În perioada 8-10 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi, la zilele porţilor deschise. Iată şi comunicatul oficial al pompierilor băcăuani:

“Ziua Pompierilor din România, aniversată la 13 septembrie, oferă prilejul de a rememora un strălucit episod din istoria naţională – lupta purtată pe Dealul Spirii, cu 162 de ani în urmă, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva invadatorilor otomani, veniţi să înfrângă prin forţa armelor, mişcarea revoluţionară de la 1848. Pompierii au înscris pagini memorabile în cartea tradiţiilor, ca apărători ai vieţii cetăţenilor în lupta împotriva dezastrelor, dar şi ca apărători ai patriei, cu arma în mână, în momente cruciale ale făuririi şi dezvoltării României moderne. În spiritul aceloraşi tradiţii, pompierii militari, ca şi colegii lor civili, au onorat – uneori cu preţul sacrificiului suprem – misiunea de apărare a vieţii şi bunurilor împotriva efectelor distrugătoare ale incendiilor, inundaţiilor, catastrofelor şi altor calamităţi.

În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău organizează, în perioada 08 – 10 septembrie, Ziua „Porţilor Deschise”.

“Ziua „Porţilor Deschise” cuprinde activităţi teoretice şi practice de educare şi instruire a tinerilor, în scopul prevenirii şi stingerii incendiilor, a înlăturării efectelor produse de acestea, precum şi de alte calamităţi naturale (cutremure, inundaţii, etc.) Prin activităţile de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă desfăşurate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, prin mediatizarea acestora în mass-media, emisiuni pe posturile de radio şi televiziune locale sau regionale, se are permanent în vedere conştientizarea societăţii civile privind respectarea regulilor minime de comportare în situaţii de urgenţă.