CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts in Sport

O țară întreagă a așteptat măcar o victorie în dubla cu Ungaria și Grecia. Dacă meciul cu maghiarii a fost disputat la Budapesta, într-o atmosferă incendiară, iar egalul la zero smuls maghiarilor poate fi considerat un rezultat pozitiv, jocul foarte slab de la Bucureși, împotriva Greciei, a arătat că avem o Națională fără soluții, fără idei și parcă fără dorință de luptă. Și totuși, tricolorii încă au șanse mari de a se califica direct la turneul final al Campionatului European din 2016. După opt meciuri disputate, cu două partide rămase de jucat, naționala lui Anghel Iordănescu este pe locul doi în grupă, cu 16 puncte, la un punct în spatele liderului, Irlanda de Nord. Pe locul trei, care asigură participarea la baraj, este Ungaria, cu 13 puncte. Maghiarii au ratat o șansă uriașă de a se apropia de primele două locuri, fiind egalați de Irlanda de Nord în ultimul minut de joc, după ce conduseseră cu 1-0 în deplasare.

“Din nefericire am termninat iar la egalitate. Pozitiv ar fi faptul că am încercat să marcăm. Am avut neclaritate în joc. Acest rezultat nu ne mulțumește. Nu reușim să înscriem pentru că nu avem claritate și forță. Aștept să revină Rusescu, Bogdan Stancu și Marica. Am speranța că vom învinge Finlanda în următorul meci”, a declarat selecționerul Iordănescu după egalul cu Grecia.

Chiar dacă au jucat foarte slab în ultimele meciuri și chiar dacă se chinuie într-o grupă fără echipe valoroase, cei mai mulți dintre jucătorii Naționalei par să caute și să găsească scuze pentru fiecare semieșec. Ei au dat ca exemplu echipa Olandei, care păstrează șanse foarte mici de calificare la baraj și a ieșit complet din lupta pentru primele două locuri. Ovidiu Hoban, mijlocașul Naționalei, a acordat un interviu pentru un site din România. “După cum s-a jucat, eu cred că meritam cel puțin patru puncte, dacă nu chiar șase (n.r. în dubla cu Ungaria și Grecia). Ne costă faptul că nu marcăm, dar, ca și joc, am vrut, am alergat, am dominat, am avut ocazii. Cu puțină șansă și cu un gol marcat puteam fi mult mai departe acum. Criticile sunt benefice dacă sunt îndreptăţite. Poate că ar trebui să apreciem partea plină a paharului. Avem şanse mari de calificare şi sîntem neînvinşi. Dacă noi sîntem supăraţi, atunci olandezii ce ar trebui să facă? Eu zic să nu căutăm degeaba nod în papură şi să fim conştienţi de o calificare mult aşteptată”, a declarat Hoban.

În ultimele două meciuri, jucătorii antrenați de Anghel Iordănescu vor juca împotriva Finlandei, la București (pe 8 octombrie) și în deplasare, cu Insulele Feroe (pe 11 octombrie). Sunt cele două meciuri în care România poate, în sfârșit, să obțină biletele pentru Euro 2016. În aceleași zile, Irlanda de Nord va juca cu cu Grecia (acasă) și Finlanda (deplasare), iar Ungaria, cu Insulele Feroe (acasă) și Grecia (în deplasare). Cum avem un avans de trei puncte față de maghiar, o victorie și un egal sunt suficiente pentru obținerea calificării. Orice alt rezultat în meciul cu Finlanda ar însemna un meci extrem de tensionat împotriva Insulelor Feroe, echipă care a reușit două victorii în grupă, împotriva Greciei.

Azi am ieșit să alerg. Prima data anul ăsta. Prima data !!! Și e 3 iunie 2015. Sigur, am scuze, astea nu sunt greu de găsit. Am avut un campionat încărcat, terminat cu câteva finale de cupe locale. Am avut pe final de sezon și două competiții international de tineret la care am arbitrat, una în Cipru și alta în Danemarca. Încă îmi mai joacă mici feste genunchiul găurit în martie 2014, într-un accident de mașină de toată frumusețea. Plus că de la genunchi au pierdut forta, temporar, și alte părți ale piciorului. Plus că în 13-14 luni de la accident nu numai că nu am mai slăbit, ci am mai pus un kilogram jumătate.

Și așa a trecut jumătate de an. E așa de ușor să te gândești că azi plouă și e urât, că la sală nu îmi mai place, că uite, aș ieși să alerg azi, dar am atâta treabă. Azi sunt liber, nu am chef de treabă, vremea e frumoasă…dar parcă a început să mă doară tendonul lui Ahile…și genunchiul se simte un pic țeapăn. Neah…ies mâine. Așa trec lunile. Nu orele, nu zilele. LUNILE.

Noroc că la vară, prin iulie, am două teste. Primul e foarte important dacă vreau să mă mențin în cursa mea pentru promovare ca arbitru FA de la nivelul 5 la 4. Una din probe e testul Cooper, 2600 de metri în 12 minute. Azi am ieșit să alerg, după șase luni în care am lenevit. E frumos să ieși la alergat după șase luni în care nu ai mai făcut asta, decât la meciurile de fotbal în weekenduri. Frumos. Mai ales la 88 de kilograme. Optimist, mi-am setat Runkeeper-ul la 2.6 km, să văd cât de departe sunt de alea 12 minute. Ei, aș. M-am oprit fix după 1.63 km și 9:09 minute. Nu mai duceau picioarele. Apoi am mers, am mai alergat ușor, câte 4-5 minute, iar am mers, iar la întoarcere am mai alergat o repriză de 1.7 km, în 12 minute. Am mai oprit la trecerile de pietoni, dar oricum nu scoteam timp mult mai bun. Evident, pot spune că nu am tras tare. Nici măcar nu am fost epuizat după cele 20-30 de minute alergate, a fost un ritm destul de lejer și puteam să mă mai învârt pe străzi. Dar nu am tras tare pentru că nu am putut să trag tare. Să zicem că la prima alergare am scos 5:38 minute/km alergat. Doi kilometri înseamnă cam 12 minute. De unde rezultă un deficit de vreo 600 de metri.

Acum întrebarea e dacă voi avea voință să ies să alerg și în următoarele zile, dacă îmi pot îmbunătăți rezultatele jalnice și cu cât. E unul din lucrurile de care depinde cât de departe voi ajunge în cariera mea de arbitru în fotbalul britanic. Dacă nu alergi, oricât de bun ai fi, nu ai șanse să depășești nivelul ligilor de amatori. Mie îmi place să cred că voi reuși să ajung Level 4, îmi dau doi ani să reușesc. Anul ăsta (adică în vară) e mare, mare lucru dacă iau fitness testul, că deocamdată sunt departe de cei 2600 de metri în 12 minute. Pentru că nu am muncit. Simplu și corect.

Ce voiam eu de fapt să zic în acestă postare este că am toată admirația și mult respect pentru amatorii care aleargă distanțe lungi și care reușesc să aibă disciplina necesară ca să facă din asta un obicei aproape zilnic. Jos pălăria !

(Sper ca următoarea postare despre cum am alergat eu să nu fie în iunie 2016).

20140530_094436La orice nivel al arbitrajului v-ați afla, întotdeauna e loc de mai bine, de a vă îmbunătăți stilul și nivelul de arbitraj și de a participa la competiții noi. În Europa se desfășoară anual, mai ales în timpul verii, o mulțime de competiții de fotbal amicale pentru tineret și copii, la care sunt invitați arbitri amatori din toată lumea.

 

În general, se asigură cazare și masă, iar arbitrul își plătește transportul. La unele turnee se plătește și prestația arbitrului, în general cu 7-10 euro pe meci (la finalul turneului poți primi de regulă între 100 și 200 de euro). La unele turnee cazarea este la hotel, în camere de 2-3 paturi, la altele în școli, pe saltele, în camere de 10-15 paturi, ca în tabără. La toate, distracția este garantată, dacă vă place fotbalul și vreți să vă găsiți amici sau colegi noi în toată lumea. Nu este vorba de bani, pentru că nu se câștigă cine știe ce. Dar e o ocazie bună de a arbitra echipe cu stiluri diferite de joc, jucători din diferite culture fotbalistice și de a vă face prieteni.

În 2015 voi participa ca arbitru FA la Ayia Napa Cup (Cipru), Norhalne Cup (Danemarca) si Norway Cup. Mi-ar fi plăcut să am timp și pentru alte 2-3 competiții dar e dificil, pentru că vara am destul de multă treabă și nu trebuie să uit nici de concediile cu soția :) Sunt sigur că vor fi competiții interesante, cea din Cipru va fi o premieră pentru mine, în Danemarca voi fi pentru al treilea an consecutiv iar în Norvegia e a doua participare. Abia aștept !

 

În 2014 am reușit să obțin prima promovare din cariera de arbitru, la prima încercare. Un test scris, trei meciuri cu “assesor” (observator) și notele primite de la cluburi de-a lungul sezonului au fost elementele care au decis promovarea. Notele de la cluburi nu le știu, teoria am trecut-o fără mari probleme, iar la cele trei meciuri aveam nevoie de o medie de 70 de puncte și am obținut 69, 72, 74. Nu strălucitor, dar suficient.

Tot în 2014, în martie, era să-mi termin cariera de arbitru FA, din cauza unui accident de mașină soldat cu o accidentare la genunchi. Am avut noroc și am reușit să mă recuperez, după 6 luni de fizioterapie și câteva zeci de meciuri ratate. Alerg normal, deci visul continuă.

În ciuda faptului că nu eram 100 % recuperat, tot în 2014, în mai și iulie, am participat la Norhalne Cup în Danemarca (pentru a doua oară) și la Norway Cup (pentru prima dată). Nefiind refăcut complet, am arbitrat foarte puțin 11 la 11 și foarte mult 7 la 7. Surprinzător, la ambele competiții am fost delegat la finale, iar finala U14 de la Norway Cup a fost transmisă live la televiziunea națională norvegiană TV2 Norge. La ambele competiții m-am întâlnit cu prieteni mai vechi, din toată Europa și mi-am făcut prieteni noi, inclusiv arbitrul spaniol Inaki Hermosilla, care a arbitrat în Primera și Copa del Rey iar acum e arbitru în Segunda Division. A respirat același aer cu Messi, Casillas, Sergio Ramos, Cr.Ronaldo, și are poze și amintiri cu ei. A fost coleg de echipă cu cei mai mari arbitri internaționali ai Spaniei și a lucrat pe Camp Nou, Bernabeu, San Mames și toate stadioanele celebre din Spania. Un tip senzațional, cu bun simț și modest, care și-a făcut timp să vină să mă vadă arbitrând finala de la Norway Cup și să-mi facă poze, ca să am mai multe amintiri de la meci. În ultima seară înainte de plecare am jucat un meci de fotbal între noi, arbitrii, și ne-am distrat ca niște copii. L-am întrebat pe Inaki de ce arbitrează la turnee internaționale de tineret, la care vin arbitrii amatori. Mi-a răspuns, simplu, că îi place fotbalul, că își face prieteni și că are ocazia să vadă la lucru arbitri foarte buni.

Faptul că nu am putut să fiu la 100 % în timpul celor două competiții m-a făcut să renunț la ideea unui al treilea turneu în 2014, deși mă ardeau degetele să dau o fugă în Portugalia, Spania, Grecia sau Suedia. Oi fi eu nebun, dar chiar nu am putut să îmi pun în pericol sănătatea mai mult decât o făcusem deja…

A fost un an bun, am reușit ce mi-am propus, am obținut o promovare, am arbitrat două finale la turnee internaționale, am cunoscut oameni minunați din toată lumea și am supraviețuit, fără urmări grave pe termen lung, unui accident din care puteam să ies șifonat mult mai rău.

Am fost deja acceptat la Norway Cup 2015, la Norhalne Cup și, pentru prima dată, la Aya Napa Cup 2015, în Cipru. Vedem dacă mai am timp și chef de un al patrulea turneu. Puțin probabil, dar ispite apar tot timpul…

 

 

edit2Mai jos se găseşte editorialul pe care l-am publicat în numărul doi al ziarului Anunţul de UK. E despre sport.

 

Un cuvânt uitat: RESPECT

Mi-a plăcut întotdeauna sportul.Am crescut cu visul unei semifinale de World Cup, cu gimnastele uitându-se mai mereu de sus, de pe podium, la rusoaice, americance şi chinezoaice, cu handbalistele prin câte o semifinală de Mondial sau European. Cu Cupa Campionilor şi Supercupa aduse de Steaua şi cu victorii ale Naţionalei cu Anglia, Argentina, URSS.Acum, mai nimic de admirat sau de incurajat. Falimentul sportului nostru nu e o întâmplare, e rezultatul nepăsării guvernanţilor.La J.O. de iarnă avem rezultate aproape similare cu cele ale africanilor, cu toate că în România există şi zăpadă, şi gheaţă, şi munţi. Cel mai popular sport, fotbalul, a ajuns cât se poate de jos. Infractorii “oameni de fotbal” sunt mediatizaţi de o presă inconştientă, în stare să-şi deschidă studiouri şi la Rahova sau Jilava.Fotbalul e privit doar ca un mijloc de îmbogăţire rapidă, asta şi “mulţumită” presei, mai ales televiziunii, care a promovat numai personaje desprinse parcă din filmele cu mafioţi.E drept, unele populează deja puşcăriile, dar se vor întoarce pe ecranele noastre.

Limbajul suburban din tribune, lipsa de respect faţă de adversari, atitudinea de trişor a jucătorilor, toate au cauze comune – lipsa unei educaţii sportive din copilărie, influenţa nefastă a talk-showurilor “sportive”, dezinteresul guvernanţilor de a încuraja sportul de masă.A dispărut respectul.Orice tentativă de a compara situaţia cu cea dintr-o ţară ca UK este aproape ridicolă.Într-o ţară normală, copiii sunt încurajaţi să facă sport nu ca să se îmbogăţească, ci ca să fie sănătoşi, să aibă noţiunea de competiţie, să lupte corect, cu demnitate, să respecte. Într-o ţară normală orice sat are un complex sportiv şi o echipă într-un campionat local de amatori. Iar diferenţa cu adevărat şocantă între sportul din România şi cel dintr-o ţară ca Anglia ţine de atitudine.Fair-play şi respect sunt cuvintele de ordine, până şi în cele mai modeste competitii.

Suntem în 2014, iar “Important e să participi” sună demodat. Oamenii câştigă milioane de euro din sport, performanţa e răsplătită cu munţi de bani, iar sportul schimbă vieţi. Dar toate astea sunt la capătul unui drum lung şi greu.Iar în lumea reală drumul începe devreme, cu antrenamente grele şi fără recompense imediate. Sportul înseamnă muncă şi respect, nu ore întregi de înjurături la tv, nu pipiţe cu silicoane,nu golănii.Mă tem că prea puţini copii şi părinţi din România ştiu asta, pentru că nimeni nu le spune. Şi continuăm să privim, să bârfim, să înjurăm. Sunt femei şi copii pe stadion sau în faţa televizorului ?Să se obişnuiască,aşa-i la fotbal ! Uneori ne oprim pentru câteva secunde, doar ca să ne mirăm că nu mai avem performanţe sau viitor.Totuşi, ce ciudat, cu atâtea televiziuni şi aşa mulţi oameni de fotbal…

Arbitrii de fotbal sunt obisnuiti ca jucatorii sa nu aprecieze intotdeauna deciziile celui de la centru sau ale asistentilor. Ca arbitru, esti pregatit sa auzi anumite comentarii, dar si sa actionezi daca este cazul. Cel care decide ce se intampla este jucatorul, care are libertate totala in alegerea modului in care iti comunica nemultumirea sa. Doua exemple, din meciuri la care am arbitrat in weekendul trecut. Primul, dupa un cartonas rosu, al doilea, dupa un penalty.Le pastrez in engleza, pentru ca traduse isi pierd un pic din acuratete.

Sambata: “Ref, you suck !” Duminica: “Ref, not sure about that penalty decision, but fair-play to you, it’s a tough job, I’ll go with it”. Amandoi jucatorii erau nemultumiti sau nedumeriti de decizii. Primul s-a ales cu un cartonas rosu pentru limbaj nepotrivit, urmandu-si coechipierul eliminat, cel din exemplul de duminica s-a ales cu o explicatie scurta si clara. La finalul meciurilor, primul m-a intrebat daca nu cumva pot sa-i trec un cartonas galben in loc de rosu in raportul de disciplina, dupa care a fost nemultumit de raspuns, cu al doilea am dat mana si atat.

Atitudinea si modul in care iti exprimi nemultumirea pe teren pot sa faca diferenta.

 

Uneori se intampla si lucruri normale in fotbalul din Romania. Un gunoi a fost dat afara de clubul sau. Sa speram ca si-a ratat posibila cariera din cauza asta. Un pas inainte. Oricum, facea parte dintr-o echipa nationala a Romaniei (juniori), care a incasat 10 goluri intr-un meci si a facut un egal cu Faroe. Ce campion ! Mai multe detalii, in Adevarul.

AVERTISMENT: Sunt stelist de mic copil, asa ca daca se gaseste vreun tampit sau incult pro-Becali care sa incerce sa ma injure pe blogul meu, il invit sa isi tina comentariile pentru el si ii interzic dreptul la libera exprimare pe teritoriul meu.

Echipa de fotbal Steaua Bucuresti este foarte aproape de a fi exclusa din cupele europene de catre UEFA, din cauza legaturii cu un scandal de coruptie pe care patronul echipei, George Becali, l-a provocat acum cativa ani. Este deja un fapt dovedit ca patronul echipei Steaua, George Becali, este un infractor condamnat defitinitiv de o instant judecatoreasca. In momentul in care scriu aceste randuri (7/6/2013), patronul echipei Steaua este la puscarie, cel mai probabil in celula sa. Nu comentez, nu am cunostinte juridice, asa ca nu stiu daca trebuia sa ia mai multi ani, mai putin ani ori sa fie achitat. Nu e problema mea.

Din cate imi dau seama, parerile in privinta sanctiunii ce trebuie aplicata Stelei de catre UEFA sunt impartite. Evident, pentru orice suporter al echipei, o excludere din Europa ar fi extreme de dureroasa, mai ales ca Steaua a devenit campioana Romaniei dupa sapte ani in care s-a zbatut in mediocritate, castigand doar o Cupa a Romaniei (sau doua, oricum nu conteaza), si participand doar in Europa League (onorabil de cele mai multe ori, ce-i drept).

Palmaresul catastrofal din ultimii ani are legatura stransa cu patronatul Stelei. Cu “stapanul” ei, cum ii place, fara indoiala, sa fie considerat. George Becali este un om care a ajuns bogat si si-a permis, profitand de complicitatea unor gunoaie cu functii, sa cumpere un club de fotbal. L-a cumparat pe cel mai important, cel mai iubit si cu cele mai importante performante international si nationale: Steaua Bucuresti. De atunci, a ajuns celebru, afacerile i-au mers din ce in ce mai bine, a terfelit nume mari (Hagi e doar un exemplu), a dat afara antrenori si jucatori ca si cum ar fi condus o stana de oi, nu cel mai iubit club de fotbal din Romania.  S-a urcat pe Maybach, a jignit continue reading…

In iunie particip la a doua mea competitie internationala de tineret, Mytikas Cup, in Grecia. Mult mai mica decat Norhalne Cup, m-a atras mai ales prin faptul ca are loc in apropiere de Paralia, si am si un zbor direct Luton – Salonic, cu Thomson. Nu stiu daca sunt si echipe din Anglia si Romania, dar ar fi interesant.

Mai multe detalii despre competitie, pentru cei interesati, pe site-ul oficial.

Fluierele Fox40 sunt pregatite, la fel si Fox-ul Sonic Blaster, pe care il am doar asa, sa-l stiu cu mine, ca nu intentionez sa-l folosesc la meciuri de junior, l-am cumparat pentru meciurile de adulti. Mai lipseste un kit Umbro Diamond, dar deocamdata e bun si vechiul Wembley. Mare, soare, muzica si fotbal. Greece, I’m coming !

 

 

CLICK AICI PENTRU VERSIUNEA IN LIMBA ROMANA.

Nørhalne Cup is a football tournament for youth and children, which takes place in Denmark, in a few locations close to the city of Aalborg. This year, more than 500 boys and girls teams, from 9 to 18 years, participated. Obviously, such a tournament needs referees, and Norhalne Cup had 160 referees from Denmark, Germany, Belgium, Czech Republic, Netherlands, England and Bulgaria. I was one of them. continue reading…