REPORTER LIBER

Jurnalism de relaxare

Browsing Posts tagged Bacău

Sâmbătă, de la ora 15, eu şi Ciprian de la Euro TV ne încrucişăm din nou rachetele, ca să decidem câştigătorul ediţiei 2010 a Cupei Presei la tenis. Dacă nu ploouă torenţial. Până acum, scorul este oarecum în favoarea mea, 6-4, 1-4. Împreună cu Ciprian am decis că, dacă el va câştiga setul 2, vom juca setul 3 normal, nu tie-break până la 10 puncte, aşa cum s-a practicat la această ediţie a Cupei Presei. Deci aproape sigur va fi şi un set decisiv de jucat, ceea ce va face meciul mai interesant.
La începutul săptămânii viitoare va avea loc festivitatea de premiere, după cum a precizat domnul profesor Ciuntea, de la SCM Bacău.

Echipa naţională de minifotbal a României (cu puţin efort şi dacă rămâneam pe-aici, cred că prindeam şi eu un loc în naţională) a reuşit prima victorie la un turneu internaţional. Primul, de altfel, organizat la nivel european. Felicitări şi la cât mai multe rezultate bune ! Iată şi comunicatul de presă al Asociaţiei Române de Minifotbal:

România câştigă primul turneu european de minifotbal

Echipa naţionala de minifotbal a României a câştigat primul turneu european de minifotbal. La turneul organizat la Bratislava în perioda 16-18 octombrie a.c. au participat pe lângă selecţionata României, reprezentantele de minifotbal din Austria, Ungaria, Cehia şi Slovacia.

Sportul românesc a înregistrat un important succes la Bratislava, unde reprezentativa de minifotbal a României a câştigat, într-o manieră impresionantă, turneul internaţional desfăşurat în capitala Slovaciei.

„Este pentru prima dată când minifotbalul românesc este reprezentat, la nivel de echipă naţională, într-un turneu în străinatate”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Asociaţiei Române de Minifotbal. continue reading…

E vorba despre tenis, în cazul de faţă. Şi e normal să îmi placă, pentru că e un sport minunat. Sâmbătâ a avut loc prima parte a finalei masculine a Cupei Presei la tenis, în care l-am întâlnit pe Ciprian Bejenariu, de la Euro TV. Prima parte, pentru că meciul a fost întrerupt din cauza ploii torenţiale care a căzut. Un meci superb, şi nu o spun pentru că am jucat eu, ci pentru că aşa a fost, mai ales în condiţiile în care terenul a fost ud, iar mingile, îmbibate cu apă.

Pe scurt, după eforturi eroice ale ambilor jucători, primul set s-a încheiat cu 6-4 pentru mine, iar în cel de-al doilea conduce Ciprian cu 4-1. Orice e posibil. Cel mai probabil, va fi nevoie de un al treilea set pentru stabilirea campionului, în una din zilele următoare. O zi cu soare, dacă se poate… :)

Sâmbătă, de la ora 14 (dacă vremea este favorabilă), va avea loc finala Cupei Presei la tenis. Voi reveni cu ora partidei, imediat ce organizatorul o va stabili şi comunica. Dupa finala sunt programate festivitatile de premiere pentru competitia feminina si cea masculina.

Ciprian Bejenariu, de la Euro TV (finalist şi anul trecut) mă va avea drept partener de întrecere. Ce s-a întâmplat până acum puteţi găsi aici, dacă nu v-aţi informat deja cu privire la acest eveniment de importanţă galactică :)

Câteva cuvinte despre finalişti

Ciprian este vicecampionul din 2009, când a pierdut finala în faţa lui Lucian Bogdănel. La ediţia din 2010, a trecut de Lucian Cochior (1 TV), Gabi Griţcu (1TV) şi Ionuţ Zaharia (Realitatea TV), ultimul eliminat prin neprezentare, din cauza unor probleme medicale.

Eu am fost semifinalist anul trecut (eliminat de Ciprian Bejenariu), iar în acest an am avut plăcerea să joc cu toţi cei trei reprezentanţi ai Trustului Deşteptarea şi să le dau unora dintre ei ocazia să se plângă de “antijocul” meu. Victoriile au fost cu Marius Curucli (6-0, 6-0), Radu Vasiluţă (6-3, 6-4) şi Lucian Bogdănel (7-6, 6-4).

Acum urmează finala, cu singurul coleg care m-a învins în ultimii doi ani. Şi singurul din presa locală care chiar s-ar putea să fie mai bun decât mine la sportul ăsta. Nu că ar mai fi rămas mulţi jurnalişti pe-aici… Îmi place să fiu modest, ponderat, chiar şi după victorii, însă uneori modestia e luată drept altceva şi încep să aud poveşti aiuritoare despre “antijocul” continue reading…

În seara asta am văzut un cioban în acţiune, la Hello Shopping Park Bacău (fostul complex comercial European Retail Park – REAL). Omul era îmbrăcat într-o uniformă albastră şi era înarmat cu un băţ de vreo doi metri şi ceva. Şi alerga după un câine. Câinele, probabil un pic mai inteligent decât ciobanul, a reuşit să se strecoare printre maşini. Cum pe patruped nu l-am mai putut aborda, am încercat un dialog cu tânărul cioban, angajat probabil la Hello Shopping Park (aşa-i că sună bine tare denumirea asta, aşa ca în Europa ?).

Suprinzător, mânuitorul bâtei de doi metri era dotat şi cu capacitatea de a procesa întrebări şi de a comunica în mod coerent, aşa că mi-a spus că ăsta-i ordinul primit de la “şefa”, să alerge după câini, continue reading…

Cu mai multe luni în urmă, Primăria Bacăului începea să ridice maşini abandonate, adică rable. Purtătorul de cuvânt al primarului Romeo Stavarache preciza că municipalitatea se va înscrie în Programul Rabla şi va folosi rablele pentru achiziţionarea, cu importante reduceri, a unor maşini noi pentru Primărie. Bun. Asta se întâmpla, întâmplător :) , exact în timp ce şi eu mă zbăteam să îmi cumpăr o maşină prin Programul Rabla. Ceea ce am şi făcut, cu câteva drumuri pe la instituţii, cu multe hârtii şi răbdare. Am crezut că şi Primăria Bacău a reuşit să-şi ia maşini prin acest program, mai ales că e destul de bine gândit şi funcţionează. Dar…
Astăzi aflu, din Adevărul de Seară, că Programul Rabla se apropie de final (pe 25 noiembrie, mai precis), iar Primăria Bacău nu a reuşit să cumpere nici măcar o singură maşină prin acest program. De ce ? Simplu. Pentru că oamenii conduşi de Romeo Stavarache (îl ştiţi, ăla olecuţă bâlbâit, de zice mereu “EZACT” şi “EZECUTAT” în  loc de “exact” şi “executat”) nu au ştiut că continue reading…

Spectacolul “FEMEI SINGURE” al Companiei BUZUNARUL CU TEATRU a reprezentat cu brio teatrul bacauan la HIGH FEST – INTERNATIONAL PERFORMING ARTS Erevan-Armenia. Trupa bacauana multumeste celor care i-au ajutat financiar sa ajunga la Erevan : Primaria Bacau, Consiliul judetean Bacau, Agricola International, Barleta, SIF Moldova, Arena Mall, Salon de Piane, Grafit Invest . La festival au participat trupe din 33 de tari la cele 2 sectiuni : “main program” si “fringe”. “Buzunarul cu teatru” a fost selectionat si a participat la “main program”, la sectiunea “fringe” participand teatrele din Armenia si din Iran. Din pacate din cauza crizei financiare mondiale, fiecare trupa din festival a fost gazduita (masa si cazare gratuita) doar 4 zile, festivalul durand 8 zile. Festivalul s-a desfasurat in 10 teatre din Erevan, in fiecare zi avand loc 6-8 spectacole (unele chiar la aceiasi ora). Spectacolul bacauan “Femei singure” (regia Gheorghe Balint – care este si profesor de teatru la Palatul copiilor Bacau, interpretat de Eliza Noemi Judeu, si scenografia arh. Crezantema Sofronea) s-a jucat cu sala plina iar la final a fost rasplatit cu minute bune de aplauze prelungite. Au urmat interviuri la cele doua televiziuni nationale armene, in presa scrisa cat si felicitarile entuziaste primite de regizor, actrita si scenografa de la artistii din trupele participante, studentii si criticii armeni. Drumul a fost lung si obositor, peste 30 de ore (cu escala la Varsovia) continue reading…

Orange, Vodafone, Cosmote. Ca să mă refer doar la operatori de telefonie mobilă, să nu mai intru şi în alte domenii. Odată ce aţi semnat un contract cu unul din aceşti operatori, vă puteţi considera sclav pe plantaţie. Iar dacă veţi încerca vreodată să închideţi contractul, veţi afla că aveţi de plătit contravaloarea abonamentului pe încă “n” ani de-acum încolo. Deşi nu beneficiaţi de vreun serviciu, odată ce renunţaţi la abonament. Sau că un pârţ de modem costă 200 de euro şi trebuie să-l plătiţi în nu ştiu câte rate lunare, ca la Vodafone. Sau că puteţi încerca să vă închideţi contractul, dar în numai o lună nu se va realiza acest lucru. Ca la Cosmote. Şi una de la call-centerul Cosmote vă spune că după o lună vă expiră cererea de reziliere a contractului şi trebuie să o luaţi de la capăt.

În general, omuleţii de la Orange, Vodafone sau Cosmote, cu care staţi de vorbă, par nişte roboţei bine instruiţi, incapabili să gândească dincolo de ce le-au băgat şefii în hard disk. Sau pur şi simplu nu îi interesează să gândească. Avem Legea 161 din 2010, prin care taxele de reziliere sau închidere contract au devenit ilegale ? Avem. Dar nuuu, nu la asta se referă, zice alt maimu angajat, de la call-center Orange. Tot la Orange, dar la centrul lor de vânzări din Bacău, trebuie să insişti minute în şir ca să îţi primească şi înregistreze o biată cerere de încetare. La Vodafone Bacău un băiat cu cămaşă roşie îmi spune că taxa aia ilegală pe care încearcă să mi-o ia nu se mai cheamă taxă de reziliere, ci despăgubiri. Aha. Bun. Şi unde am semnat că plătesc despăgubiri dacă închid contractul ? “Păi nu aţi semnat, dar se aplică la toţi clienţii existenţi. Ce era să facem ? Să îi invităm pe toţi să semneze un nou act adiţional ?”. Ştii ce, Einstein cu cămaşă roşie şi ecuson Vodafone ? Da !!! Trebuia să mă chemaţi să semnez ceva nou, pentru că s-a schimbat legislaţia. Vreţi despăgubiri ? Fără ca eu să fi semnat undeva că voi plăti despăgubiri ? Pentru ? Că nu vă plătesc sute de euro pentru un serviciu inexistent, de care nu mai am nevoie ? Câştigaţi-vă despăgubirile singuri, în instanţă, continue reading…

UPDATE, 8 octombrie: din cauza unor probleme medicale ale unui jucător, a doua semifinală se amână. Aşa că şi eu aştept să-mi aflu adversarul din finală, dintre Ciprian Bejenariu (EURO TV) şi Ionuţ Zaharia (REALITATEA TV). Finala se va juca, probabil, săptămâna viitoare. Sper să fie totuşi programată până la sfârşitul lunii, pentru că altfel voi juca prin corespondenţă… :)

UPDATE, ORA 21.50: S-a încheiat meciul meu cu Lucian. Chinuitor. Până la urmă, am învins, 7-6, 6-4, dar am făcut un meci fără reuşite tehnice majore. Am profitat de erorile neforţate ale adversarului şi cam atât. Urmează finala, la care îmi pot rezerva un loc în tribună (locul 2 oricum nu-l pot pierde, nici de acolo), după cum joc…

Cupa Presei a ajuns la semifinale, cel puţin pe tabloul masculin. Voi reveni şi cu rezultatele fetelor, imediat ce le voi avea.
Iată semifinalele la masculin:
Codrin Pop (Realitatea TV) – Lucian Bogdănel (Deşteptarea)  7-6,6-4
Ionuţ Zaharia (Realitatea TV) – Ciprian Bejenariu (Euro TV) – marţi, 5 octombrie, ora 20.00 joi, 7 octombrie, seara  AMÂNAT

Mi-am atins performanţa de anul trecut, semifinala, aşa că sunt relaxat în privinţa meciului de astăzi. Obiectivul este să fac un meci bun şi să nu pierd la o diferenţă usturătoare, mai ales că vin după un meci de fotbal foarte solicitant jucat ieri. Şi pierdut. :)
În ultimul sfert de finală, Ciprian Bejenariu a trecut de Gabi Griţcu, 6-2,6-4.
Tabloul complet al Cupei Presei, aici.

Plecarea de la Realitatea TV (care, inevitabil, se va petrece, datorită mutării în Anglia) este o premieră pentur mine. În sensul că de data asta chiar îmi pare rău că părăsesc un loc de muncă unde, atâta cât am lucrat, mi-a fost bine. Nu voi intra în detalii, însă chiar am de ce să mulţumesc sincer colegilor de la Realitatea TV Bacău pentru colaborare. În 1998 am început cariera de jurnalist în România la televiziunea TV Symbol, în 2010 o închei, tot la o televiziune. La cea mai bună din Bacău. Părerea mea ! :)