daniel si bomba E noapte şi mi-a (re)venit inspiraţia ! Ideea e următoarea (o scriu repede, deoarece riscul să o uit e unul major, în condiţiile din seara asta). Am căzut şi eu în patima ironiei şi a criticii faţă de greşelile colegilor. M-am luat de multe ori de “agramaticalităţi”, exprimări neinspirate, dezacorduri, imagini puse aiurea, ca şi cum eu n-aş fi greşit niciodata ! Ca şi cum pe mine nu m-ar fi salvat un redactor-şef sau un coleg care mi-a văzut eroarea din ştire. Ca şi cum eu le-aş şti pe toate, aş fi perfect. Ca şi cum m-ar afecta, direct, calitatea slabă a celor scrise sau difuzate de un coleg. Ultima oară am făcut-o cu Realitatea TV. Aş putea înşira zilnic erori din Deşteptarea, Ziarul de Bacău, Observator, TV Bacău, 1 Tv. Poate chiar şi din Adevărul de Seară, unde lucrez eu. Pot să apară greşeli la oricine. Mă rog, poate mai puţine de acolo :) . Ideea e că toţi greşim. Dar nimeni nu o face intenţionat. De aceea este la limita abjecţiei demersul de a jigni jurnalişti, mai ales la nivel personal, şi chiar de a urmări cu obstinaţie greşelile jurnaliştilor, în scopul de a-i discredita. Mai ales dacă nu eşti unul de-al lor, dacă te-ai eliminat din branşă.
Cei din Bacău ştiu despre ce vorbesc. (Fac menţiunea asta deoarece am şi cititori din alte zone, fără legătură cu presa locală). Demersurile de tip “shrek”, de obsedat de greşeli din presă, să rămână ale celor care au o problemă cu noi. De astăzi, pe Reporter Liber, veţi găsi mai degrabă lucruri pozitive din media locală. La “negativ” voi da atenţie doar lucrurilor cu adevărat grave, în genul plagiatului. Dar îmi place să cred că nu voi găsi aşa ceva. În schimb, aştept oricând să semnalaţi ce vă place la presa locală, ce editorial bun aţi citit, ce reportaj v-a plăcut, ce ştire de televiziune v-a “dat pe spate”.
Or fi alea bune mai puţine decât alea rele, or fi reportajele extraordinare mai puţine decât editorialele de pupat dosul patronului, nu zic, dar dacă nu încurajăm ceea ce e bun, vom avea tot mai mult rău. Greşiţi, dragi colegi ? Vă transformaţi din jurnalişti în simpli lingăi ? De nevoie, de sărăcie, de plăcere, din dorinţa de a promov într-o funcţie, de a câştiga mai mult, e doar problema voastră şi a cititorilor / telespectatorilor. Nu neg problemele astea, nu mă fac că totul e roz. Nu este. Dar www.reporteliber.ro va face publicitate numai lucrurilor care fac cinste presei locale şi jurnaliştilor ei. E prea greu în ziua de azi, în presă, ca să mai am curaj şi suflet să lovesc şi eu şi să fac de râs colegi în faţa cititorilor pe care îi am, câţi sunt…
Aşa că voi urmări cu atenţie tot ce e bun în presa locală, oricât ar fi de puţin, oricât ar fi vremurile de grele. Şi, pentru cei care încă mai citiţi shrek sau alţi “autori” asemănători ori identici, vă adresez îndemnul, pentru toţi jurnaliştii jigniţi de un anonim cunoscut, care nu mai e de-al nostru de mult timp: ingoraţi-l pe cel care a târât în noroi, a întinat numele unui personaj simpatic de desene animate ! Cel care i-a făcut pe jurnaliştii băcăuani să nu îşi dorească să vadă Shrek 4, 5, 6, 7 şi toate celelalte continuări care s-ar putea face, scârbiţi de comportamentul tizului. Care i-a determinat pe jurnaliştii băcăuani, prin înjurături şi tâmpenii, să păcătuiască în gând cu Fiona, soţia bietului Shrek cel adevărat… Nu-l înjuraţi, că sigur nu e un om împacat cu soarta lui, nu e un om fericit, dacă s-a apucat de chestii atât de mărunte. Pur şi simplu ignoraţi insultele aduse jurnaliştilor, chiar dacă uneori credeţi că unii dintre ei le-ar merita. Lucrurile bune, chiar dacă, aşa cum am spus, nu sunt multe, trebuie apreciate şi încurajate. Sunt în presă de 11 ani şi ceva. Am citit ştiri bune în Pur şi simplu, reportaje excepţionale în Deşteptarea, anchete curajoase în Ziarul de Bacău, interviuri istorice în Monitorul, editoriale puternice în Observator şi Gazeta. Am văzut ştiri interesante la 1 TV şi Euro TV, reportaje din mijlocul apelor, la Alfa TV sau TV Bacău. Talk-show-uri de interes maxim la Realitatea TV Bacău, emisiuni cu oameni interesanţi la TV Symbol şi Canal 6. Am ascultat ştiri şi muzică de calitate la Radio Star B, Radio Alfa, Vox T, Kiss FM şi toate celelalte radiouri locale. Am văzut ştirile cele mai tari, trimise de corespondenţii televiziunilor centrale, Antena 1, Pro TV, TVR, Naţional, Prima şi celelalte. Ani. Nu ore, nu zile, nu săptămâni. Unii au rămas, alţii au dispărut, e o sleceţie natruală care nu depinde de bârfele de pe bloguri şi site-uri. Presa locală a existat, există, va exista şi trebuie încurajată. Inclusiv de bloggerii care nu sunt jurnalişti…
E criză, se desfiinţează ziare. Cunosc cel puţin cinci jurnalişti excepţionali, oameni cu un caracter extraordinar, buni profesionişti care şi-au pierdut locul de muncă fără să aibă vreo vină. Nu e momentul să lovim în cei care încă au un salariu şi încearcă să îşi facă meseria. Aşa că, până trece criza, voi scrie doar despre lucrurile bune din presa locală. Vă sfătuiesc să faceţi la fel şi să vedeţi jumătatea plină a paharului, fără să negăm existenţa celei goale. E uşor să faci pe deşteptul şi să dai lecţii când nu eşti unul de-al nostru. Greu e să rezişti în branşă şi să îţi faci meseria zi de zi, ani la rând. Să nu cedezi stresului şi să nu te descurajezi. Nu de “shreci”, nu de căpcăuni atotştiutori avem nevoie acum, ci de oameni care să îi ajute pe jurnalişti să repete cât mai des ceea ce fac bun. Putem, sunt convins.