1. Stadionul Municipal, 2002, inaintea unui meci cu SC/FCM Bacau old-boys. Daca imi aduc bine aminte, unul sau doua din cele patru goluri pe care le-am primit au fost de la Daniel Scanteie, un atacant cum putini au fost in echipa Bacaului, de-a lungul timpului. (multumiri lui Nelu Basca pentru foto)

2. PressClub, prima echipa de minifotbal din care am facut parte. 2006, parca.

3.Prea mic pentru o poarta atat de mare… Si da, a fost gol. Primit

4. “Pe-aici nu se trece !” Zid, nu gluma…

5. Meci de fotbal in 6, pe sinteticul de la Aerostar, 8 iunie 2006. Presa bacauana – Gloriile SC/FCM Bacau, scor final “doar” 4-7 prin mila fostilor componenti ai echipei de prima liga a Bacaului. Am incasat vreo 4 sau 5, dar pot spune ca a fost o onoare, tinand cont de numele adversarilor, fosti jucatori de liga 1: Scanteie, Gireada, Cristi Popovici, I.Munteanu, Firici, Fl.Pavel & comp. Putea fi 5-7 dar Doru Arvinte mi-a aparat un penaly in final (asa se intampla cand echipa il lasa sa execute penalty pe portar…).

6. Fly away … (multumiri Iulius Filip pentru ca m-a prins in plin zbor). Si nu, de data asta n-a fost gol !

Sportul se cheama “impinge zapada / nisipul”, iar castigatorii sunt firmele platite de Primaria Bacau din bani publici. Simplu !

O multime de sensibili au sarit de fund in sus, vezi, Doamne, Clarkson trebuie pus la zid pentru ce a spus. Dar mi se pare absolut ok. Un pic cam dur, poate, dar adevarat. Daca tot te sinucizi, fa-o discret, fara sa dai peste cap vietile a sute de oameni nevinovati…

O initiativa interesanta, despre incercarea doamnei Pinkham de la Channel 5 de a regasi o fetita pe care o cunoscuse in 1999. Reportajul a fost realizat cu obiectivitate, dar si cu imagini care “vand” mai bine astfel de productii: copii mai mult sau mai putin drogati in canalele Bucurestiului, cladiri gri si vechi, caini maidanezi (lucruri reale, la urma urmei, nimic inventat).

Initiativa de a cauta un copil cunoscut acum multi ani, doar cu o poza si un prenume, este spectaculoasa, iar regasirea a oferit o finalitate demersului.

Ceea ce nu mi-a placut a fost faptul ca accentul a cazut pe trairile lui Natalie. Cum a lasat-o ea pe Mirela, cand ar fi putut sa o ia in Anglia. Cum a regasit-o pe fetita handicapata si incapabila sa se exprime. Ce ar fi putut face Natalie, ce n-a facut Natalie. Ce simte Natalie cand o ia in brate pe Mirela, cat de socata de Natalie ca in 12 ani cladirea fostului orfelinat a fost renovata, cum se mira Natalie ca niste autoritati locale au reusit in 12 ani sa dea o mana de var intr-un sediu si sa schimbe niste usi. Cum a mers Natalie cu trenul inghetat, in 1999, cum cobora Natalie din tren, cum intreaba Natalie in romana unde e sediul Politiei, in Slatina. Cum va ajuta Natalie niste tineri care vor sa faca un centru de zi pentru Mirela. Din nou, cum se simte Natalie cand se gandeste ca ar fi putut face ea asta, dar ca nu a avut puterea sa faca acest sacrificiu. Cum se mira Natalie de ororile orfelinatelor din Romania mostenite de la comunisti, cum apreciaza Natalie faptul ca sistemul a evoluat totusi, au aparut schimbari importante, in bine. Cum crede Natalie ca intre ea si Mirela exista o legatura, o conexiune, doar pentru ca Natalie, cand s-a intors in UK in 1999, s-a gandit sa dea “print” la o poza cu Mirela zambind, si a tinut poza langa calculator.

Nu vreau sa fiu nedrept, e un reportaj interesant si destul de bine realizat. Dar rezultatul e ca Mirela devine un pretext pentru ca telespectatorii sa o cunoasca pe Natalie si senzationala ei poveste, despre cum s-a uitat 12 ani la o poza si deodata i-a venit ideea sa afle ce mai face fetita din poza. A aflat. Dar imi lasa impresia ca a aflat doar ca sa spuna o poveste care i s-a parut senzationala. Si ca sa se caiasca jurnalistic, sa isi infrunte ceea ce considera ea o slabiciune (eu personal cred ca nu a gresit cu nimic cand a lasat-o pe Mirela in Romania, oricum). Finalul povestii e trist, dar se putea si mai rau. Puteam sa nu aflam ce e cu Mirela si sa fie tot despre Natalie si ce a gatit ea la ultimul Craciun, in timp ce se gandea la Mirela…

Reportajul se numeste “The Lost Orphan:Mirela’s Story”, dar povestea nu e despre Mirela. Ci despre Natalie, o femeie interesanta, dar bantuita de o asa-zisa greseala din tinerete. Mirela trebuia sa fie salvata de oameni si institutii din Romania, nu de o studenta din Anglia. Regretele sunt tardive si inutile, chiar daca “dau bine” intr-un reportaj pe Channel 5, bun de impresionat pana la lacrimi doamnele si domnii de varsta a treia…

P.S.: delicios de stupida doamna dintr-o secventa filmata la Protectia Copilului din Slatina, care, in anul de gratie 2011, facea semne disperate echipei de jurnalisti britanici: “No filming !”, cand acestia filmau holul sediului DGPC. Fantastic. Sa ne aparam institutia de spioni ! )) Totusi, e Romania, lucrurile se schimba incet. Daca.

Sigur ca nu e placut sa vezi zeci de caini pe strazi, sa stai cu teama ca poti fi muscat, sa fii in pericol sa provoci accidente de circulatie din cauza vreunui maidanez. Dar nici solutiile primitive si brutale nu sunt acceptabile. Bacaul nu era orasul ala plin de afise despre sute de milioane de euro atrase de primarul Stavarache ? Nu avem Primarie ? Nu exista autoritati ? DSV ? Chiar nu avem administratie locala ? Nici un om capabil sa rezolve problema in mod civilizat ? Nici un edil interesat de soarta alegatorilor care l-au votat de doua ori ? E laudabil, recunosc, faptul ca primarul Stavarache a refuzat, cel putin pana acum, eutanasierea, ca solutie. Asta e bine. Dar e nevoie de mai multa initiativa.

Si un mesaj personal pentru bloggerul anti-maidanezi: Razvan, daca esti asa de pornit si de convins ca maidanezii trebuie omorai, pune mana pe un cutit, topor, drujba si incepe macelul. Cu imagini si detalii pe blog, updatate din ora-n ora si din 10 in 10 caini killeriti. Un plan cincinal la cadavre de catei, o planificare sanatoasa, preferabil de tip sovietic, a “actiunii”, ceva interesant.

Sa fim seriosi, suntem maine-poimaine in 2012, si mai exista oameni care cred ca un masacru, fie el si “canin”, ar fi solutia ideala la problema unui oras condus de niste amortiti. Sunt convins ca exista solutii mai bune. Trebuie doar sa aiba cine sa le initieze si sa le puna in practica.

Trezirea, Primarie !

Astept in continuare multumirile obsedatului, pentru ca daca il ardeam si eu cu 5.000 de lei, ajungea probabil sa doarma intr-o cutie de carton.

Acum inteleg ce inseamna sa scrii pe bani. Pe banii tai )))))))

Eu zic ca e dezacord, pentru ca se refera la un gen, o categorie de reprezentatii. Corect era “nu-mi place acest gen de…”.

Si inca una tare, tot de-acolo: “Trei ambulante au ajuns la fata locului si au acordat ingrijiri medicale fetei, care s-a ranit la cap”. Adica o ambulanta o tinea de mana, alta ii pansa rana si a treia chema Salvarea ))))

Stiu. Romana e o limba dificila.