REPORTER LIBER

A venit momentul să vi-l prezint pe BEBE MIC. Să v-o prezint, dar când am găsit-o am trăit un timp cu impresia că e motănel, ceea ce s-a dovedit a fi eronat. Nu contează, oricum.
Bebe mic este pisicuţa maidaneză pe care am salvat-o din spatele blocului de pe strada Henri Coandă, unde s-a născut. A fost abandonată de mămica ei, care avea alţi pui preferaţi, şi am găsit-o mieunând de mama focului, înfometată, murdară şi slabă, când nici nu făcuse ochi. Avea probabil o săptămână de viaţă şi nu foarte multe zile înainte. Aşa că am primit imediat, prin telefon , aprobare de adopţie şi familia a crescut cu încă un membru. Membră, mă rog. Vor mai fi poveşti despre Bebe mic, dar în acest post doar o prezint pe scurt. Acum a mai crescut, are vreo 3 luni (cred) aleargă foarte mult şi mănâncă de parcă ar fi sfârşitul lumii. Mănâncă orice, mai puţin croncănele pentru pisici.
Se bate tot timpul prin casă cu pisica mai mare şi atacă tot ce prinde. În restul timpului doarme. În general, când e trează, unicul ei scop este să înfulece. Orice. Un cartof fiert uitat pe masă, gogoşi, carne de orice fel, brânză, caşcaval, ou, lapte, mezeluri. Hrana de bază rămâne mâncarea pentru pisici, dar la pliculeţ. Niciodată croncănele, indiferent de marcă şi de nivelul de foame.
Bebe mic îşi merită totuşi mâncarea pentru că este o mâţă foarte jucăuşă, foarte frumoasă şi un prilej de relaxare de fiecare dată.

El este Il motano di Burano. Trăieşte (bine-merci) pe insuliţa Burano, apropiată de Venezia şi vecină cu insula Murano. L-am urmărit pe 25 octombrie pe străduţele înguste şi pustii, în timp ce căutam o cale de-a ajunge în centrul insuliţei fără să ne udăm la picioare, deoarece multe străduţe erau inundate, iar localnicii încă munceau la “împins apa”. Pe Burano trăiesc şi comercianţii de dantelărie, mileuri şi alte lucruri frumoase, inclusiv suveniruri alimentare sau bahice, la preţuri pentru turişti, evident. Ferestrele cu flori sunt la ele acasă, la fel ca şi liniştea, tulburată regulat de grupurile de turişti care coboară de pe vaporaşele sosite de la Venezia. Şi care aduc bani, evident, ceea ce se reflectă, cu siguranţă, în nivelul de trai al locuitorilor de pe Burano. Şi al motanului din Burano, care a binevoit să stea la poză fără să ceară bani de la cei doi turişti rătăciţi pe străduţe, care l-au urmărit un timp de parcă era calea către Piaţa San Marco (care cale, odată pierdută, te pune în faţa uneia din cele mai plăcute rătăciri pe care le poţi experimenta pe planetă. Dar despre asta, într-o postare viitoare).