REPORTER LIBER

Jurnalism de relaxare

Browsing Posts tagged Afezam

Iată comunicatul de presă al Lidersport, după desfăşurarea celei de-a treia etape a campionatului municipal de minifotbal:
Campionatul de minifotbal Liga Bergenbier a început la Bacău în viteza a patra. Majoritatea competitoarelor sunt decise, încă din primele etape, să joace de parcă ar fi finalul competiţiei, astfel încât spectacolul este la el acasă. Nu e de mirare că la meciuri s-au strâns în mod constant câteva zeci de fete frumoase în faţa cărora minifotbaliştii vor să arate că au energie şi că ştiu să înscrie.

„Este de departe cea mai puternică şi totodată echilibrată ediţie de campionat de minifotbal din cele cinci ediţii de până acum. Treptat începem să ajungem din urmă campionatele mult mai puternice din Ardeal sau cel de la Iaşi care se impune de trei consecutiv la nivel naţional”, a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al acestei competiţii. continue reading…

Imagini de la meciul Afezam – FC Nordului:
continue reading…

Dacă primele cinci locuri din clasament par deja rezervate unor echipe care au evoluţii constante (Tofan, Coriolan, Legendele, Andisimo şi Gim Sport), lupta pentru locurile 6,7 şi 8, care duc în sferturile de finală, este tot mai aprinsă. În etapa din weekend, Fortuna (locul 8 ) a remizat surprinzător cu Red Team (locul 15 din 16), iar Transport Bistriţa (locul 6) a pierdut în faţa celor de la Cartier URA (locul 10). În plus, Dedeman (locul 9) a fost la un pas să smulgă un punct echipei mele, Coriolan (locul 2). Aşa că pentru cele trei locuri de play-off se luptă şapte echipe. Mai jos sunt informaţiile după a 23-a etapă şi clasamentul la zi.

Campionatul Municipal de Minifotbal pentru Amatori – Liga Bergenbier- ediţia a IV-a, 2009 – 2010

Se încinge lupta pentru play-off

Etapa a XXIII-a a Campionatului Municipal de Minifotbal pentru Amatori din cadrul Ligii Bergenbier ne-a rezervat unele dintre cele mai frumoase meciuri din această ediţie de campionat, indiferent de locurile ocupate în clasament. Derby-ul etapei a fost de departe meciul dintre Dedeman şi FC Coriolan, încheiat cu victoria celor din urmă cu 3-2. „Un rezultat nul ar fost probabil mult mai echitabil, dacă este să luăm în calcul ratările nenumărate ale celor de la Dedeman la poarta lui Codrin Pop care a făcut din nou adevărate minuni”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al acestei competiţii. continue reading…