DE IOAN-ALEXANDRU URSU

În aşteptarea alegerilor şi a unui colţ de pîine…

Nu stiu cum se face, dar de fiecare dată când se apropie alegerile, guvernanţii se hotărăsc să scoată de pe raftul ruşinii, înfăşurată bine în naftalină, jucărioara lor preferată: soarta profesorilor. Acest colectiv de oameni, care cică au mai pus mâna pe o carte şi nu pe terenuri de nu ştiu câte hectare, reprezintă mantaua de vreme rea pentru cei care urmează a fi aleşi. De fiecare dată când se apropie ziua votului începe să se editeze câte un nou basm ai cărui actori sunt Guvernul şi ,,şleahta” profesorilor. Rolul de ,,Salvatore della patria” i se acordă bineînţeles junelui prim: omul politic, iar rolul de neajutorat i se cuvine sărmanului profesor. Normal că zmeul nu putea lipsi din desfăşurarea acţiunii. Astfel fie Călin (Popescu- Tariceanu), dar nu cel din file de poveste, fie Boc Poc-Poc îl vor întruchipa pe Bau-Bau.

Si noi ?!?!?!

Consider că audienţa, mai precis publicul larg este sătul şi plictisit de această reluare. Nici la creşă nu ar mai avea succes această tragedie în « n » acte, ale cărei urmări sunt bine cunoscute: repoziţionarea pe raftul ruşinii a profesorilor, înfăşuraţi într-un strat şi mai gros de naftalină, ca să le fie de folos şi la viitoarele alegeri. Circul produs de cele două părţi este unul de dimensiuni mitice.

Alegeri = Speranţe, care ţin de foame

Parcă deja încep să şi vizonez cum toate jurnalele de ştiri încep cu aceste ,,mini” serii, Elodiile, consilierii Syda şi « succesurile donshoarei » Basescu fiind date uitării. Cred că unele dintre casele de pariuri ar avea ceva de câştigat dacă ar da câteva cote pentru unele variante de deznodământ, în cazul acestei adevărate epopei.

În tabara cui să ne poziţionăm ?

Totuşi unde ne situăm, avocatul cărei părţi dorim să fim? Să lăsăm liberul arbitru să decidă? Subsemnatul, care face şi el parte din gaşca menţionată mai sus (din păcate sau din fericire), simte că adevărul face curse între cele două tabere. Generaţia tânără din învăţământ are mintea de apoi, încât să nu creadă că tot ce zboară se şi mănâncă. Cruzii dascăli realizează că o mărire de 50% a salariilor este de domeniul absurdului (cum era vehiculată în urma cu un an), având în vedere recesiunea economică la nivel mondial. Ca să nu mai vorbim şi de faptul că sistemul este unul …, mă abţin. De ce afirm aceasta? Voi lăsa pe alţii să răspundă. Totuşi nu am cum să fiu de acord cu salariile de mizerie care sunt în învăţământ! Nu este posibil ca un absolvent de facultate, care tocmai a intrat în acest domeniu, să se întreţină din 7 milioane pe lună. Într-un astfel de caz visele capătă dimensiuni ireale, cu un pronunţat caracter ficţional. Există şi unii contestatari ai calităţii procesului de educaţie. Lucru care este perfect normal! Bube există şi vor dăinui mult timp de acum încolo. Totuşi aceştia să se gândească şi la sursa acestei defecţiuni. Sursă care pleacă din ambele cercuri: atât cel al ariei învăţământului, cât şi cel al guvernului şi preşedinţiei. Poate şi numărul imens de universităţi, apărute peste noapte ca ciupercile după ploaie contribuie la slăbirea activităţii didactice. La aceasta contribuind cu siguranţă şi lipsa motivaţiei datorate ,,remuneraţiilor” pricăjite. Aşadar se va ajunge iar la veselie şi voie bună în rândul elevilor, buzunare goale şi ,,chef” de ,muncă în cealaltă parte a clasei, adică la catedră.

Pentru a mulţumi şi capra şi varza, propun guvernului ca fiecare dintre protestanti să primească câte un Logan de 12000 de euro, cu niscaiva ceva îmbunătăţiri de 60000-70000, după preferinţă, iar aceştia din urmă să înceapă o eternă grevă japoneză. La greva foamei nu vom putea accede niciodată. De ce? Coana foame are mutaţie permanentă pe adresa noastră de ceva timp.

În concluzie, la fiecare protest al cunoaşterii, sensul expresiei: ,,Trăiţi bine!” este redefinit.