CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts tagged arbitraj

Azi am ieșit să alerg. Prima data anul ăsta. Prima data !!! Și e 3 iunie 2015. Sigur, am scuze, astea nu sunt greu de găsit. Am avut un campionat încărcat, terminat cu câteva finale de cupe locale. Am avut pe final de sezon și două competiții international de tineret la care am arbitrat, una în Cipru și alta în Danemarca. Încă îmi mai joacă mici feste genunchiul găurit în martie 2014, într-un accident de mașină de toată frumusețea. Plus că de la genunchi au pierdut forta, temporar, și alte părți ale piciorului. Plus că în 13-14 luni de la accident nu numai că nu am mai slăbit, ci am mai pus un kilogram jumătate.

Și așa a trecut jumătate de an. E așa de ușor să te gândești că azi plouă și e urât, că la sală nu îmi mai place, că uite, aș ieși să alerg azi, dar am atâta treabă. Azi sunt liber, nu am chef de treabă, vremea e frumoasă…dar parcă a început să mă doară tendonul lui Ahile…și genunchiul se simte un pic țeapăn. Neah…ies mâine. Așa trec lunile. Nu orele, nu zilele. LUNILE.

Noroc că la vară, prin iulie, am două teste. Primul e foarte important dacă vreau să mă mențin în cursa mea pentru promovare ca arbitru FA de la nivelul 5 la 4. Una din probe e testul Cooper, 2600 de metri în 12 minute. Azi am ieșit să alerg, după șase luni în care am lenevit. E frumos să ieși la alergat după șase luni în care nu ai mai făcut asta, decât la meciurile de fotbal în weekenduri. Frumos. Mai ales la 88 de kilograme. Optimist, mi-am setat Runkeeper-ul la 2.6 km, să văd cât de departe sunt de alea 12 minute. Ei, aș. M-am oprit fix după 1.63 km și 9:09 minute. Nu mai duceau picioarele. Apoi am mers, am mai alergat ușor, câte 4-5 minute, iar am mers, iar la întoarcere am mai alergat o repriză de 1.7 km, în 12 minute. Am mai oprit la trecerile de pietoni, dar oricum nu scoteam timp mult mai bun. Evident, pot spune că nu am tras tare. Nici măcar nu am fost epuizat după cele 20-30 de minute alergate, a fost un ritm destul de lejer și puteam să mă mai învârt pe străzi. Dar nu am tras tare pentru că nu am putut să trag tare. Să zicem că la prima alergare am scos 5:38 minute/km alergat. Doi kilometri înseamnă cam 12 minute. De unde rezultă un deficit de vreo 600 de metri.

Acum întrebarea e dacă voi avea voință să ies să alerg și în următoarele zile, dacă îmi pot îmbunătăți rezultatele jalnice și cu cât. E unul din lucrurile de care depinde cât de departe voi ajunge în cariera mea de arbitru în fotbalul britanic. Dacă nu alergi, oricât de bun ai fi, nu ai șanse să depășești nivelul ligilor de amatori. Mie îmi place să cred că voi reuși să ajung Level 4, îmi dau doi ani să reușesc. Anul ăsta (adică în vară) e mare, mare lucru dacă iau fitness testul, că deocamdată sunt departe de cei 2600 de metri în 12 minute. Pentru că nu am muncit. Simplu și corect.

Ce voiam eu de fapt să zic în acestă postare este că am toată admirația și mult respect pentru amatorii care aleargă distanțe lungi și care reușesc să aibă disciplina necesară ca să facă din asta un obicei aproape zilnic. Jos pălăria !

(Sper ca următoarea postare despre cum am alergat eu să nu fie în iunie 2016).

Arbitrii de fotbal sunt obisnuiti ca jucatorii sa nu aprecieze intotdeauna deciziile celui de la centru sau ale asistentilor. Ca arbitru, esti pregatit sa auzi anumite comentarii, dar si sa actionezi daca este cazul. Cel care decide ce se intampla este jucatorul, care are libertate totala in alegerea modului in care iti comunica nemultumirea sa. Doua exemple, din meciuri la care am arbitrat in weekendul trecut. Primul, dupa un cartonas rosu, al doilea, dupa un penalty.Le pastrez in engleza, pentru ca traduse isi pierd un pic din acuratete.

Sambata: “Ref, you suck !” Duminica: “Ref, not sure about that penalty decision, but fair-play to you, it’s a tough job, I’ll go with it”. Amandoi jucatorii erau nemultumiti sau nedumeriti de decizii. Primul s-a ales cu un cartonas rosu pentru limbaj nepotrivit, urmandu-si coechipierul eliminat, cel din exemplul de duminica s-a ales cu o explicatie scurta si clara. La finalul meciurilor, primul m-a intrebat daca nu cumva pot sa-i trec un cartonas galben in loc de rosu in raportul de disciplina, dupa care a fost nemultumit de raspuns, cu al doilea am dat mana si atat.

Atitudinea si modul in care iti exprimi nemultumirea pe teren pot sa faca diferenta.

 

Azi am avut prima experienta ca arbitru de rezerva, “4th official” cum e denumirea oficiala in engleza. Mi s-a parut mai greu, mai plictisitor si un pic mai frustrant decat “munca” de arbitru sau arbitru asistent. Am fost desemnat al patrulea oficial intr-o finala de cupa regionala la fotbal feminin, castigata in cele din urma de Luton Town. Dupa prelungiri. N-a fost rau, mi-am facut treaba bine, zic eu, dar e total diferit de ceea ce faci ca arbitru de centru sau asistent.

Pe scurt, ca arbitru de rezerva a trebuit sa ma asigur ca pe banca de rezerve sunt cel mult 8 persoane, ca doar un membru al staffului tehnic sta in picioare in timpul meciului (asta chiar nu s-a putut, se ridicau toti ca mangustele, pe ambele banci) si ca nimeni nu iese din suprafata tehnica, decat ca sa acorde ingrijiri medicale, etc.

Esecuri: atat antrenorii, managerii cat si jucatoarele se ridicau mereu si stateau si minute in sir in picioare. Sau cand ma vedeau ca vin spre ei, se asezau, apoi se ridicau iar. La un moment dat pe una din banci erau 9 persoane, dar era spre final, in prelungiri, 2-2, tensiune multa de tot si nu am vrut sa inrautatesc lucrurile dand pe cineva afara. In plus, teoretic, doar un membru al staffului poate da indicatii jucatorilor, dar uneori vorbeau sau tipau si managerul, si antrenorul, si cate-o jucatoare de rezerva :)

Victorii: am  facut o jucatoare sa se dea jos de pe gard si sa treaca inapoi pe banca, pe alta sa nu mai stea pe jos in spatiul tehnic si sa se aseze pe banca, iar pe antrenori si manageri i-am “manat” destul de eficient inapoi in spatiul tehnic atunci cand au iesit. Am “mutat” dincolo de gard un nene din anturajul uneia din echipe, care se postase langa banca tehnica, chiar in spatele meu, cu o bere in mana. A terminat-o in afara terenului. Am colaborat si comunicat foarte bine cu arbitrul si arbitrii asistenti. In general am reusit sa mentin ordinea pe bancile tehnice si la marginea terenului, nu am avut incidente si am terminat cu bine un meci tensionat, decis dupa prelungiri.

Cele care au inmanat trofeele, atat arbitrilor cat si jucatoarelor, au fost doua jucatoare de la Liverpool FC, clubul meu preferat din Anglia. Data viitoare poate o sa fie Steven Gerrard  ! :)

_DSC8308Anul trecut am devenit arbitru de fotbal in Anglia. La finalul cursului eram arbitru de nivelul 9, iar dupa primele 6 meciuri ca “principal” am trecut la nivelul 7, cel mai scazut nivel pentru arbitrii activi. Arbitrez in doua ligi de fotbal masculin, adulti (sambata si duminica) si una de fotbal feminin (duminica). Ocazional arbitrez si tineret si juniori, de la U-18 la U-15, baieti si fete. Am meciuri atat la centru, cat si ca arbitru asistent. E mult mai placut si mai palpitant la centru, insa uneori, daca am un weekend incarcat, ma bucur sa fac o “linie”. Intr-un weekend normal am 3 meciuri de fotbal, de regula doua la centru si unul ca asistent. Uneori am 4, alteori doar unul sau doua, in functie de programare.

Primul sezon se apropie de sfarsit. Cele mai multe campionate locale se incheie la jumatatea lunii mai, asa ca urmeaza o binemeritata vacanta. A mers mai bine decat ma asteptam. Am primit o finala de cupa “judeteana”, la fotbal feminin, ca arbitru de rezerva, si doua locale, la fotbal masculin, ca arbitru asistent. Una din ele, in care am fost “tusier”, a avut deja loc si a fost totul ok, am facut un meci bun si am mai “adunat” un trofeu pentru colectie. Primul din cariera de arbitru. Trei finale de cupa in primul sezon, chiar daca nu sunt de FA Cup sau alte competitii mari, ci doar locale, inseamna totusi ca am invatat destul de mult si destul de repede. Pierderea a 10 kilograme in urma unei minidiete si a alergarilor a avut si ea rolul ei.

In mai arbitrez la un turneu pentru tineret si copii in Danemarca, turneu la care vor participa echipe din 15 tari si circa 170 de arbitri. Ma va ajuta sa vad si alte stiluri de arbitraj si sa invat mai mult despre fotbal. Pentru 2014 mi-am propus sa ajung si in Norvegia, la o competitie internationala importanta, dar e doar un obiectiv, o sa vad daca pot sa-l si indeplinesc. Orice turneu ma ajuta sa mai invat ceva si sa imi imbogatesc cv-ul de arbitru. La nivelul “grassroots” e intotdeauna ceva de invatat. Pregatirea si dezvoltarea nu se termina niciodata, mai ales ca incerc sa promovez doua etape intr-un sezon, de la nivelul 7 la nivelul 5. E destul de complicat, pentru ca sunt o multime de criterii: notele primite de la cluburi in urma meciurilor arbitrate, pozitionarea in clasamentul arbitrilor, dar si evaluarile facute de “assessors”, care pot sau nu sa-si gaseasca timp sa ii evalueze pe candidatii la promovare. Iar daca n-ai fost evaluat de cate ori era nevoie, poti sa mai astepti un an.

Sunt putin grabit sa ajung la nivelul 5, intr-un an sau maxim 2, pentru ca de acolo pot incepe lupta pentru nivelul 4. Nivelul 4 inseamna meciuri mai importante in competitii superioare ca nivel ligilor locale in care arbitrez acum. Din cate stiu, cu putin noroc, nivelul 4 poate sa insemne si meciuri de FA CUP dar si Premier League in fotbalul feminin. Sa participi la o competitie de legenda cum e FA Cup trebuie sa fie un sentiment placut, asa ca sunt motivat. Trecerea de la 5 la 4 este mai dificila si presupune note foarte bune primite de-a lungul sezonului, dar si trecerea unui test fizic, care include o proba de viteza si binecunoscutul Test Cooper.

Dar astea sunt vise, care pot deveni realitate abia in 2015, 2016 sau chiar mai tarziu. Urmatorii pasi sunt continue reading…

Primele 25

No comments

Se incheie 2012, anul in care am devenit arbitru de fotbal in Anglia. In primele 4 luni de arbitraj, am avut 25 de meciuri, din care 19 la centru, in care am aratat de 26 de ori cartonasul galben. Nici un rosu, pentru ca nu a fost nevoie. Cartonase rosii am aratat doar la meciuri de minifotbal, unde nivelul de disciplina este mai scazut decat la fotbalul “11 la 11″. Doar doua rosii in cateva zeci de meciuri.

Din 25 de meciuri, 24 au fost de seniori (14 de fotbal masculin si 10 de fotbal feminin) si unul de juniori.

Deja am primit primele delegari in ianuarie, asa ca nu se poate vorbi despre o pauza foarte lunga. In 2013 voi “alerga” dupa promovarea de la nivelul 7 la nivelul 5, care ar putea veni in 2014, dar pana atunci mai e multa vreme.

Pana acum am arbitrat fotbal (11 la 11), 5-a-side, 6-a-side, 7-a-side si futsal.

 

Unii isi aduc aminte primul trandafir oferit unei fete, altii prima intalnire, unii, poate, prima cearta sau prima impacare. Eu am, de cateva zile, o altfel de amintire. Duminica am aratat, cu inima grea, primul cartonas galben unei domnisoare. Hannah fusese cuminte tot meciul, dar a facut un fault inutil, din spate, demn de un fundas dinamovist. Nu s-a lasat cu accidentare, dar tocmai ma suparase alta domnisoara fotbalista si am scos cartonasul. Ma asteptam sa se enerveze, ca-s obisnuit sa arbitrez barbati.

Dimpotriva. Mi s-a parut ca am speriat-o, asa ca am incercat sa-i explic, bland, pe un ton linistit, ca a fost un atac periculos si ca regulamentul ma obliga sa o avertizez. N-a comentat. A parut doar trista. :) )) E ciudat fotbalul feminin. Cu cateva secunde inainte, fusesem la un pas sa dau galbem alteia.  Desi eram hotarat sa ii dau galben pentru proteste (“n-a fost hent, ref, am lovit mingea cu cotul !”) , m-am razgandit cand am vazut-o ca se face mica si face “Sorry, sorry, sorry, ref !”. Imediat a venit faultul si am zis ca asa nu se mai poate, o sa ma ia de fraier. Galben ! La fotbalul de barbati e mai fain. Au reactii “normale”, mai scapa un “fuck off”, “for fuck’s sake”, gesticuleaza, se enerveaza. Mai mare dragul, cu putin noroc iti dau motiv pentru al doilea galben si eliminare. Fetele isi cer scuze de la arbitru, isi cer scuze de la adversare, le aduc mingea adversarelor, sunt prietenoase cu adversarele. Plang un minut-doua cand se lovesc mai tare, isi sterg lacrimile si continua sa joace. Marcheaza si merg sa se bucure alaturi de fetita sau baietelul lor, cu sotul suporter pe margine. Parca e alt sport. E placut. Si ciudat, un pic. :)

 

Pentru ca am inceput sa arbitrez, incerc sa urmaresc un pic mai des meciuri de fotbal decat o faceam pana acum. Dar nu ca sa vad meciul, echipele, jucatorii, ci ca sa pot urmari arbitrul. Sa il vad cum se pozitioneaza, cum alearga, cat alearga, cum indica deciziile luate, unde se uita. Acum, de exemplu, ma uit la Chelsea – Newcastle, si pana in minutul 27 cat e in momentul asta), arbitrajul mi s-a parut impecabil.

Grea meserie, oricum. Dar interesanta.

Ieri am arbitrat al doilea amical, intre o echipa din Division 2 (Liga de duminica, amatori) si echipa sa de Reserves (“satelitul”), din Division 4. Evident, diferenta de valoare a fost clara, “galbenii” (echipa “mare”) au castigat cu 14-2 si nimeni nu s-a suparat cand am acordat cam usor o lovitura de la 11 metri pentru echipa condusa cu 8 – 1, la acel moment. Bine, am scuza ca eram la vreo 40 de metri de faza :) , si am mers mai mult pe intuitie.

A fost primul meci fara niciun cartonas aratat. Echipa oaspete a intarziat vreo 15 minute, dar nimeni nu s-a suparat. S-a jucat de la 6.30 seara, dar a fost destul de cald, lucru destul de neobisnuit in ultimul timp. A lipsit si ploaia, ceea ce chiar poate fi considerat iesit din comun.

Lasand gluma la o parte, un meci care se termina 14-2 este ideal pentru un arbitru incepator, jucatorii au fost politicosi si relaxati, s-a si glumit, iar la final cativa chiar mi-au multumit pentru ca i-am arbitrat. Picioarele au rezistat mai bine decat la primul meci, muschii se re-obisnuiesc cu alergarea si cu ruperile de ritm.

Imi place ca echipele sunt bine organizate, chiar si la nivelul asta, local, amator. Primele doua meciuri pe care le-am arbitrat s-au desfasurat pe un teren “neutru”. Echipa considerata “gazda” a avut mai multe responsabilitati: a platit pentru inchirierea terenului, a platit baremul de arbitraj, continue reading…

Cat de grea poate fi, mai ales in ligile locale, cele mai de jos in ierarhia fotbalistica a unei tari ? Aflam impreuna, in curand. Eu sunt destul de optimist. Deocamdata mi-am primit de la federatie fluierul, cartonasele si carnetelul, mi-am pregatit echipamentul, am cumparat cronometru, fluierul de rezerva si alte chestii utile, si am aflat data primului meci (amical) pe care il arbitrez, prin august.

Ecusonul de arbitru FA mi-l procur abia dupa ce arbitrez macar zece meciuri oficiale, deci mai prin toamna.

Si o intamplare draguta: ca sa ma “incalzesc”, arbitrez meciuri de 5-a-side, un fel de minifotbal, dar mult mai antipatic. La primul meci am facut atatea greseli incat am fost nevoit sa elimin un jucator (doua minute), pentru proteste repetate :))))  Dar exista o scuza, regulile sunt diferite si destul de interpretabile.

Vazut de afara, arbitrajul pare o chestie destul de placuta. Urmeaza “perspectiva” din interior, pe care o voi impartasi si pe blog. Enjoy !