Am auzit (sau citit), nu o dată, cretini exprimându-se în felul următor: “A, păi cutare e vai de capul lui, a plecat în Italia (Spania / Anglia / Franța / Canada etc) și șterge moșnegi la fund prin azil”. Numai un cretin cu o doză mare de răutate se poate exprima așa. Pentru că am avut ocazia, chiar privilegiul să cunosc îngrijitori personali și asistente medicale care fac unele dintre cele mai dificile meserii din lume. Am lucrat un timp într-un centru de îngrijire, în calitate de coordonator de activități.

Am rămas cu un respect deosebit pentru cei care practică meseria de “carer” cum se numește în Anglia. Mulți dintre ei, pe 6-7 lire sterline pe oră, un salariu extrem de mic pentru Regatul Unit. Sincer, au existat momente când am spus că nu aș putea face meseria asta nici măcar dacă mi s-ar oferi, prin absurd, 10.000 de lire pe lună. Pur și simplu nu aș putea. Nici măcar nu am încercat, îmi cunosc limitele și slăbiciunile. Dar am cunoscut români care sunt mai puternici decât mine, din acet punct de vedere. Și sunt extrem de mulți oameni care fac asta, în Anglia, pe salarii destul de mici pentru UK. Englezi dar și mulți români. Cu o răbdare de sfinți, cu o putere de supraoameni, cu profesionalism. Unii o fac fără să se plângă, alții o fac cu lacrimi în ochi, dar toți au, în ochii mei, o trăsătură comună: eroismul. E o formă de eroism mică, măruntă, dar asta nu o face mai puțin demnă de respect.

Mulți dintre românii care fac această muncă o fac numai pentru bani, ca să adune ceva și să-și poată ajuta familia din România, să își ia o casă, să își împlinească un vis mai mic sau mai mare. Motivația fiecăruia e diferită, unii au idealuri uriașe, alții mărunte, dar toți oferă în fiecare zi, englezilor și altor naționalități cu care lucrează, un exemplu excelent de seriozitate și forță. Nu e ușor, iar efortul lor, chiar dacă e făcut în primul rând pentru ei și familiile lor, ajută niște oameni care nu se mai pot ajuta singuri și merită tot respectul, indiferent în ce țară lucrează și pe ce bani.