Știre clasică despre un accident cu motoclicist mort. Pe Realitatea. O șoferiță hăbăucă a făcut o manevră greșită, iar în mașina ei s-a izbit o motocicletă despre care autorul știrii susține că ar fi circulat cu 200 de kilometri pe oră. Știrea e cu “se pare”, ceea ce nu mi-a plăcut niciodată într-un material jurnalistic. Deci poate nu avea 200 la oră. Asta se va stabili ceva mai târziu.

Dar sunt sigur că, dacă ar fi avut o viteză decentă, motociclistul ar fi scăpat cu viață. Nu pune nimeni la îndoială vinovăția șoferiței, să ne înțelegem. Dar stau și mă gândesc. Dacă eu, șofer hăbăuc, merg pe un drum, mă uit în oglinzi, mă uit în față, nu văd nimic venind sau văd un punct micuuuuț, depaaaarte tare și decid, în idioțenia mea, că pot să întorc pe linia continuă,  de ce măcar tu, motociclistule, nu încerci să-ți protejezi viața ? Eu, în următoarea fracțiune de secundă, simt o izbitură, mi se deschid airbagurile și mă simt un picuț amețit de lovitură. Dar izbitura care îmi îndoaie tabla mașinii, îmi deschide airbagurile și îmi dă o durere de cap, eventual și câteva contuzii ușoare, ție îți oprește viața. Te ucide. Nu scuz șoferii care fac manevre greșite. Anul trecut, parcă, am fost la accidentul de la Mărgineni-Hemeiuși cu motociclistul din Gârleni care s-a lovit la mare viteză de un Mercedes ce nu i-a acordat prioritate, când a făcut stânga. A murit, iar cadavrul său a rămas pe asfaltul șoselei, sub ochii celor din familie, până l-a luat o mașină. Am fost și la înmormântare. Nu vă doriți să vedeți atâta jale. Dar se întâmplă. Mor mulți tineri așa. Din cauza șoferilor neatenți. Și din cauza propriilor greșeli, a faptului că merg cu viteză mult prea mare. Dacă motocicleta are 180 – 200 la oră (știu că unii circulă și cu viteze ceva mai mari…) există posibilitatea să nu apuci să o vezi sau să estimezi greșit timpul în care ajunge la tine, la mașina pe care o conduci. Am 13 ani de condus. În 13 ani am făcut și greșeli, este inevitabil. Am întors pe linie continuă, am mers mai repede decât prevede Codul rutier, am mai scăpat câte o manevră smucită. Nu multe, că am grijă ce fac la volan. Dar s-a întâmplat, nu există șofer perfect. Și stau și mă gândesc. Dacă în momentul în care am comis o eroare, pe aceeași stradă circula și un motociclist cu 195 la oră și intra în coliziune cu mașina mea, îl aveam sau nu pe conștiință ? Probabil că îl aveam. Probabil familia lui mă considera un criminal. Probabil mă simțeam și mai vinovat când aflam că am primit o condamnare de un an sau doi cu suspendare. Sau mai puțin. Sau poate mă bucuram, că știți proverbul cu mama și cu plânsul…Cert este că și norocul a făcut să nu omor niciun motociclist. Dar cred că, în condițiile în care mai sunt tineri care cred că pot circula într-un oraș cu 200 la oră, e doar chestie de noroc. E o loterie, din păcate. Sigur, e nevoie de mult mai mult respect în trafic, mai ales din partea șoferilor, trebuie să îi tratăm pe motociliști exact la fel ca pe orice alt participant la trafic. Unele motociclete sunt cu zece clase peste mașini, ca și performanțe, iar acest lucru înseamnă, probabil, o tentație continuă pentru cei care le conduc. Dar ar fi bine ca înainte să încerce să ducă acul vitezometrului spre 200 la oră, să se gândească la familia pe care au lăsat-o acasă, la cei dragi care îi așteaptă să se întoarcă vii…