În urmă cu ceva timp, eram şi eu deranjat de invazia “stranierilor” cu maşini. De întoarcerile bruşte pe linia continuă, de opririle în mijlocul drumului, de combinaţia de mare efect “semnalizare dreapta – viraj la stânga”, de plecările cu scârţâit de roţi de la un semafor, ca să se oprească la 100 de metri mai încolo, la următorul semafor, de ifosele unor spălători de veceuri care nu au mai condus o maşină de un an, iar acum se cred singuri pe şosele în amărâtul ăsta de Bacău. De manelele care urlă din maşini închiriate, de salturile tembele de pe o bandă pe alta, fără motiv.
Am şi scris, am filmat, am pozat. Am sunat nervos la Poliţia rutieră, ca să aflu ce măsuri se iau, cum scăpăm de “italieni”, cum li se ridică permisele, cât de amendaţi sunt. Totuşi, undeva facem o eroare. “Italienii” sunt români de-ai noştri. Nu se schimbă brusc atunci când intră în ţară. Nu devin alţi oameni. Sunt aceiaşi. Dar în Occident, greşelile se plătesc mult mai scump. Amenzile sunt mai mari, poliţiştii mai atenţi, iar societatea dă mereu lecţii celor care calcă strâmb. Nu îţi mai vine să o “calci”, să opreşti aiurea, când ştii că nimeni nu face asta şi că vei fi privit ca ultimul om. Plus că poţi să scoţi din buzunar 300 de euro, nu 50 de lei.
Cretini şi nesimţiţi nu devenim. “Italienii” care îşi bat joc de regulile de bun simţ şi de cele de circulaţie s-au născut cretini şi nesimţiţi şi au rămas aşa. Faptul că se comportă civilizat la ei acasă e doar rezultatul unui sistem coercitiv bine pus la punct. Când se întorc aici, unde regulile pot fi încălcate mai uşor, revin la starea lor naturală. Se simt liberi să fie ei înşişi. Şi de aici belelele în trafic. Însă o eroare uriaşă ar fi să generalizăm. Ar fi chiar nedrept. Sunt şi români cu bun simţ, care au plecat să muncească în Italia, Spania sau alte ţări, iar când vin în vacanţă se comportă normal, corect, nu fac probleme şi nu vin aici ca să sfideze.
Deci eu nu i-aş condamna atât de mult pe “italienii” noştri. Pentru fiecare cretin cu număr de Italia care circulă pe şoselele noastre găurite, există cel puţin doi, la fel de cretini, cu numere de România. Dar cu ăştia ne-am obişnuit, nu-i aşa ?…
Comments
Leave a comment Trackback