…adică cei mai buni ani ai vieţii noastre. Muzică. Versuri. Un cântăreţ mare. Un pic ciudat, dar mare. Şi amintirea concertelor pe care le vedeam la italieni, în pieţe uriaşe, cu zeci de mii de tineri şi bătrâni, cântând împreună cu Renato Zero, Gianna Nanini, 883, Fiorello, Cutugno, Tozzi, Celentano, Ramazzoti, Ambra, Pausini, I Pooh, Riccardo Cociante, Vasco Rossi, Masini, Max Pezzali, Pupo, Fogli, Britti, Richi e Poveri, Minghi, Venditi, Claudio Baglioni. Cei din anii 70-90. Şi alţii. Mulţi tare. Valuri de cântăreţi de valoare, valuri de cântece. Ei au avut, au şi vor avea muzică. Nici nu ştiu dacă să fiu invidios pe italieni şi pe muzica lor sau recunoscător pentru muzica asta, uneori parcă prea romantică, dar mereu frumoasă…
E de prin copilărie şi adolescenţă, când “cablu” însemna în primul rând Italia 1, Canale 5 şi Rete 4…:)

Şi ar mai fi.
Ca aceasta. Veche, un pic neclară, dintr-un an trecut de foarte mult timp, dar cu versuri mai clare decât orice imagine.