…sau cum era să mă lase o vânzătoare tupeistă fără 10 lei…

Luni, 2 aprilie, ora 19: pentru că am ajuns pe la Farmacia 1, din centru, am zis să intrăm şi la MiniMax, cel de la subsolul magazinului Luceafărul,  după o raită prin Kaufland şi Real. Magazinul, frumos, luminos şi pustiu. După isteria din locurile menţionate, unde sute de oameni se înghesuiau cu cărucioarele, MiniMax părea o experienţă ireală. Până am revenit cu picioarele pe pământ. Nu discut preţuri şi calitatea produselor, pentru că, la fel ca peste tot, am văzut şi lucruri bune şi lucruri mai puţin bune. Diferă proporţia între cele două categorii. Un fel de Plus, cu mai puţini clienţi şi cu o ofertă mai săracă. Şi cu mai puţine case deschise.

În faţa noastră, la casă, un cuplu cu un cărucior plin ochi cu cumpărături. Suma de plată, vreo 200 şi ceva de lei. Tipul întinde un teanc de bonuri de masă, iar blonda de la casă se uită şi-i zice: “Dar nu primim de-astea”. “Cum nu primiţi, că primeaţi ?”, întreabă omul. Fata nu pare foarte sigură pe ea, aşa că strigă după o colegă. După jumătate de minut se prinde că nu a fost auzită şi strigă din nou. Colega confirmă că nu se mai primesc bonurile “xyz” sau cum s-or fi chemând. Nu scrie nicăieri, nu s-a anunţat, clienţii ar fi trebuit să intuiască, probabil…Cei doi lasă baltă căruciorul cu care s-au plimbat jumătate de oră ca să-l umple şi pleacă nervoşi. Nu tu scuze, nu tu explicaţii, nimic.

Ne vine rândul. Am cumpărat “minunăţii” de la MiniMax în valoare de 10,40 lei. Scot două bancnote de 10 lei, i le dau blondei, le pune în sertarul cu bani. Îmi dau seama că am şi un leu mărunt, îi dau bancnota, dar mă întreabă: “Nu aveţi 40 de bani ?”. Iau înapoi hârtia de un leu. Alina îi dă 40 de bani, fata îmi dă bonul şi începe foarte grăbită să ia la scanat produsele clientului următor. O întreb de bancnota de 10 lei, pe care ar fi trebuit să mi-o restituie, dar face pe mirata. Se uită fix în ochii mei şi mă minte: “Mi-aţi dat o singură hârtie de zece lei”. Îi spun să deschidă sertarul, că ştiu şi cum le-a pus înăuntru. Soţia confirmă că i-am dat două bancnote, dar blonda pare foarte decisă să câştige nişte bani în seara asta. Nu şi nu. Este groaznic de enervant să încerce să te prostească unul despre care eşti 100 % sigur că e mai prost ca tine. E chiar penibil. Aşa că insist, cât pot de calm, deşi primul impuls este să o iau de gât. Până la urmă, se preface că se mai gândeşte un pic, scoate hârtia de zece lei şi mi-o restituie. Fără scuze, fără explicaţii. Fără să fi fost măcar jenată de propria lipsă de bun simţ. Îmi sare ţandăra de tot când o aud că-i cere clientului următor să dea şi mărunţiş, că ea nu are rest.

Concluzie: MiniMax din nou ? NICIODATĂ ! Şi, gratuit, o propunere de slogan pentru magazinul MiniMax din Bacău: “Cumpărături de subsol !”. Pentru că, cel puţin prin prisma comportamentului unei vânzătoare, e sloganul potrivit. Nici nu e vreo exagerare, deoarece MM chiar se află la subsolul magazinului Luceafărul…Iar ca şi atitudine faţă de clienţi, undeva muuuuuult mai jos. Dacă există şi păreri diferite sau dacă reprezentanţii MiniMax au de făcut precizări, e bine de ştiu că aştept comentarii şi, în funcţie de subiect, pot aloca spaţiu şi pentru alte articole, oricând. Nu de alta, dar poate o fi un caz izolat, o întâmplare (două, de fapt), iar ceilalţi angajaţi ai acestei firme sunt total diferiţi. Eu asta am găsit la prima (şi ultima) vizită făcută la ei…