea justă, nu cea fabricată la televizor sau prin nu ştiu ce trusturi de presă. Aceasta este veritabila lume rurală a secolului al XXI-lea, o lume bătută de viaţă. Totuşi mai rămâne o şansă: puterea de a visa.

 Ioan-Alexandru URSU

Te-ai trezit cumva într-o lume în care totul pare “ca de ciuperci”? Atunci înseamnă că ai descoperit realitatea. Acum, după ce ţi-au fost testate papilele gustative pe vechiul produs,  de larg consum, denumit: “lumea de toate zilele”,  vi s-a ivit  întrebarea : ‘oi fi vrând io să fi păpat acest aliment?”  Daaaaaaaa!!! Cu siguranţă.  Nu  ar trebui să punem mână de la mână, nu pentru a face mai multe mâini, ci pentru a încerca (acolo, olecuţică)  să schimbăm ingredientele “lumii de toate zilele”? Sunt sigur că a trecut  de mult  perioada de valabilitate a  acestui papanaş cu brânză mucegăită.  Io sunt plictisit de sutele de ghivece servite zilnic în autoBUS, în trafic, şi în mod special în instituţiile de învăţământ.

 Cred că în curând voi ajunge imun la toate aceste deşeuri verbale, evenimenţiale, şi tot neamul lor cel ….., din păcate treaz!  Ar  fi bine să găsim somniferul pentru infinitul cârd de aroganţă, prostie, nesimţire, nepăsare. E dureros că “madame” aroganţa, “boierul” nesimţirea, şi incurabila prostie au pus laba (că nu pot spune mâna sau gheara) şi pe instituţiile de la care ai unele mici-mari pretenţii. Nu voi spune că un student nu poate să intre la secretariat  cu scopul de a găsi un răspuns, sau că “limitatul” învăţăcel este luat peste picioare, de către “prea nelimitatul, alteţea sa” profesorul. Pentru a nu mai aduce in discutie comportamentul functionarilor publici, al caror chef de munca este atît de incomensurabil încat nici nu il simtim! Imi place la nebunie ţara în care m-am născut, trăiesc si voi trăi (sper ca nu pentru prea mult timp, aici)! Dacă nu ar fi existat această mică doza de nebunie…, am începe să batem cîmpiile cu toţii.

 Of….offfff !!!! Măi…..! Măi!!!! “Da’ io cu cin’ votîz?” Nu cu mine!!!! Din păcate cu ei…., vlăjganii de demult vlăguiţi!!!!  Dar na că am scăpat porumbelul şi am spus-o. :)  Ups! Cred că am parte de o revelaţie!!!  Gaaaaaaaaataaaaaaaaa! Ştiiiiiiiiiiiiiiuuuuuuuuuuuuu! Şombolibozaurii vor să ne călească, pentru că viaţa este  grea domle! Nu oricine o poate căra. Cică trebuie să ai braţe puternice, spate mare, ce mai, trebuie să mergem la sală, şi nu mă refer la sala de lectură! Nu? N-am io dreptate sau n-am io dreptate ?    

Hooop ooooop ooooop! Gata ajungem să ne plângem de milă. Şi nu dă bine  în CV.  Nu trebuie să  exagerăm. Din fericire  nu toţi şombolibozaurii sunt la fel. Există şi excepţia  de la regulă. Mai sunt şi oameni, spre bucuria publicului larg.

 Nimicirea căpcăunului                                               

 Sincer, mie îmi place cum stau lucrurile în acest moment. De ce ? Pentru că mă determină să fiu un luptător, un om care se zbate până la ultima lacrimă de putere!!!

Trebuie  să le mulţumim celor care ne fac ziua mai amară, mai înnourată, mai ploioasă, mai lungă, mai cretină, pentru că inevitabil vor apărea şi dulceţurile…, şi lumina…, şi înţelepciunea…, şi răspunsurile pe care le căutăm. Astfel jocul devine mai disputat şi mai interesant. Credeţi voi ?

Nu?