Nu sunt un fan al concursului Eurovision, pentru că mă omoară melodiile leșinate care predomină în ultimele 4-5 ediții. Dar la ediția din acest an am avut răbdare să urmăresc o mare parte din concurenți, suficient cât să stabilesc ce mi-a plăcut. Și impresia mea este că au fost mai multe melodii bune decât în alți ani. Inclusiv cea interpretată de Paula & Ovi, cu care au obținut locul 3 pentru România. Mi-au plăcut și Spania (mai ales că Daniel Diges a continuat să cânte la fel chiar și cu un fan intrat pe scenă, proțăpit între dansatori și săltat după un minut de forțele de ordine), Danemarca, Turcia, Germania.
Comments
Leave a comment Trackback