Deoarece noul Swift a devenit titularul de drept în familie, în privinţa transportului, iar Kia rămâne în parcare până îşi găseşte noul stăpân, este cazul să îi dau Swiftului ce este al Swiftului. Adică laude, după aproximativ 1400 de kilometri parcurşi. Acum are şi numere de înmatriculare negre, este participant cu “acte-n regulă” la nebunia numită trafic. Nebunie. Pentru că sunt mulţi nebuni. Chiar şi în Bacău…
Despre cum merge am mai scris aici şi am pus şi  poze.  Ar mai fi de adăugat că are un comportament…hm…cum să-i spun ? Deosebit. Adică, fiind o maşinuţă cu un motor destul de mic, 1.328 cmc şi nedeţinând herghelii de 200 cai putere, ci doar 92, se comportă bine. O ajută şi greutatea redusă. Este foarte interesant zgomotul pe care-l produce motorul la peste 5.000 rpm. Iar dacă vrei să vezi cum e să ajungi la 80 la oră (oare era mai mult ?) în treapta a doua, Swiftul te ajută cum nu se poate mai bine. Fără să protesteze, fără să-şi dea sufletul, ba chiar oferindu-ţi senzaţia că îi place tratamentul. Te face să apreciezi şi mai mult confortul oferit de scaune (cu suficientă susţinere laterală) şi fineţea tapiţeriei Alcantara (e o ediţie specială, ce să-i fac, trebuie să o laud…).
Un demaraj de genul ăsta aproape că îmi distrage atenţia de la senzaţia oferită de volanul îmbrăcat în piele, cu cusături elegante şi de la muzica pe care o poţi asculta la ce nivel vrei, în condiţii excelente, datorită celor 4 + 2 boxe. Comportamentul plăcut al maşinii poate fi remarcat şi în curbe, având suficientă stabilitate ca să te poţi juca un pic atunci când ai nevoie de puţină adrenalină. Sigur că nu mi-am propus să testez cele şase airbaguri (frontale, laterale, cortină) şi nici barele din portiere, aşa că nu exagerez. La viteze şi turaţii mai mari e un picuţ zgomotoasă. Oricum, mult mai puţin decât predecesoarea sa, micuţa Picantă de 1068 cmc. Extraordinar de bună poziţia la volan, foarte bun confortul, spaţioasă în interior pentru o maşină din clasa ei. Comenzile audio amplasate şi pe volan ajută şi ele, mai ales pentru cei mai comozi din fire, şi îmi place şi faptul că poţi schimba posturile radio şi de pe volan, apăsând tastele “next” sau “previous”. Interesant e că am primit-o fără “pachet fumători”, aşa că în loc de scrumieră este un spaţiu suplimentar pe care îl pot folosi. Nu are nici brichetă. Nici nu-mi lipseşte aşa ceva…
La capitolul “spaţiu” stă bine. Sub scaunul din dreapta este o tăviţă (probabil e utilă mai ales dacă printre pasageri se numără vreuna din pisicile familiei ) . Şi în faţă, şi în spate este loc suficient pentru picioare, cap şi alte repere anatomice, deoarece interiorul a fost gândit foarte bine. Portbagajul este suficient pentru ce ne trebuie nouă, iar patru oameni şi bagajele lor pot călători confortabil, zic eu, până pe litoral, de exemplu. Drăguţ faptul că portbagajul este mai adânc decât la alte maşini şi îl poţi împărţi în două compartimente, printr-un paravan special, care poate fi scos, dacă nu doreşti “camere separate” pentru bagaje. Util ca să protejezi sacoşa cu ouă sau lucruri mai fragile.

Patru roţi cu jante din aliaj, echipate cu anvelope Continental de 185 aşteaptă să vină sezonul în care vor hiberna, adică iarna, când vor fi înlocuite de cele patru roţi cu jante din oţel, negre, echipate cu anvelope Pirelli Snow Control, primite bonus la cumpărarea maşinii.

Aspectul plăcut al interiorului este întregit de aşezarea mp3 playerului şi de aspectul său elegant, de bordul cu “ceasuri” cromate, uşor sportiv, de cusăturile albe de la tapiţeria scaunelor şi de modul în care au fost puse toate la un loc.

Exteriorul…se vede din fotografii. E o diferenţă ca de la cer la pământ faţă de versiunea anterioară de Swift. Nu este o maşină mare, dar arată bine. Unii o compară cu Mini, însă cine vrea Mini, îşi ia Mini. Eu am vrut Swift. Aşa că nu o să-mi fie mai simpatic un Swift cu două dungi albe pe capotă şi eventual cu partea de deasupra vopsită în alb, cum îi “uprgadează” unii. Dimpotrivă

Sigur că senzaţiile oferite de motoraş au şi ele preţul lor. Nu e obligatoriu un consum mai mare, oricum. M-am ambiţionat la un drum până la Roman, când nu mă grăbeam, şi am făcut computerul de bord să-mi arate un consum mediu de 4,7 litri la sută. Bineînţeles că nu s-a mai întâmplat de-atunci aşa ceva, iar în oraş consumul este seminificativ mai mare, chiar şi de 9 la sută. Cifrele oficiale ale producătorului indică un 7,4 la sută în oraş, cu 5,9, parcă, pentru extraurban. Dar când ştii că de la 4.000 rpm în sus maşina se transformă, îţi vine să închizi displayul cu consumul şi să îţi vezi de joaca ta, fără cifre dojenitoare în faţa ochilor…
Puncte slabe ? Răbdare, că nici 2000 de kilometri nu am cu ea. A, ba da. Are un claxom anemic, de zici că-i Trăbănţel sau ceva. Face “tiiiit”… timid şi liniştit, mă şi mir cum de se aude. Dar asta nu e o problemă atât de mare, pentru că nu mi-au plăcut niciodată claxoanele de camion. În trafic te poţi impune fără claxon, dacă ştii cum. Oricum, puteau să-l facă un pic mai zgomotos.

Al doilea amănunt un pic enervant, taxa de poluare, la prima înmatriculare. “Doar” 1780 de lei, pentru că este Euro 4. Sigur că pot “mulţumi” Guvernului, care până anul trecut scutea de taxă maşinile Euro 4, dar a schimbat brusc strategia. Mă bucur oricum că pot contribui financiar la bunăstarea ţării şi la ieşirea din criză, dacă va fi să fie vreodată…

De la alţi proprietari am înţeles că e o maşină şi mai “obraznică” atunci când are roţile de iarnă, mai uşoare şi puţin mai subţiri, aşa că va fi interesant.

O maşină bună pentru preţul plătit, iar Clarkson şi colegii săi de la Top Gear nu au lăudat-o degeaba atunci când au prezentat-o în două emisiuni (una pentru varianta “mea”, cu motor de 1.3, iar cealaltă pentru versiunea Sport, o mică bestie, dar cam scumpă).
N-o să vorbesc despre performanţe, în cât timp atinge suta, etc, pentru că dacă fac eu asta, cu o maşină de 92 HP, îi las fără obiectul muncii pe cei care au Ferrari, BMW M 5, Pagani Zonda, Lambo, McLaren, Aston Martin şi alte minunăţii de sute de mii de euro. Cât timp nu coboară sub 6 secunde nu mai contează în cât timp “face suta”. Nici viteza maximă nu i-am încercat-o, pentru că nu am luat-o ca să o alerg cu 200 la oră, ci ca să simt plăcerea condusului, să se simtă confortabil în ea pasagera din dreapta (plus alţi membri ai familiei, prieteni, colegi, ocazional) plus chestiile utilitare “standard” pentru orice familie. Iar o viteză maximă de care aş fi cu adevărat mândru ar fi 300 la oră, însă va mai dura ceva timp până voi avea maşina necesară pentru aşa ceva.
Nu am comentarii despre ABS şi EBD (Electronic Brake Distribution), ele îşi fac treaba când este nevoie.
Evident că voi reveni cu alte detalii, pentru toţi cei interesaţi de acest model, imediat cum vor apărea noi impresii, probleme sau pur şi simplu voi avea din nou chef să scriu ceva despre Suzuki Swift.