CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts tagged Codrin Pop

articleLa un an de la prima apariție pe hârtie a Anunțului de UK (transformat recent în “Anunțul românesc”), mi s-a făcut onoarea să ocup o pagină întreagă din cel mai recent număr al ziarului. Cu o opinie pe care o găsiți și pe blog, câteva postări mai jos. Plus că ieri, 3 martie 2015, am primit și ceea ce ar putea fi ultima legitimație de presă din cariera mea de jurnalist. Fost profesionist, actualmente amator. Prima a fost prin 1998. Cu alte cuvinte, ieri !

_DSC8308Anul trecut am devenit arbitru de fotbal in Anglia. La finalul cursului eram arbitru de nivelul 9, iar dupa primele 6 meciuri ca “principal” am trecut la nivelul 7, cel mai scazut nivel pentru arbitrii activi. Arbitrez in doua ligi de fotbal masculin, adulti (sambata si duminica) si una de fotbal feminin (duminica). Ocazional arbitrez si tineret si juniori, de la U-18 la U-15, baieti si fete. Am meciuri atat la centru, cat si ca arbitru asistent. E mult mai placut si mai palpitant la centru, insa uneori, daca am un weekend incarcat, ma bucur sa fac o “linie”. Intr-un weekend normal am 3 meciuri de fotbal, de regula doua la centru si unul ca asistent. Uneori am 4, alteori doar unul sau doua, in functie de programare.

Primul sezon se apropie de sfarsit. Cele mai multe campionate locale se incheie la jumatatea lunii mai, asa ca urmeaza o binemeritata vacanta. A mers mai bine decat ma asteptam. Am primit o finala de cupa “judeteana”, la fotbal feminin, ca arbitru de rezerva, si doua locale, la fotbal masculin, ca arbitru asistent. Una din ele, in care am fost “tusier”, a avut deja loc si a fost totul ok, am facut un meci bun si am mai “adunat” un trofeu pentru colectie. Primul din cariera de arbitru. Trei finale de cupa in primul sezon, chiar daca nu sunt de FA Cup sau alte competitii mari, ci doar locale, inseamna totusi ca am invatat destul de mult si destul de repede. Pierderea a 10 kilograme in urma unei minidiete si a alergarilor a avut si ea rolul ei.

In mai arbitrez la un turneu pentru tineret si copii in Danemarca, turneu la care vor participa echipe din 15 tari si circa 170 de arbitri. Ma va ajuta sa vad si alte stiluri de arbitraj si sa invat mai mult despre fotbal. Pentru 2014 mi-am propus sa ajung si in Norvegia, la o competitie internationala importanta, dar e doar un obiectiv, o sa vad daca pot sa-l si indeplinesc. Orice turneu ma ajuta sa mai invat ceva si sa imi imbogatesc cv-ul de arbitru. La nivelul “grassroots” e intotdeauna ceva de invatat. Pregatirea si dezvoltarea nu se termina niciodata, mai ales ca incerc sa promovez doua etape intr-un sezon, de la nivelul 7 la nivelul 5. E destul de complicat, pentru ca sunt o multime de criterii: notele primite de la cluburi in urma meciurilor arbitrate, pozitionarea in clasamentul arbitrilor, dar si evaluarile facute de “assessors”, care pot sau nu sa-si gaseasca timp sa ii evalueze pe candidatii la promovare. Iar daca n-ai fost evaluat de cate ori era nevoie, poti sa mai astepti un an.

Sunt putin grabit sa ajung la nivelul 5, intr-un an sau maxim 2, pentru ca de acolo pot incepe lupta pentru nivelul 4. Nivelul 4 inseamna meciuri mai importante in competitii superioare ca nivel ligilor locale in care arbitrez acum. Din cate stiu, cu putin noroc, nivelul 4 poate sa insemne si meciuri de FA CUP dar si Premier League in fotbalul feminin. Sa participi la o competitie de legenda cum e FA Cup trebuie sa fie un sentiment placut, asa ca sunt motivat. Trecerea de la 5 la 4 este mai dificila si presupune note foarte bune primite de-a lungul sezonului, dar si trecerea unui test fizic, care include o proba de viteza si binecunoscutul Test Cooper.

Dar astea sunt vise, care pot deveni realitate abia in 2015, 2016 sau chiar mai tarziu. Urmatorii pasi sunt continue reading…

Primele 25

No comments

Se incheie 2012, anul in care am devenit arbitru de fotbal in Anglia. In primele 4 luni de arbitraj, am avut 25 de meciuri, din care 19 la centru, in care am aratat de 26 de ori cartonasul galben. Nici un rosu, pentru ca nu a fost nevoie. Cartonase rosii am aratat doar la meciuri de minifotbal, unde nivelul de disciplina este mai scazut decat la fotbalul “11 la 11″. Doar doua rosii in cateva zeci de meciuri.

Din 25 de meciuri, 24 au fost de seniori (14 de fotbal masculin si 10 de fotbal feminin) si unul de juniori.

Deja am primit primele delegari in ianuarie, asa ca nu se poate vorbi despre o pauza foarte lunga. In 2013 voi “alerga” dupa promovarea de la nivelul 7 la nivelul 5, care ar putea veni in 2014, dar pana atunci mai e multa vreme.

Pana acum am arbitrat fotbal (11 la 11), 5-a-side, 6-a-side, 7-a-side si futsal.

 

Pe 22 decembrie, ziaristii de la Desteptarea sarbatoresc ziua de nastere a celui mai important ziar bacauan. Le urez “La Multi Ani !” si cat mai multi cititori, si le multumesc tuturor celor de la Desteptarea pentru ca m-au invitat sa public cateva randuri in ziar, cu aceasta ocazie.

Puterea ziaristului (incepator): Am mutat de unul singur Agentia CFR!

Era prin ’99 (1999!), poate 2000, venisem de putin timp la Desteptarea, aveam vreo 22-23 de ani. Aveam, evident, domenii de mare raspundere, printre care Agentia CFR. Ma cheama domnul Baltatescu, redactor-sef, in birou, sa imi dea ceva de lucru. “Codrin, de mâine Agentia CFR va avea alt sediu, uite un numar de telefon, suna urgent si fa o stire mica, o punem pe prima pagina, fara poza”. Prima pagina. Stirea mea, pe prima pagina, semnata C.P. Sau, daca am noroc, chiar C. Pop.
Iau hârtia, sun la numarul respectiv, fac documentare ca la carte prin telefon, aflu ca, de mâine, agentia CFR se muta pe strada Republicii, iau si orarul de lucru cu publicul, alte detalii, am informatii complete. Imi ia 10 minute sa o scriu (scriam repede si bine inca din primele minute ale carierei), nu prea am inspiratie la titlu, dar ma gândesc ca pe prima pagina nu e loc de titluri lungi, asa ca scriu “Agentia CFR se muta”. Clar, concis, numai bine. Dau stirea pe discheta SGR-ului, totul bine, termin ziua.
A doua zi, stire pe prima pagina: “Agentia CFR se muta la capatul orasului”. “Bun titlu”, zic, “chiar mai bun decât al meu”. Ajung la redactie, sunt chemat la redactorul-sef: “Ce-ai facut?”. Eu, nevinovat, habar n-aveam, totul mi se parea ok. “Unde se muta Agentia CFR, Codrine ?”. “Pe Republicii, nea Gelu!”. “Pe care Republicii, in ce oras ?”. “In Bac…” …ooops… Imi trece o idee ciudata rau prin minte… nu cumva… Simt ca n-am aer, dar continui, nesigur: “Hmmm… Ba… Bacau?”. Nea Gelu da din cap a dezaprobare: “Nuuu!!! Agentia din Onesti se muta pe strada Republicii din Onesti, iar noi am scris pe prima pagina ca se muta agentia din Bacau, pe Republicii. Ce sa caute Agentia CFR acolo, Codrin?!”. Chiar asa, buna intrebare. Totul e limpede acum. Cum sa se mute agentia din centru, tocmai pe Republicii, la capatul orasului? Transpir. Ce rusine! Plus 5%, adica minus 5 la suta, vad deja referatul. Daca-mi da 5 la suta sau alta sanctiune, jur ca nu fac scandal, o merit. Totusi. “Stiti, pe biletul cu numarul de telefon nu scria ca e agentia din Onesti, dumneavoastra nu mi-ati spus ca e vorba de Onesti si, culmea, sefa agentiei, cu care am vorbit, nu mi-a mentionat nici macar o data ca e vorba de Onesti. Curat ghinion, domnu’ Baltatescu! Am gresit, dar e si ghinion”. Nea Gelu imi spune sa scriu o erata, o scriu si astept sanctiunea. Care n-a mai venit, am scapat doar cu dojana redactorului-sef si glumele colegilor, care s-au distrat pe seama mea. Neplacut, dar se putea si mai rau: eu macar n-am anuntat sfârsitul lumii…
La multi ani, Desteptarea!

Cateva fotografii mai vechi, de la meciuri de fotbal jucate de jurnalistii bacauani in urma cu cativa ani.

1. Stadionul Municipal, 2002,probabil 2007,  inaintea unui meci cu SC/FCM Bacau old-boys. Daca imi aduc bine aminte, unul sau doua din cele patru goluri pe care le-am primit au fost de la Daniel Scanteie, un atacant cum putini au fost in echipa Bacaului, de-a lungul timpului o echipa. Ori cu cea a vedetelor din Romania, ori cu politicienii locali. Meciul cu old-boys FCM a fost altul. (multumiri lui Nelu Basca pentru foto)

 

 

 

 

 

 

2. PressClub, prima echipa de minifotbal din care am facut parte. 2006, parca.

 

 

 

 

 

 

 

3.Prea mic pentru o poarta atat de mare… Si da, a fost gol. Primit :)

 

 

 

 

 

 

4. “Pe-aici nu se trece !” Zid, nu gluma…

 

 

 

 

 

 

5. Meci de fotbal in 6, pe sinteticul de la Aerostar, 8 iunie 2006. Presa bacauana – Gloriile SC/FCM Bacau, scor final “doar” 4-7 prin mila fostilor componenti ai echipei de prima liga a Bacaului. Am incasat vreo 4 sau 5, dar pot spune ca a fost o onoare, tinand cont de numele adversarilor, fosti jucatori de liga 1: Scanteie, Gireada, Cristi Popovici, I.Munteanu, Firici, Fl.Pavel & comp. Putea fi 5-7 dar Doru Arvinte mi-a aparat un penaly in final (asa se intampla cand echipa il lasa sa execute penalty pe portar…).

 

 

 

 

 

 

 

6. Fly away … (multumiri Iulius Filip pentru ca m-a prins in plin zbor). Si nu, de data asta n-a fost gol !

Intre 2002 si 2006 am organizat Premiile Presei Bacauane, o chestie faina, la care erau premiati autorii celor mai bune articole publicate in presa bacauana in fiecare an. Gala avea loc in decembrie sau in ianuarie si se bucura de participarea unor nume importante din presa locala si nationala.

Ideea mi-a venit gandindu-ma ca noi, astia, jurnalistii bacauani, chiar muncim ca sa ne facem meseria si sa ii informam pe cititori sau telespectatori. Si ca am merita ceva, o recunoastere, un premiu, o ora-doua impreuna, o sarbatoare. Un pahar de vorba ca intre prieteni, nu doar colegi. Si m-am gandit simplu: daca nu fac eu ceva, atunci cine ? Ca-n armata: ala cu ideea trebuie sa o si puna in practica. Si am gasit sprijin la Andre Muit, presedintele Asociatiei Betania, care a sustinut infiintarea Fundatiei INFOLIFE si proiectul “Premiile Presei Bacauane” din prima secunda si pana la ingropaciunea “Premiilor”, timp de vreo sase ani.  Am facut demersuri pentru inregistrarea fundatiei, am gandit un proiect clar, reguli, mod de organizare, am gasit locuri in care sa organizez gala, am scris sute de pagini, am gasit oameni care sa ma ajute (echipa de la Asociatia Betania a fost senzationala an de an), chiar si bani. Am cerut de la firme, oameni de afaceri, regii, Consiliul Local, Consiliul Judetean, Betania, de peste tot de unde am putut. Printre cei care au fost alaturi de “Premii” s-au numarat primarii Romeo Stavarache si Dumitru Sechelariu, presedintii de CJ Dragos Benea si Neculai Lupu. Era nevoie de sustinere financiara si am obtinut-o, pentru un eveniment organizat si in interesul comunitatii. Erau 14-15 premii (in unii ani 12, in alti ani 17) premii, pe sectiuni si categorii. In unii ani premiul a fost de 500 de lei, in altii, 700. Dupa buget :)

Am reusit sa aducem la concurs jurii formate din profesionisti adevarati. Regretata Vanda Condurache, o mare doamna a presei din Romania, un formator de jurnalisti, de oameni, a fost mereu alaturi de Premiile Presei Bacauane. De jurnalistii din Bacau. Ioana Avadani (Centrul pentru Jurnalism Independent), prof.Ferenc Vasas, Razvan Mitroi, Dan Apostol, Mircea Toma si multi altii au citit, au vizionat si au ales castigatorii. De fiecare data, ziarele au scris, indiferent ca au avut in redactie un premiant sau cinci. Fiecare castigator sau participant a spus ce avea de spus. Era sarbatoarea de final de an, era momentul de relaxare, de armistitiu, de bucurie. Si o luna – doua de munca extenuanta si de stres imens pentru mine, care-mi blestemam zilele ca mi-a venit ideea asta. Doar pana se termina gala :) , dupa care incepeam sa ma gandesc la urmatoarea editie si nu stiam cum sa le mai multumesc celor care se implicasera.

Dupa cativa ani, am resimtit oboseala si m-am retras din acest rol, preluat de scriitorul Val Manescu.  A fost ultima editie. Prin 2007, parca. Ultima, pentru ca frustrarile unui loser si ale unor necastigatori au depasit limita bunului simt si au devenit aberante. Drept pentru care, Premiile Presei au luat o pauza de un an. Apoi inca unul. Si in pauza au ramas si inca mai sunt. In anul ultimei editii, dupa o emisiune la care am luat parte eu, Andre Muit si unu’ mic si suparat, Kaysha a publicat un post interesant, in care se declara cel putin nedumerita de nesimtirea televizata a unui intarziat cu comportament penibil si frustrari stupide. Chiar daca eram doar un fost organizator, mi-a fost evident ca dreptatea era de partea organizatorilor galei  si am adus argumente in favoarea lor, ceea ce l-a infuriat pe intarziat.

Bun. E tarziu pana si in Anglia, iar in Romania lumea doarme deja. Asa ca incerc o concluzie. Oricate controverse si nemultumiri ar exista la un eveniment, e bine ca acestea sa fie comunicate pe un ton civilizat. Fara insulte si mizerii la adresa unor oameni care bat 600 de kilometri ca sa citeasca ore in sir - fara sa primeasca vreun ban - niste articole care nu ii intereseaza direct, iar apoi sa isi asume decizia acordarii unor premii.

E bine ca unul care intarzie trei zile la inscriere si nu mai este acceptat sa nu devina un frustrat isteric si sa isi accepte soarta fara sa injure din toti rarunchii.

E bine ca eventualele decizii discutabile sa fie privite ca simple erori (orice juriu e format din oameni, iar oamenii pot gresi) si sa nu fie transformate in dezastre si motive de dezbateri interminabile.

E bine ca pana si ultimul nesimtit sa isi controleze limbajul si atitudinea. Suntem totusi jurnalisti, nu mahalagii.

E bine. Sau ar trebui. Pentru ca daca nu e bine, e rau. Adica, in cazul de fatza, poate sa dispara ceva. De exemplu, o manifestare care devenise traditie. Era o traditie reluata dupa cativa ani de pauza, pentru ca mai avusesera loc manifestari similare, prin anii 90. Am facut-o fara vreun interes, doar ca sa aiba jurnalistii din Bacau ceva al lor. Cat timp am fost organizator, nu m-am inscris si nu am fost premiat . Era hobby-ul meu de sfarsit de an, care imi oferea bucuria de a vedea o competitie si de a vedea colegi multumiti ca sunt apreciati. De a vedea presa din Bacau in stiri nationale sau regionale, sau pur si simplu laudata si cunoscuta mai bine de profesionisti din Bucuresti sau Iasi. Sa ii vad premiati pe Vali Ardeleanu ( :) ) Florentin Radu, Raluca Lungu, Auras Chiscop, Dan Sion, Cristina Cucu, Elena Tintaru, Nicoleta Bichescu, Edi Adam, Costinela Breahna, Mirela Romanet, Liviu Maftei, Nelu Bisca, Dana Butnaru, Nelu Brosteanu, Dorin Ciulina, Doina Mincu, Alina Vintu, Ramona Herciu, Daniel Ciorcila, Marius Curucli, Lili Adochitei, Constantin Ciosu, Crina Mitrea, Irinel Tudor, Florin Stefanescu, Anca Seres, Catalin Bejan, Dorian Pocovnicu, Ramona Ionescu, Dana Munteanu, Florin Popescu si altii. Multi dintre ei, chiar jurnalisti buni de tot. Oameni care au stat in presa un an, zece sau douazeci. Sa le vad prezentand Gala pe Dana Macsim sau Raluca Lungu. Sa ascult poantele adunate in zeci de ani de domnul profesor Vasas. Sa ii vad premiati cu ocazia pensionarii pe Dan Mindirigiu si Stefan Olteanu. Sa il vad, impreuna cu colegii mei, pe Gil Ionita, cantand la chitara in sala Centrului “Apostu”, o sala mica, parca prea mica pentru marele domn Gil, care avea sa ne paraseasca un an sau doi mai tarziu. Sa-i ascultam pe copiii din corul liceului “Apostu” cantand dumnezeieste colinde, in decembrie. Era ceva. Bacaul a fost cam singurul oras din provincie care a avut ani la rand o asemenea gala. Datorita unor oameni carora li se cuveneau si li se cuvin multumiri.

Acum, la sfarsit de an, e liniste in presa bacauana. Nu mai primeste nimeni niciun premiu, anchetele si reportajele nu mai sunt citite de profesori universitari, sefi de gazete sau tv nationale, banii sponsorilor merg in alte directii, nu se mai opresc in buzunarele unora care scriu de o viata de om si castiga 800 de lei pe luna. Pentru unii, a fost mai important scandalul decat colegii, a fost mai important sa distruga decat sa imbunatateasca.  

Multumiti ?

Un an bun !

3 comments

2010 se termina. A fost un an bun, daca nu cumva chiar foarte bun, pentru mine si familia mea. Asa ca pot sa fac un mic bilant.
Evident, pe plan personal nici nu are sens sa discut, pentru ca totul a mers asa cum trebuia, adica foarte bine. Si asta e cel mai important. Ca sa le multumesc celor care ma iubesc si carora le pasa cu mine…nu se poate, oricum nu sunt suficiente cuvinte pentru asa ceva. Iar vorbele sunt doar vorbe, importante sunt alte lucruri.

La alte capitole, la fel, totul bine. Am terminat renovarea apartamentului (de la A la Z), l-am mobilat cum ne-a placut, am facut “n” drumuri la IKEA Bucuresti si “n+100″ drumuri la Dedeman, Praktiker, Baumax, Delta Design si altele, iar in final totul a fost ok. De la culoarea faiantei si a gresiei, la cada dreptunghiulara si bateriile “smechere” :) din baie. Cu eforturi si oboseala, cu discutii si cautari indelungate, dar l-am vazut finalizat. In proportie de 95 la suta.
Am vandut Picantzica rosie, la un pret rezonabil pentru perioada asta de criza, si in plus avem privilegiul sa primim vesti despre ea si chiar sa o vedem (cand mai aparem prin Romania), pentru ca noul ei “stapan” e Octav, un prieten bun.
Am cumparat la pret foarte bun Swiftul, nou-nout, de la Doly Motors Iasi, o reprezentanta de nota zece. Programul “Rabla” a fost util. Am cumparat masina noua cu 7.200 de euro si trei rable, dar numai eu si inca doua-trei persoane stim ce jafuri de masini am condus pe ultimul drum.
Apropo de masini. A fost anul in care am condus vreo 50 de masini diferite. Cam 38 dintre ele, doar pentru 10 – 15 minute, la “Masina de presa”, drive-testul fluviu organizat in Bacau in vara. Celelalte, pentru “Rabla” sau la serviciu. Am condus Dacie din ’78, cu gauri in praguri si podea, Mercedes S Klasse de 100.000 de euro din 2010, cu 4 tipuri de masaj in scaunul soferului. Oltcit din 1990 dar si Jaguar XJ.
Duster, Pajero, Kia Picanto :) , Mondeo, Logan MCV, Range Rover Sport. De toate. Fain, ca imi place sa conduc.
La Realitatea TV: Logan, Fiat Panda. La Adevarul de Seara: Suzuki Swift, din “parcul auto” personal. Ca sa nu le fac paguba cu abonamentul “RATB” pe care, in generozitatea lor, il deconteaza lunar reporterilor care trebuie sa ajunga la subiecte cu autobuzul :)

Si am ajuns la capitolul “Job”. A fost un an bun, in care m-am lamurit cu Adevarul de Seara, un proiect ambitios, dar coordonat uneori, cel putin la nivel regional, de profesionisti afectati iremediabil de stres, ceea ce i-a transformat in niste omuleti mereu nemultumiti, uneori isterici si niciodata rezonabili. Era bine daca ADS nu se baza pe autobuze din transportul public ca sa isi vada reporterii ajungand la subiectele de pe teren. Si daca nu scadea salariile. In concluzie, un loc de munca decent, dar perfectibil.
La Realitatea TV Bacau am gasit o redactie buna. Probabil cei mai muncitori jurnalisti din oras. Cu manager competent si cu bun simt, ceea ce e rar in ziua de azi, nu doar in presa, ci in general. Si am gasit masini !!!!! De serviciu ! Cu benzina decontata ! Dupa ce un an am “rupt” masina pe coclauri, pentru ADS, cu emotii mari si surprize la momentul decontului. Salarii de criza (ca in mai toata presa locala), dar nicio redactie nu e perfecta :)
De la Realitatea TV am fost nevoit sa plec, deoarece am decis sa lucrez in Anglia, impreuna cu sotia. Si, recunosc, deoarece cuplul sinistru Basescu – Boc a reusit sa faca ceea ce nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Radu Vasile, Ciorbea, Petre Roman, Stolojan sau orice neputincios trecut vremelnic pe la conducerea tarii nu a reusit: sa ma convinga ca in Romania nu se poate trai normal. Si nici nu se va putea prea curand. Asta nu inseamna ca nu ne vom intoarce in tara, dar deocamdata preferam normalitatea. Pe care in Romania nu o mai poti gasi. In 2010. Anul care se termina. Si care chiar a fost bun pentru mine. Iar in Anglia este, evident, mai bine decat in Romania. Ce-i drept, ma asteptam la asta:)
Blogul a implinit prin noiembrie un an si ma bucur ca l-am infiintat. E un mod placut si comod de comunicare si ma ajuta sa imi conserv deprinderile jurnalistice. Sigur, cu conditia sa imi ilustrez mai des materialele, dar dupa 12 ani de presa trebuie inteleasa tendinta spre lene :)
Daca nu mai scriu pana in 2011, va urez tuturor un an nou mai bun decat cel care se incheie, liniste si bucurii alaturi de cei dragi ! Happy New Year !

Le multumesc si aici prietenilor (multi) care au tinut sa imi adreseze pe contul de Facebook urari de ziua mea (7 decembrie) si sa ma faca sa ii simt mai aproape, in ciuda distantei de vreo 3000 de kilometri care ne separa. Am ramas uimit sa vad zeci si zeci de mesaje.
Am incercat sa raspund fiecaruia, macar cu un “Like”. Nu sunt mare fan al Facebook, chiar ma gandeam ca e oarecum inutil, dar cateva zeci de oameni minunati m-au convins ca si “feisbucul” are utilitatea lui, macar uneori.
Multumesc, inca o data, tuturor celor care s-au gandit la mine. Am avut o zi extrem de grea, cu trezire la ora 10 (adica 12, ora Romaniei), in care m-am luptat din greu cu niste pizza, o prajitura (de fapt, un fel de tort) cu ciocolata, una cu capsuni si frisca si o anumita cantitate de Coca Cola Cherry. Nu am fost singur in “razboi”, ci Alina a fost langa mine la greu si m-a ajutat cat a putut, impreuna cu cativa colegi care mi-au si cantat “Happy Birthday to You !”.
Mai vreau ! :)

Pe langa banii pe care ii castig in Anglia ma pot astepta la un salariu consistent si din Romania, desi nu mai sunt acolo si, din cate stiu, nu muncesc si in tara. Pe 15 noiembrie 2010 a aparut in Adevarul un articol semnat de “Codrin Pop” ! Adica de mine. Despre Andrei Farmatu, un elev talentat, care joaca fotbal, invata si foarte bine, lucruri pentru care merita felicitari si el si parintii sai. Din cate stiu, eu nu mai lucrez la Adevarul, ba chiar am si lucrat la Realitatea TV dupa ce am plecat de la ADS Bacau. Si nici nu m-a sunat nimeni sa ma intrebe daca sunt de acord sa imi apara semnatura in ziarul respectiv.

Eu inteleg ca noul articol a fost luat cu copy/paste dintr-un articol mai mare, publicat prin iulie 2010, tot in Adevarul (pagina 16 a ADS Bacau, cea de “portret”, parca). Oricum, nu e sfarsitul lumii. Bine ca nu apare numele meu la articolele altora. Ca nu raspund decat de ceea ce am scris sau scriu eu. De astea sunt sigur.

Oricum am avut surprize mai neplacute decat asta cat am lucrat la ADS in noua organizare, cu sedii regionale care le coordoneaza pe cele locale. Si aveam mereu emotii, iar uneori chiar si surprize neplacute (dezacorduri, exprimari incoerente, bucati de text lipsa, etc.), in functie de cine ne “corecta” materialele. Asa-i cand pana si contzopistii de ”biuro” cu manecute, usor agramati, se baga in treaba jurnalistilor… :)

Iar pentru ratatii a caror singura bucurie este sa saliveze pe monitoare cand vad cate o eroare intr-un articol semnat de ziarist, exemplu acesta este elocvent, cred: poti sa “fii publicat” chiar daca nu mai lucrezi de 5 luni la un ziar. Mai ales daca sunt prea multi sefi si sefuleti si sefulete la ziarul respectiv. Cat despre greseli, aparitia lor in ziar nu depinde doar de semnatarul unui articol. Iar uneori nici macar nu apartin celui care semneaza. 

In rest, din partea mea, Adevarul, Adevarul de Seara Bacau si Click au mana libera sa publice oricand materialele documentate de mine in perioada lucrata la ei. La urma urmei, stiu cum e cand au de umplut paginile, fac si ei ce pot, saracii :)

Sa fie primit !

P.S.: Intr-o zi o sa am niste povesti frumoase de spus.

Pe blog urmează câteva zile fără articole noi, deoarece de mâine voi locui împreună cu Alina în Anglia. Până mă acomodez, până găsesc un abonament de internet, până îmi stabilesc programul la noul job nu voi mai posta articole noi. Sper ca perioada de pauză să nu depăşească o săptămână, după care voi reveni cu articole publicate din Regatul Unit. Vă aştept să reveniţi !