CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts in Diverse

Recent, ziarul local al Bacaului, Desteptarea (la care am lucrat, niste ani buni, ca reporter, redactor si redactor sef adjunct), mi-a luat un interviu. Fosta mea colega Ramona Ionescu semneaza primul interviu pe care l-am acordat vreodata. E interesant sa te afli de cealalta parte a “baricadei”, dupa vreo 15 ani de presa (din care 13 in Romania).

Link

Pot doar sa le multumesc celor de la Desteptarea pentru ca nu au uitat un fost coleg / angajat / prieten si pentru spatiul generos de doua pagini acordat in cel mai important cotidian bacauan.

Azi am ieșit să alerg. Prima data anul ăsta. Prima data !!! Și e 3 iunie 2015. Sigur, am scuze, astea nu sunt greu de găsit. Am avut un campionat încărcat, terminat cu câteva finale de cupe locale. Am avut pe final de sezon și două competiții international de tineret la care am arbitrat, una în Cipru și alta în Danemarca. Încă îmi mai joacă mici feste genunchiul găurit în martie 2014, într-un accident de mașină de toată frumusețea. Plus că de la genunchi au pierdut forta, temporar, și alte părți ale piciorului. Plus că în 13-14 luni de la accident nu numai că nu am mai slăbit, ci am mai pus un kilogram jumătate.

Și așa a trecut jumătate de an. E așa de ușor să te gândești că azi plouă și e urât, că la sală nu îmi mai place, că uite, aș ieși să alerg azi, dar am atâta treabă. Azi sunt liber, nu am chef de treabă, vremea e frumoasă…dar parcă a început să mă doară tendonul lui Ahile…și genunchiul se simte un pic țeapăn. Neah…ies mâine. Așa trec lunile. Nu orele, nu zilele. LUNILE.

Noroc că la vară, prin iulie, am două teste. Primul e foarte important dacă vreau să mă mențin în cursa mea pentru promovare ca arbitru FA de la nivelul 5 la 4. Una din probe e testul Cooper, 2600 de metri în 12 minute. Azi am ieșit să alerg, după șase luni în care am lenevit. E frumos să ieși la alergat după șase luni în care nu ai mai făcut asta, decât la meciurile de fotbal în weekenduri. Frumos. Mai ales la 88 de kilograme. Optimist, mi-am setat Runkeeper-ul la 2.6 km, să văd cât de departe sunt de alea 12 minute. Ei, aș. M-am oprit fix după 1.63 km și 9:09 minute. Nu mai duceau picioarele. Apoi am mers, am mai alergat ușor, câte 4-5 minute, iar am mers, iar la întoarcere am mai alergat o repriză de 1.7 km, în 12 minute. Am mai oprit la trecerile de pietoni, dar oricum nu scoteam timp mult mai bun. Evident, pot spune că nu am tras tare. Nici măcar nu am fost epuizat după cele 20-30 de minute alergate, a fost un ritm destul de lejer și puteam să mă mai învârt pe străzi. Dar nu am tras tare pentru că nu am putut să trag tare. Să zicem că la prima alergare am scos 5:38 minute/km alergat. Doi kilometri înseamnă cam 12 minute. De unde rezultă un deficit de vreo 600 de metri.

Acum întrebarea e dacă voi avea voință să ies să alerg și în următoarele zile, dacă îmi pot îmbunătăți rezultatele jalnice și cu cât. E unul din lucrurile de care depinde cât de departe voi ajunge în cariera mea de arbitru în fotbalul britanic. Dacă nu alergi, oricât de bun ai fi, nu ai șanse să depășești nivelul ligilor de amatori. Mie îmi place să cred că voi reuși să ajung Level 4, îmi dau doi ani să reușesc. Anul ăsta (adică în vară) e mare, mare lucru dacă iau fitness testul, că deocamdată sunt departe de cei 2600 de metri în 12 minute. Pentru că nu am muncit. Simplu și corect.

Ce voiam eu de fapt să zic în acestă postare este că am toată admirația și mult respect pentru amatorii care aleargă distanțe lungi și care reușesc să aibă disciplina necesară ca să facă din asta un obicei aproape zilnic. Jos pălăria !

(Sper ca următoarea postare despre cum am alergat eu să nu fie în iunie 2016).

216032_10150166471354171_2831840_n

Magdalena Manea este unul dintre zecile de mii de ingineri români stabiliți în Canada în anii 90, e pasionată de scris și de citit și a fost jurnalist pentru o bună bucată de vreme, înainte de a pleca din România. A înființat și condus în Toronto un ziar românesc de care s-a ocupat timp de trei ani. Are doi copii, o casuță în Toronto, o profesie care îi place și spune fără ezitare că în străinătate și-a împlinit visele. Am considerat că, datorită experienței  acumulate dar și datorită flerului jurnalistic, Magdalena este în măsură să ofere o opinie despre viața de imigrant românilor stabiliți în Regatul Unit.

Care este lucrul cel mai important de știut pentru cineva care alege să trăiască, să muncească în altă țară, fie că este Canada, UK sau oricare alta?

Când schimbi țara de baștină cu o alta, anglo-saxonă în acest caz, cel mai important lucru care să-ți asigure succesul este consistency, consecvența. Este secretul de aur al britanicilor de pe ambele maluri ale Atlanticului. Nu te abate de la obiectiv, nu fă mișcări bruște (divorț, separare, sărit dintr-un job în altul în timp scurt, schimbat des adresa) fiindcă toate te costă înzecit, în bani, pentru ani mulți și te trag înapoi de la ce ți-ai propus. Ține-te cu dinții de plan, calculează-ți fiecare pas înainte. 

Cât de importantă este puterea comunității pentru fiecare dintre românii din altă țară?

Comunitatea este un reper, dar nu este vector de referință. Puterea comunității devine importantă atunci când ea este capabilă să servească înapoi, individul. In cazul celor din UK, ca și în Canada de altfel, comunitățile românești, fiindcă la ele ne referim, nu sunt încă formate.Ele sunt încă foarte tinere, implicit la acest stagiu fiecare individ trage pentru el însuși, ca să decoleze în noua viață cu succes.

Cum se formează o comunitate organizată și funcțională și în ce condiții funcționează ea cu adevărat?

O comunitate se formează în timp și cu răbdare. Cu cât respingerea venită de la populația majoritară e mai puternică, cu atât comunitatea se încheagă mai rapid, ca să se protejeze, să se apere, cumva. Pentru o comunitate închegată e nevoie de un dușman/un obstacol comun. De aceea zic, dacă dușmanul sau obstacolul nu există pe termen lung, nici nevoia de comunitate nu apare. Noi nu avem probleme de rasă, de origini controversate așa încât va fi greu, dacă nu chiar imposibil să închegăm comunități, așa cum vedem la alții. N-avem o neliniște, un chin comun care să ne adune la un loc. Formarea comunității italiene din Canada, și dau un exemplu, a fost determinată istoric. Italienii au fost persecutați la vedere, la sosirea aici, copiii canadienilor nu se jucau cu cei italieni iar poreclele italienilor au fost multe și au fost folosite mult timp. De aceea ei s-au agregat într-o comunitate, ca să contracareze această opinie generală.

Un documentar difuzat recent de Channel 4 în UK a stârnit reacții de protest din partea unor români care s-au considerat jigniți. Care este situația în Canada, și voi sunteți “persecutați fără motiv”?

Noi românii nu suntem nici mai cu moț și nici mai de soi, să ne intre bine în cap. Că dacă eram, aveam măcar o amărâtă de rețea de drumuri în țara de unde venim, iaca un exemplu. Implicit, ofuscarea la ieșirile mediei locale (ori ale organizațiilor de extremă dreapta, în aceeași măsură) e o cheltuială de energie. Cel mai înțelept este să fie lăsate să treacă fără zgomot. E cel mai ușor, move on, adică. Și, în background să ne gândim de ce au apărut asemenea documentare denigratoare? Nu cumva este teama localnicilor că li se iau slujbele? E cumva îndreptățită, în esență, spaima lor, e naturală. Voi păstrați-vă direcția, fiți deschiși, înțelegători și lăsați-i să vă cunoască. Pot avea surprize foarte plăcute!

Nu repetați stereotipurile presei de diaspora

Ai înființat un ziar al românilor, Acasă Media. De ce, cum a apărut ? Care a fost cel mai greu lucru după ce l-ai înființat?

Am înființat ACASĂ și am fost redactorul șef al gazetei timp de trei ani. Am iubit ziarul acela, a fost copilul meu. Acasă a apărut într-o piață de presă scrisă săracă în Canada, moartă, ce să mai ocolim. Cele mai multe publicații abia mai mișcau, de la lipsa finanțelor. Iar finanțele ar fi trebuit să vină din publicitate. Într-un grup etnic, cum este cel românesc, cu mulți specialiști și puține businessuri (sau businessuri prea mici, de familie, în general), puterea financiară etnică nu permitea să susțină, prin publicitate, un asemenea proiect. Am renunțat la ea atunci când am simțit limita de sus a pieții de publicitate. Și multe gazete românești, odată cu căderea pieței de presă tipărită, s-au topit, editorii căutând alte variante pentru a-și plăti cheltuielile lunare. Acum ziarul nu îmi lipsește, pentru că îmi ocupa realmente tot timpul. De curând, din dor de scris, am dat drumul unui blog ce se bucură de un succes care mă uimește și pe mine. Se numește Foaie De Drum Lung și pare-se că place multora (http://foaiededrumlung.blogspot.ca/). 

Care este, la modul general, defectul cel mai important pe care îl avem, noi, românii care muncim în alte țări? Ce ar trebui să schimbăm în primul rând ?

Să renunțăm să mai credem că suntem buricul pământului, zic eu. Să lăsăm preconcepțiile, să deschidem ochii, urechile, mintea, să luăm notițe de la cei care sunt de succes, în speță societățile în care alegem să trăim. Sincer, direct, fără rușine, teamă ori timiditate. Cu cât mai repede învățăm și facem ca ei, cu atât mai ușoară ne este integrarea și succesul în carieră. Nicio grijă, feelings-urile românești nu vor dispărea, oricâte straturi de învățătură așternem deasupra.

După 17 ani în Canada, care este sfatul cel mai important pe care l-ai oferi unui român care se gândește să se mute în UK sau a ajuns în UK de puțin timp?

Canada raportează coroanei britanice și, în foarte multe aspecte suntem similari ca și mod de viață ori sistemele în care trăim. Sfaturi unui român? Dar un român primește sfaturi? Să învețe engleza pe bune, ar fi unul. Să vorbească în engleză oriunde poate, așa își perfecționează vocabularul. Să se țină de plan, oricare este acela. Să nu încerce să păcălească sistemul. Bazele de date sunt extrem de sofisticate și o greșeală (furt, faliment, șomaj primit nemeritat) te urmărește toată viața. Să nu schimbe multe adrese în timp scurt (e dovadă de lipsă de seriozitate, devine untraceable), să nu vorbească de rău pe nimeni la lucru, pe nimeni în cercul de prieteni. Să țină ochii țintă pe British, să  înțeleagă de ce oamenii ăștia au avut succes, nu cumva datorită unei atitudini mult diferite decât cea pe care o aducem noi din țară? Să participe la voluntariat, să iasă din casă, să-și facă curaj și să învețe cât mai multe, să fie marketable. Nu sunt adepta mersului și plătitului de școli, dar uneori e nevoie de reîntors la școală pentru câteva luni. Și în final, să fie cu ochii pe banii lor și să fie consecvenți în ceea ce doresc să împlinească în viață.

După șapte ani apare The Point of No Return

Ce rol joacă norocul în reușita sau eșecul fiecăruia în altă țară?

Nu cred în noroc. Cred în oamenii bine pregătiți, mereu cu ochii deschiși către lumea în care trăiesc și care dezvoltă emotional skills îndeajuns cât să navigheze societatea, să se simtă confortabil în ea.

Care este, în Canada, perioada tipică de acomodare, de supraviețuire, până lucrurile încep să meargă bine, pentru un imigrant?

Crezi că ar fi diferită pentru cineva din UK? Cred eu că suntem cam în aceeași barcă și la capitoul ăsta. După șapte ani apare, de obicei, The Poin Of No Return. Dacă n-ai plecat până în șapte ani, șansele să mai pleci scad la sfert.

Un scurt mesaj pentru românii din UK, dacă nu au fost deja destule!

Curaj, umor cât cuprinde, nu puneți la suflet lucrurile mărunte, nu lăsați transformările și năucitoarele telenovele din România să vă răpească orele de somn. Sunteți în inima imperiului britanic, capul sus și învățați dârzenia și consecvența lucrului temeinic făcut, de la britanici. Ei vă sunt cea mai bună școală.

 Mulțumim frumos !

 

 

 

 

 

diamantCred ca cei din generatia mea, sa zicem cei care acum, in 2013, au intre 30 si 40 de ani, suntem mai norocosi decat altii. Pentru ca am prins cate ceva din anii 80 si vom prinde cate ceva din anii 2050, daca suntem norocosi.

E ceva ca intr-o viata de om sa experimentezi lucruri atat de diferite. De la locurile serioase pana la joaca, totul s-a schhimbat radical si continua sa se schimbe cu o viteza la care acum 20 de ani nu ne-am fi asteptat.

Am tras cu teava cu cornete de hartie si am jucat FIFA 13 sau Diablo 3 pe Playstation. Am folosit abacul, numaratoarea, si lapopuri cu procesoare Intel Core si 6 GB de RAM, si tablete usoare ca un fulg.

Am invatat sa conduc pe Dacia 1310 fara servodirectie, aer conditionat sau sisteme de siguranta, si pot sa conduc orice “ozn”, masini electrice sau hibride, inteligente. Suntem aproape de masina cu pilot automat, probabil va fi lansata inainte de 2040.

Am trecut de la televizorul alb-negru Diamant 210 la televizoare color cu telecomanda, iar apoi la LCD-uri plate. Acum imi pot alege un LCD ca foita de hartie, cat un perete, 3 D cu Blu-ray, USB, Wi-Fi si alte chestii incorporate.

Cumparam paine pe cartela, acum trebuie sa alegi painea de pe un raft cu 50 de sortimente diferite. Telefonul fix, cu disc, era cel mai modern mijloc de comunicare. Acum internetul iti ocupa 80 % din viata, pe internet iti faci afacerile, cunosti oameni, te distrezi, vinzi si cumperi. Am email, facebook, conturi ebay si paypal dar am ramas in urma, nu am si twitter, si nici nu-mi doresc.

Ma uitam la desene cu Mihaela la singurul post de televiziune disponibil, iar in cativa ani am ajuns sa pot alege din 50-60 de canale tv. Si daca as vrea as putea alege din sute sau mii de posturi, tehnologie exista, timp sa ai.

Cumparam totul de la magazine din cartier, uneori erau cozi la tot felul de produse. Acum poti cumpara si plati online, poti merge la un supermarket de unde sa iti cumperi toate cele necesare. Si e bine.

O tabara la munte sau cateva zile la mare erau tot ce puteai spera de la o vacanta, acum Grecia sau Italia par destinatii banale. Iar mei si sotiei mele ne pare rau ca nu vom prinde turismul spatial, pentru ca nu credem ca va fi realizabil in urmatorii 30-40 de ani. Mai tarziu, pentru altii.

Cand faceam fotografii, ma gandeam de doua ori inainte sa apas declansatorul, pentru ca filmul (color, totusi !) din aparat avea doar 36 de pozitii, iar developatul costa. Acum compar fotografiile facute cu o camera performanta si cele facute cu iPhone-ul (doar 4), si nu sunt mari diferente. Le muti prin aer de pe telefon pe laptop, sau le “urci” direct pe Facebook.

Imi notam rezultatele de la fotbal sau tot felul de impresii de vacanta in cate-un caiet dictando. Acum exista bloguri, facebook, social media, like-uri si friends.

Ascultam muzica la walkman (Sony, cu caseta), ascultam radio, si mai foloseam, destul de rar, pick-up-ul din sufragerie, cu discuri vinil. Acum iPhone-ul tine loc de iPod, iar radio ascult doar pe laptop, online, din cand in cand. Si in masina, evident, daca nu prefer mp3 playerul.

Lumea se schimba foarte repede, dar tocmai asta e frumusetea, sa te poti bucura de cat mai multe, in timpul destul de scurt pe care il ai la dispozitie. Nu imi pare rau dupa walkman, televizorul alb-negru, Dacia pe care am facut scoala, cele doua ore de program tv sau cravata de pionier. Prefer aparatele moderne, comunicarea prin toate mijloacele, masinile sigure si cu navigatie prin satelit, procesoarele puternice, tranzactiile online, smartphone-ul si asa mai departe. Dar e interesant sa te gandesti, pentru cateva momente, cat de diferita era viata noastra acum 25 de ani. Totul se schimba. Iar asta e bine. Calatoria in timp nu a fost, inca inventata. Dar exista, pentru fiecare dintre noi.

 

 

imageIn 2014 voi participa la cel putin doua competitii international de tineret: Norhalne Cup, in Danemarca, si Norway Cup. E posibil sa merg si in Spania, la IberCup Costa del Sol.

Turnee de acest fel sunt importante, zic eu, pentru pregatirea unui arbitru, chiar si unul amator, care arbitreaza in fotbalul “judetean”. Daca isi doreste sa promoveze, un arbitru de fotbal trebuie sa munceasca la fel ca un jucator care isi propune sa faca performanta. Pregatirea fizica este doar unul dintre capitolele la care ai mereu de lucru ca arbitru. Cunoasterea teoriei, a legilor jocului de fotbal, este alta conditie. Dar cea mai importanta, dupa parerea mea, este partea practica.

Nimic nu te invata mai multe despre arbitraj decat sa arbitrezi meciuri de fotbal. Si chiar sa vezi alti arbitri facandu-si meseria. Turneele international, fie ele si de tineret si copii, te ajuta sa cresti ca arbitru, sa vezi stiluri diferite de joc, mentalitati diferite. Si sa vezi la lucru arbitri din alte tari, unii foarte experimentati si valorosi, ceea ce este un privilegiu. Turnee de genul acesta sunt excelente pentru arbitrii care vor sa invete, sa isi imbunatateasca nivelul sau pur si simplu sa ia contact cu fotbalul international.

Atentie, participarea la astfel de turnee nu adduce, de regula, vreun castig financiar important, deoarece in cele mai multe cazuri organizatorii asigura doar cazarea, masa si un barem de arbitraj modic. Transportul este platit de participant, iar de regula cheltuiala cu transportul e acoperita, macar partial, de baremul incasat.

Anul trecut am participat la Norhalne Cup – Danemarca si Mytikas Cup – Grecia. Am castigat experienta, am arbitrat in total peste 30 de meciuri de fotbal (meciuri scurte, de regula reprize de cate 25 de minute). Am avut ocazia sa arbitrez pentru prima data in sistem dual, si tot pentru prima data fara asistenti. Am vazut cate-un pic din doua tari frumoase si foarte diferite. Mi-am facut prieteni noi, arbitri si oficiali din Belgia, Cehia, Olanda, Danemarca, Germania, Grecia. Am lasat o impresie buna, sau cel putin suficient de buna ca sa fiu invitat si la editiile urmatoare ale competitiilor.

As fi vrut sa particip in 2014 si la IberCup Estoril, in Portugalia, insa se suprapune un pic cu Norway Cup, si a trebuit sa renunt. S-ar putea sa fie Spania, daca nu e Portugalia.

Pentru un arbitru aflat la prima participare la un turneu de acest fel, e bine de stiut ca continue reading…

refexFOR ENGLISH VERSION PLEASE CLICK HERE

Recent, am devenit membru REFEX si am participat in calitate de arbitru FA, la competitia Norhalne Cup, aproape de Aalborg. Am fost singurul arbitru englez (am reprezentat federatia engleza de fotbal, chiar daca sunt roman) intr-o “mare” de nemti si danezi, plus cativa belgieni, cehi, olandezi si un bulgar. Voi reveni cu impresii si fotografii de la competitie, dar acum cateva informatii despre Refex (Danish Referee Exchange).

Incepem cu capitolul “Bani”, pentru ca stiu ca sunt importanti. Orice arbitru de fotbal poate deveni membru REFEX fara sa plateasca vreo taxa, daca aplica si este acceptat de organizatie. Atunci cand Refex accepta un arbitru pentru o competitive la care a aplicat, trebuie platita o mica taxa (de regula, 20 de euro). Inscrierea candidaturii pentru a participa la o competitie internationala nu garanteaza si acceptarea, pentru ca REFEX are anumite standard, iar fiecare aplicant este evaluat, mai ales ca toate competitiile au nevoie de un numar limitat de arbitri. Fiecare competitie are propriile reguli, la cele mai multe cazarea si masa sunt gratuite, iar arbitrii sunt platiti pentru serviciile prestate. La majoritatea, principala cheltuiala care trebuie suportata de catre arbitru este transportul. Conditiile de cazare, onorariile si alte lucruri difera de la o competitie la alta, dar sunt usor de aflat de pe site-ul Refex sau de la membrii staff-ului organizatiei daneze.

Obiectivul REFEX este de a servi drept legatura intre organizatorii de turnee si arbitri. Refex asigura arbitrii pentru competitii, in special de tineret, oferind in acest fel arbitrilor posibilitatea sa se dezvolte, sa castige experienta si sa cunoasca colegi din alte tari. Refex nu numai ca “furnizeaza” arbitrii necesari desfasurarii meciurilor, dar poate trimite la competitii si observatori. Organizatia are in portofoliu competitii din Danemarca, Statele Unite, Suedia, Norvegia, Grecia, Spania, Cehia, Cipru si continue reading…

Între 30 martie și 7 aprilie se va desfășura cea de-a doua ediție a proiectului “Si eu merg la muzeu”, în colaborare cu Muzeul Literaturii Romane. Proiectul va presupune vizitarea a 11 muzee din municipiul Iași, fiecare zi fiind dedicată unui muzeu la care intrarea va fi gratuită și vor fi organizate activități și evenimente speciale pentru elevi.

Calendarul evenimentelor este următorul:

  • Sâmbătă, 30 martie - Muzeele Poni-Cernătescu și Mihail Kogălniceanu vor avea intrarea gratuită și se vor organiza activități și evenimente speciale pentru elevi. În restul programului, intrarea este 2 RON pentru elevi și studenți.
  • Duminică, 31 martie - Muzeul Universității va avea intrarea gratuită și se vor organiza activități și evenimente speciale pentru elevi. În restul programului, intrarea este tot gratuită.
  • Luni, 1 aprilie - Muzeul Mihai Eminescu și Biblioteca Centrală Universitară vor avea intrarea gratuită și se vor organiza  activități și evenimente speciale pentru elevi. În restul programului, intrarea este 1 RON pentru elevi și 2 RON pentru studenți în Muzeul Mihai Eminescu și gratuită pentru Biblioteca Centrală Universitară.
  • Marți, 2 aprilie -  continue reading…

8 Martie

1 comment

flower La multi ani tuturor doamnelor si domnisoarelor, un 8 Martie cu bucurii !

Iarna loveste puternic Anglia :) )). In orasul in care locuiesc, multi localnici se lupta din greu cu nametii de 1, poate 2 centimetri de pe aleile din fata casei. Unii colegi de serviciu au marturisit ca au au avut emotii la gandul ca ar putea intarzia din cauza zapezii, si si-au exprimat speranta ca aceasta “horible weather” va inceta cat de curand. Probabil le e dor de perioadele de 30-40 de zile cu ploi fara intrerupere. Pe Yahoo.co.uk citim cu ingrijorare despre previziunile sumbre despre un nou val de zapada, care ar putea duce la depunerea unui strat de pana la 10 centimetri ! Temperaturile au scazut pana la -1…+1 grad, ceea ce are darul sa induca si mai multa panica in randul populatiei confruntate cu aceste conditii extreme. “Severe cold”, asa se cheama stiintific nenorocirea care se abate asupra locuitorilor UK, intr-o luna, ianuarie, in care nimeni nu se astepta la frig si zapada ! Sper din tot sufletul ca greu incercata populatie indigena sa reuseasca sa iasa cu bine din aceasta iarna de cosmar, in care tara a fost bombardata de zapada timp de o zi in decembrie si inca o zi si-o noapte in ianuarie. Iar ceea ce e mai rau abia urmeaza. Nu-i exclus sa se inregistreze si temperaturi de -3 sau chiar -4 grade. O iarna nemiloasa. God save the rain !

Nu numai pentru ca vanzatorii corecti sunt tratati ca ultimii prosti, iar “oamenii de afaceri” care detin site-ul pur si simplu iti pot lua banii din cont oricand, prin simpla inchidere a contului (de cele mai multe ori, nejustificat, din motive inventate sau absolut stupide). Ci si pentru ca Okazii.ro pare sa fie un adevarat rai al teparilor, al escrocilor de toate feluri. Nu o spun doar eu, ci si presa nationala. Nu sunt un fan al Evenimentului Zilei, dar am gasit in sfarsit si un articol util in editia lor online. Linkul e AICI, articolul este despre oameni care au fost escrocati de utilizatori Okazii.ro, in cele mai multe cazuri fara ca proprietarii site-ului sa se deranjeze sa miste vreun deget in sprijinul utilizatorilor corecti.

Practic, niste oameni cu o idee buna pentru facut bani, dar incapabili sa ofere un minim de siguranta, s-au pus pe facut bani fara sa le pese de clienti, de cei care “cotizeaza”. Iar cand apar incidente (si apar extrem de des), Okazii.ro iti arata “Termenii si conditiile”, o serie de reguli concepute doar ca sa ii tina pe ei departe de partea urat mirositoare a afacerii. Responsabilitate zero, profit maxim, corectitudine minima. Formula multor “afaceri” de succes in Romania, din pacate.

Okazii.ro nu face niciun efort sa asigure un climat decent pe site, o minima siguranta a tranzactiilor sau niste conditii civilizate de comert online. Asa ca, daca aveti de vandut, cumparat sau schimbat, va recomand din suflet site-uri de anunturi, simple, fara licitatii si “conditii de siguranta”, fara comisioane nesimtite si fara furturi. Mercador.ro si Tocmai.ro sunt doar doua dintre ele, dar daca dati o cautare pe google, gasiti si altele. Cat timp evitati Okazii.ro, ar trebui sa fiti feriti de surprize neplacute.