Aşa arată strada Mihai Eminescu, la muuuuuulte zile după ce s-au încheiat lucrările de schimbare a unor conducte. Nimeni nu a mai asfaltat la loc, nimeni nu a luat grămezile de pământ şi pietre, să le mute din calea maşinilor şi a oamenilor. Nimeni nu a instalat vreun indicator de ocolire, de “atenţie, pericol !” sau cu orice alt mesaj. Nimeni nu s-a gândit că pot să aibă loc accidente, mai ales că mormanul de pietroaie este la mai puţin de un metru de o trecere de pietoni. Nimeni. Dacă întreb acum purtătorul de cuvânt al primarului (că primar nu avem, asta-i situaţia…) de ce nu a făcut nimeni nimic, ştim cu toţii răspunsul: “Vremea nefavorabilă nu a permis, dar în această primăvară sunt programate importante lucrări de asfaltare, în care va fi prinsă şi strada respectivă” sau “Este o lucrare efectuată de o firmă, căreia i se va pune imediat în vedere să remedieze situaţia, de urgenţă” sau atâtea şi atâtea texte care nu au nicio legătură cu realitatea, cu incompetenţa unei administraţii sau cu nepăsarea faţă de problemele locuitorilor oraşului. E doar una din străzile uitate, din lucrările făcute din bani publici, în bătaie de joc, doar un exemplu al “competenţei” celor care au grijă de infrastructura unui oraş.