REPORTER LIBER

Vă jur că abia azi am aflat că există un domn numit Eduard Manole. Şi că dumnealui a candidat la funcţia de preşedinte al României. A obţinut sub 1 %. La fel şi “colegii” săi de competiţie electorală, Ninel Potârcă, Ovidiu Iane şi Constantin Rotaru. Oameni de care nu am auzit până zilele astea şi nici nu vom mai auzi prea curând. Sau poate niciodată. Poate oi fi eu neinformat, dar trebuie sa o spun. Poate că sunt oameni de treabă, or avea realizările lor, nu am ce să zic de ei, dar un lucru nu înţeleg: de ce au candidat. Eşti un nene onorabil, care are o afacere sau lucrează la nu ştiu ce firmă. Şi deoadată, te gândeşti să candidezi la funcţia de preşedinte al ţării. Pentru că poţi ! Pentru câteva zile, te “lupţi” cu Băsescu, Antonescu, Geoană şi alţi “grei” ai politicii, care nici nu ştiu că tu exişti. Ei nu ştiu că se luptă cu tine, dar tu ştii că eşti în competiţie cu ei. Dai declaraţii ziarului local şi îţi suni soacra să se uite la televiziunea naţională, că apare clipul tău electoral. Eventual programezi videorecorderul să înregistreze emisiunea, iar caseta o ţii în bibliotecă şi o arăţi cunoscuţilor toată viaţa. În scara blocului sau pe strada ta te cunosc vecinii. Nu contează că ai avut zero şi un pic la sută, important e că ai fost pe acelaşi buletin de vot cu nişte oameni importanţi. Dar uite că eu rămân cu o întrebare. Poate o au şi alţii. Ninele, Eduard, Costică, Ovidiule, spuneţi-mi, vă rog, ca să pot dormi liniştit la noapte: DE CE ?

Ca unul care a votat în trecut cu Băsescu, am fost surprins – încă o dată – neplăcut de actualul preşedinte. Imediat după anunţarea rezultatelor exit-poll, Băsescu a făcut nişte declaraţii pe care le-aş cataloga de-a dreptul disperate, încercând să atragă de partea sa atât alegătorii care au votat în primul tur pentru Crin Antonescu, cât şi PNL. Băsescu a spus, fără să creadă nici el ce spunea, că românii au votat pentru “dreapta”. Hă ? What ? Care dreaptă ? Oricât de disperat ai fi, nu poţi să exagerezi în halul ăsta, nici sub impulsul fricii că o să-ţi pierzi fotoliul de preşedinte. Pe de altă parte, orice mesaj ar încerca să dea Crin Antonescu, cred că nu-i poate determina pe alegătorii săi din primul tur să voteze cu un anumit candidat. Electoratul lui Antonescu nu este unul disciplinat şi cred că foarte puţini dintre ei au votat “dreapta”. Multora le-a plăcut ideea de bun-simţ promovată intens de Antonescu în campanie, demolată, din păcate, chiar de candidat, în timpul confruntării televizate în care a devenit un mic Băsescu, din punct de vedere al agresivităţii. Părerea mea e că nu i s-a potrivit această atitudine. Antonescu a avut şi o echipă de campanie slabă, a fost reprezentat prost la televiziunile naţionae de cei care au fost purtători de cuvânt, iar acest lucru l-a costat. Un exemplu: în municipiul Bacău, al cărui primar a fost şeful de campanie al lui Antonescu, Crin a obţinut doar cu 2-3 procente mai mult decât Geoană şi cu 3-4 mai puţin decât Băsescu. Deci efect zero, campanie prost gândită şi aplicată. Dacă aveam un electorat de dreapta bine cristalizat, aveam o finală Antonescu – Băsescu, pentru că personajul Crin Antonescu a fost ok. Nu e un tip antipatic, ştie să vorbească, are un mesaj, putea să convingă cu bunul-simţ, în criza morală prin care trece România. Nu a avut echipă, asta l-a tras în jos. Şi a profitat Geoană, care însă nu trebuie să se culce pe o ureche, dacă vrea să aibă şanse în turul doi. Oricum, Băsescu pare “dispus” să facă mai multe greşeli ca oricând, iar asta ar putea să îl tranforme în învins. Foarte importante vor fi negocierile din aceste zile, aşa că nu se pot emite verdicte. Teoria lui Geoană, cu “tot poporul împotriva lui Băsescu” este şi ea o construcţie din beţe de chibrit, deoarece românii sunt imprevizibili, mai ales când au ştampila în mână. Turul doi va fi echilibrat, eu văd o diferenţă de câteva procente (cel mult 5) între cei doi. Chiar dacă poate să pară paradoxal, Geoană este pentru Băsescu un adversar mai periculos decât ar fi fost Antonescu. De ce ? Pentru că echipa de campanie a PSD este mai bine pregătită decât cea a PNL, pentru că minusul de imagine al lui Geoană faţă de Antonescu este recuperat de consecvenţa mesajelor adresate de candidatul PSD, care, chiar dacă pare uneori aproape robotic, măcar nu are fluctuaţii şi pentru că electoratul PSD (în special în mediul rural, persoane vârstnice) este mai disciplinat decât cel al liberalilor. Şi pentru că Geoană este mai aproape de opusul lui Băsescu decât ar fi fost Antonescu. Băsescu pare schimbat faţă de ultimele alegeri şi cu siguranţă şi-a pierdut enorm din popularitatea care l-a ajutat să devină preşedinte. Chiar dacă vrea să pară mai blând, mai civilizat, mai raţional, e cam târziu pentru schimbarea măştii. Atacurile neîntrerupte ale unor trusturi de presă naţionale, chiar dacă nu păcălesc multă lume, mai rup şi ele, probabil, 1-2 procente, care s-ar putea să fie foarte importante la final. Oricum, ideea e că nu simpatia pentru “dreapta” va decide preşedintele, deoarece nu avem o dreaptă adevărată. Dar Antonescu va juca un rol important în viitor, mai ales dacă va scăpa de balastul reprezentat de echipa sa de campanie şi va putea lua decizii singur sau cu mai puţini sfătuitori. Va fi interesantă şi campania din aceste două săptămâni. Dar despre următoarele zile, în următoarele zile…

Echipa naţională de fotbal a Guineei Bissau (eu ştiu de ţara asta doar de pe timbrele pe care le colecţionam înainte de 89, când eram puşti) a fost desfiinţată. Nu s-a calificat la Mondiale, a terminat pe ultimul loc în grupa sa (sigur, nu se compară cu România, care a câştigat la mare luptă duelul cu Insulele Feroe, terminând penultima), aşa că ministrul sportului a desfiinţat echipa. Probabil vor înfiinţa alta, cu alţi jucători, alţi antrenori, alt joc. Poate şi cu alte rezultate. Dar ideea desfiinţării unei echipe de fotbal nu este atât de dramatică pe cât ar putea să pară. Şi s-ar putea aplica şi pe la cluburi. Poate că soluţia “ras totul şi luat de la zero” este mai bună decât “reconstrucţiile” la care asistăm de mulţi ani. Şi mă refer inclusiv la echipe de club care nu mai reuşesc nimic. Echipe uriaşe din istoria fotbalului au dispărut după accidente aviatice, tragedii imense. Care ar fi trebuit să le şteargă, încet-încet, şi din istoria ulterioară a fotbalului, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Echipele respective au fost reconstruite şi au ajuns din nou la performanţe importante. Sigur, desfiinţarea unei echipe ar putea să pară o chestie aproape primitivă. “Doar în Africa se poate aşa ceva”, am auzit de nenumărate ori lumea civilizată, exclamând după câte-o ştire exotică. Dar ştiri “exotice” sunt şi la noi, atâta doar că ne-am obişnuit cu ele, mai ales în fotbal. “Civilizaţii” noştri aruncă cu pietre în jurnalişti, îşi taie venele prin geamuri de vestiar, înjură suporteri, lovesc, comit accidente de maşină, se leapădă eroic de cocaină, conduc beţi sau fără permis, se fac mangă prin baruri înainte de meciuri importante. “Made in Romania” înseamnă, uneori, în fotbalul nostru, grozăvii mai mari decât cele din Africa…Din fericire, catastrofele noastre din fotbal nu sunt aviatice, ci poartă nume şi au contracte de sute de mii de euro pe an. La noi, singurele “decese” sunt ale chefului de muncă, dorinţei de victorie, spiritului de sacrificiu. Au mai murit, fără vreun accident, ci de moarte “naturală”, bunul-simţ al jucătorilor, ambiţia şi seriozitatea. Odinhnească-se în pace, aşteptăm Apocalipsa, poate atunci vor învia şi morţii… Ambiţie, devotament, seriozitate… Vorbe mari, care nu mai pot fi regăsite în realitate, decât la foarte puţini jucători de fotbal. Evident, insuficienţi pentru o echipă naţională, unde e nevoie de 11, plus câteva rezerve. Şi totuşi desfiinţarea unor echipe de fotbal nu ar fi o soluţie. România, Dinamo, Steaua, toţi jucătorii fără antrenamente, fără un program măcar simulat, fără meciuri, vă daţi seama ce s-ar întâmpla ? Oamenii obişnuiţi nu ar mai avea loc în cluburi, noaptea, barurile ar trebui să dubleze cantităţile de alcool achiziţionate, iar fotoreporterii tabloidelor, rupţi de muncă, ar solicita acumulatori suplimentari şi inventarea cardului de memorie de 1 TB. Campionatul de golit pahare ar deveni competiţie oficială, iar “omul meciului” ar fi cel care iese primul de sub masă, la 7 dimineaţa, ca să comande încă o sută de whisky. Dar asta e o utopie, la noi nu va fi desfiinţată niciodată o echipă de fotbal. În România nu e posibil aşa ceva, pentru că “oamenii de fotbal” din jurul ei ar rămâne fără obiectul muncii. Suntem oameni civilizaţi, ce naiba, mai putem negocia, ne mai rugăm de băieţi să bată un Feroe, un Luxemburg, să scoată un egal “eroic” pe un stadion important. Ce, suntem sălbatici, să desfiinţăm echipa, doar pentru că nu s-a calificat la 18 – 20 de turnee finale ? Distrugem acum, în plină reconstrucţie ? Doar nu suntem în Africa, nu ? Păcat…

Kristofer mi-a adus aminte pe blogul său de un subiect pe care mi-am propus să-l abordez, după ce am văzut ieri seară o ştire tv.
Primarul pe care l-au votat mulţi băcăuani, în speranţa că îl interesează soarta oraşului (wrong !) a fost la un pas să şi inaugureze şoseaua de centură, la vizita nu’sh cărui premier liberal. Deja era şantier, proiectul (vechi de tot, dinainte să creadă Stavarache că va ajunge primar) era mândria actualei administraţii, mai-mai să credem că o să avem şosea de centură în câţiva ani. Evident că totul a fost doar campanie electorală, o promisiune fără acoperire a unui politician care e în stare să scrie şi să spună orice, doar ca să mai obţină nişte voturi. Minciuna este o armă utilă pentru politicieni, iar unii dintre ei nu ezită să o folosească 24 din 24.
Între timp, alţii chiar muncesc, caută finanţări, le pasă de oamenii care i-au votat. Localitatea Adunaţii Copăceni, de pe DN 5, are, de ieri, o şosea de centură de câţiva kilometri, iar traficul între Bucureşti şi Giurgiu este decongestionat. Din păcate Bacăul nu figurează nici în planurile deviitor pentru aşa ceva, decât, poate, în fluturaşii electorali ai domnului Stavarache. Primarul care nici cu guvernare favorabilă (cât a avut-o) nu a reuşit mare lucru pentru oraşul său.
Nu putem decât să ne dorim ca şi Bacăul să ajungă într-o zi la nivelul localităţii Adunaţii Copăceni. Pe când o asemenea promisiune electorală în programul unui candidat ? Pe mine m-ar convinge…

EDITORIAL

Ce veţi găsi pe Reporter Liber ?
Pe scurt…de toate pentru toţi. Ştiri, reportaje, editoriale, călătorii, sport, animale şi tot ce vă mai interesează. Multe lucruri despre şi din Bacău, dar nu numai.
Poate fi “încă un blog de jurnalist” sau poate fi “REPORTER LIBER”, locul în care găseşti informaţii serioase, dar şi chestii interesante sau pur şi simplu drăguţe, fără ca în spatele ştirilor, reportajelor şi editorialelor să fie vreun partid politic, patron de ziar, om politic, mogul sau bişniţar.
Ca om care a lucrat mulţi ani şi continuă să lucreze în presa scrisă, nu cred că presa online va elimina complet printul. Ziarul are în continuare farmecul său şi va supravieţui. Sigur, cu sacrificii, cu ziare care vor ceda (deja acest lucru se întâmplă), dar şi cu supravieţuitori, care nu ignoră segmentul online şi îi acordă importanţa cuvenită, în timp ce hârtia tipărită îşi păstrează fanii săi, câţi sunt.
Totuşi jurnalismul online oferă posibilităţi mai rapide de a ajunge la cititor, iar bloggerii au devenit un fel de jurnalişti. Încet-încet, linia de demarcaţie între oamenii “obişnuiţi” şi jurnalişti este tot mai greu de trasat, deoarece oricinefilmează o scenă, o întâmplare, poate să o “urce” pe un site, inclusiv pe cele ale televiziunilor. Practic, fiecare se poate simţi reporter pentru câteva minute, indiferent cu ce se ocupă în viaţa de zi cu zi. Ne ajută asta, pe noi, jurnaliştii sau ne încurcă ? Eu cred că este bine aşa, deoarece informaţia este (sau trebuie să fie) liberă. Sigur că filmările “amator” nu vor înlocui niciodată ştirea de televiziune, iar blogul unui student nu va avea numărul de cititori şi popularitatea site-ului unui ziar central. Dar informaţia circulă mult mai uşor, mult mai repede, iar asta este bine. Pentru că jurnaliştii nu pot fi peste tot, întotdeauna, nu pot “prinde” toate evenimentele. Iar imaginile “amatorilor” ne ajută uneori să ne completăm jurnalele de ştiri, ziarele şi tot ce înseamnă produs jurnalistic.
Cel care are de câştigat este cititorul, omul din public. Care poate lua informaţia din sursele “clasice” sau de pe blogulunui copil de 14 ani care a asistat la eveniment, în timp ce echipele de filmare goneau pe străzi cu maşinile, către “locul faptei”. Este informaţie liberă, în stare pură, dacă pot să spun aşa.
Aşa că e de înţeles entuziasmul utilizatorilor de internet şi dorinţa lor de a informa pe bloguri, “boală” care m-a cuprins de ceva timp şi pe mine. Cum însă sunt destul de ocupat, iar priorităţile sunt viaţa personală şi munca la ziarul la care sunt angajat, nu am găsit timp şi energie până acum pentru a face primii paşi în exprimarea pe web. Totuşi, de pe 7 noiembrie, aveţi la dispoziţie şi blogul “REPORTER LIBER”. Ce puteţi face aici ? Vă relaxaţi, vă informaţi, vă enervaţi, vă completaţi informaţiile deţinute, vă cunoaşteţi mai bine oraşul şi oamenii care trăiesc aici, vă comparaţi, vă bucuraţi. Comunicaţi. Şi multe altele, în funcţie de ceea ce veţi citi, de ce aşteptări aveţi şi de ce aveţi nevoie.
Intraţi. Uşa e deschisă…
Codrin POP