Ştiţi povestea. Dacă nu o ştiţi, o rezum: un comic invitat la o televiziune franceză a distrat publicul şi realizatorii cu ceea ce a numit el “le salut roumain”: un “s’il vous plaît, monsieur !”, tânguit şi scârbos, cu mâna întinsă după pomană. Gestul pe care milioane de parizieni, de francezi, dar şi de englezi,nemţi, spanioli sau italieni îl văd zilnic, făcut de cetăţeni români. Pentru că ţiganii care cerşesc în capitalele europene sunt români. Comediantul francez mi s-a părut – cel puţin la faza menţionată – mediocru. Putea scoate mai mult din ideea lui cu ţiganii.
A venit, prompt, reacţia unor bloggeri (Daily Cotcodac), care au simţit nevoia să apere onoarea poporului român şi să inventeze “salutul francez”: acelaşi “”s’il vous plaît, monsieur !”, însă pe fondul unor imagini din războaiele mondiale, cu soldaţi francezi predându-se inamicului, cu mâinile sus. După care au început un inventar al înfrângerilor istorice ale armatei franceze. Televiziunile au preluat imediat “subiectul”, bucuroase că onoarea României este “reperată”. Ar fi fost amuzant dacă respectivele capturi de prin războaie ar fi fost făcute de armata română. Ar fi fost un motiv de mândrie, ete la ei franţujii, se iau de ţiganii noştri, dar uită că i-am ţinut cu mâinile sus când am avut chef, prin glorioasa noastră istorie. Numai că ironia cu privire la laşitatea soldatului francez vine din partea reprezentanţilor unui popor care, nu-i aşa ?, nu s-a predat niciodată. Sigur, ne-am trădat aliaţii, dar nu ne-am predat. Românii nu au stat cu mâinile sus, ci au întors armele şi au sărbătorit aproape 50 de ani 23 august, ziua trădării. Bineînţeles, am cedat bucăţi din ţară, iar conducătorii noştri nu s-au mai complicat să le ceară înapoi. Sigur, avem o clasă politică de doi bani, suntem conduşi de imbecili. Ne-am distrus singuri fabricile, agricultura, tot, după care am aşteptat ajutor de la Europa. Şi de la laşii de francezi, evident.
Sigur, umorul franţuzesc, în comparaţie cu cel britanic, de exemplu, e la fel de fin şi subtil ca un camion în faţa unui Rolls. Sigur, glumele proaste la adresa unui popor nu îşi au locul în emisiuni ale unor televiziuni naţionale. Numai că uităm un lucru. “S’il vous plaît, monsieur !” chiar este “salutul” românilor din Franţa. Sunt români. Ţigani, romi, cu un r sau doi de r, tot români sunt, şi cotropesc Europa mai ceva ca triburile barbare în trecut. Statul român nu face mare lucru, noi, cei rămaşi acasă, ne bucurăm că vedem mai puţini ţigani şi că a scăzut numărul infracţiunilor de când am exportat “coloraţi”. Rasism în România ? Doamne fereşte !
La noi ţiganii au locuri rezervate la Academia de Poliţie, în universităţi, funcţii create pentru ei în ministere şi prefecturi. Noi suntem o ţară civilizată, nu devenim rasişti. Rasişti sunt francezii, italienii, englezii, pentru că nu înţeleg diferenţa subtilă dintre rom şi român, pentru că, prinşi mereu între două violuri,o crimă, o “pisică” în bancomat, furtul unei maşini de lux şi hăcuirea cu toporul a unui bătrân, pentru un jaf, nu îşi fac timp să analizeze că, de fapt, românii sunt oamenii aceia cumsecade, care au inventat “Mioriţa” şi motorul cu reacţie şi au făcut Revoluţia din 1989 şi au munţi şi mare. Şi sunt doar neînţeleşi de Occidentul hain…Francezii care citesc “Sunt român, ajutaţi-mă” pe pancarta unui ţigan de lângă Tour Eiffel sunt vinovaţi, că nu se documentează temeinic înainte să lanseze glume proaste despre români. Ei nu ştiu de olimpicii noştri la matematică, de Hagi, de Nadia, de pârjolirea holdelor, de Posada şi de Eminescu, Titulescu sau Caragiale. Nici de Ştefan cel Mare, Iorga sau Aurel Vlaiu. Nu au cultură cât să ne cunoască bine, ei citesc doar pancartele afişate de ţigani. Nu, nu de români. De romii veniţi din România.
La noi ţiganii sunt cuminţi, se întorc din Occident doldora de bani, după ce au golit bancomatele fraierilor şi au cerşit la fiecare colţ de stradă. Ţiganii noştri sunt cuminţi. Mai blochează ei traficul într-un oraş întreg la o nuntă sau înmormântare, mai cumpără un “bax” de poliţişti când au nevoie, mai trag o bătaie cu săbii, cuţite şi pistoale, dar nu ne deranjează. Stau cuminţi în căsuţele lor cu 3 etaje, cu turnuleţe aurite şi marmură şi pe tavan, îşi expun maşinile scumpe şi nu spun niciodată “s’il vous plaît, monsieur !”. Aşa că Daily Cotcodac şi presa încântată de patriotismul cotcodacic (ce nume perfect de la care putea veni o replică demnă şi serioasă !…) nu pot decât să aibă dreptate când le amintesc francezilor că se predau cu miile în faţa nemţilor sau altor popoare mai pricepute în arta războiului. Au mai avut şi francezii o Rezistenţă, nişte revoluţii, şi-au pierdut timpul cu literatură, cu artă, cu muzee, au civilizat (şi “muls”, ce-i drept) nişte teritorii îndepărtate, dar asta nu le dă dreptul să ne ironizeze. “Le salut roumain” nu există. E o invenţie a unui comic francez în criză de inspiraţie.
De fapt, există doar salutul cotcoDACIC, care presupune să cotcodăcim de fiecare dată când cineva ne pune faţă în faţă cu adevărul trist. Nefiindu-ne nici mamă, nici tată, nici nevastă, nici soţ, nici frate, prieten sau amant(ă), “franţuzul” (reprezentat în cazul ăsta de un comic discutabil) nu avea de ce să ne menajeze şi ne-a servit adevărul într-o manieră enervantă şi oarecum nedreaptă, generalizând. Era dreptul românilor să reacţioneze. E dreptul oricărui blogger să parodieze, să se amuze, să răspundă. Foarte bine că s-au găsit unii care să o facă.

Problema e că singura replică a fost un cotcodac cu trimiteri istorice, însă venit din partea reprezentanţilor unui popor ai cărui copii ar roşi dacă manualele de istorie ar fi mai explicite în privinţa unor episoade.
Francezii ar trebui să transforme “le salut roumain” din “s’il vous plait, monsieur !” în “Cotcodac, monsieur !”. Ar elimina nedreptatea generalizării, pentru că nu toţi suntem cerşetori. Dar aproape toţi “cotcodăcim” fără rost…

Precizare: nu sunt francofon şi îmi sunt mai simpatice alte popoare (în primul rând cel român). Prefer englezii, nemţii, americanii, canadienii, japonezii şi nordicii din Europa.