Probabil ati observat ca in ultimele zile nu am mai scris nimic. Explicatia e simpla: mi-a fost lene. Si incepe sa-mi iasa din reflex sentimentul ca am obligatia sa scriu ceva in fiecare zi. Asa ca nu am mai scris. Asta nu inseamna ca nu voi scrie mai des. Deocamdata ma bucur de atmosfera de Craciun care mi se pare un pic exagerata, fata de cea cu care eram obisnuit in Romania. In schimb ma bucur ca posturile de radio transmit tot mai des melodii de Craciun si de iarna, pe care imi place sa le ascult in masina.
Daca ma intrebati ce-mi doresc de Craciun, referindu-ma strict la cadouri, si nu la pace in lume, fericire, intalnire cu familia si prietenii etc… as zice ca un Citroen DS m-ar multumi. Cu volan pe stanga. Sau pe dreapta. Cine are nevoie de adresa mea ca sa imi trimita cadoul poate sa imi scrie, ca sa ii ofer si detalii despre preferintele mele…culoare, etc. Multumesc. Daca sunteti mai mult de 3 care vreti sa-mi cumparati un DS vechi, voi fi nevoit sa trag la sorti. Noroc !