REPORTER LIBER

Jurnalism de relaxare

Browsing Posts tagged Codrin Pop

Meci greu pentru echipa mea, Coriolan, în etapa a 18-a a campionatului municipal “Lidersport”. Doar un 4-3 cu Nuntaşii Poşta Atlassib, echipa de pe locul 12 (din 16), care a fost la un pas să obţină un egal. După 3-0 la pauză, dar cu ocazii mari ratate de adversari, s-a ajuns la 3-2, apoi la 4-2, 4-3, iar în ultimele secunde de joc echipa adversă a avut ocazie de 1 la 1 cu portarul (cu mine, adică), însă şutul atacantului advers m-a nimerit şi am reuşit să câştigăm. Organizatorii au considerat că am fost – din nou – omul meciului. Nimic nou. :)  Mai jos, comunicatul, rezultatele şi clasamentul, aşa cum au fost puse la dispoziţie de organizatorii competiţiei: continue reading…

S-a desfăşurat o nouă etapă, a 16-a, în campionatul municipal de minifotbal amatori LIDERSPORT. Am urcat pe locul 2, după un meci care s-a terminat 9-4 pentru noi, dar se putea termina şi 11-9 pentru adversari, pentru că apărarea m-a lăsat de “n-şpe” ori în – scuzaţi – fundul gol. Cred că e distractiv să ataci cu toată echipa, să pierzi mingea şi după aia să te uiţi cum portarul încearcă să facă faţă asediului… În prima repriză noi am dat patru goluri, iar ei patru bare (!!!), din care una dublă (bară-bară-mingea înapoi în teren). Practic, au lovit bara de 5 ori în 15 minute… În a doua a fost 5-4 pentru noi, cu câteva goluri primite uşor de portarul advers. Meci cu foarte multe ocazii mari ale adversarilor, dar victorie meritată, pentru că dacă nu eram mai buni ca ei, nu îi învingeam…E ciudat să fii omul meciului cu 4 goluri primite, dar meritam. M-au “lăsat” mănuşile, trebuie altele… :) 

Iată comunicatul organizatorilor, semnat de managerul Răzvan Burleanu:

Meciul cel mai frumos al acestei etape a fost cel disputat între FC Coriolan şi FC Nordulului. Deşi Coriolan s-a impus în cele din urmă cu scorul de 9-4, doar goalkeeperul acestora, Codrin Pop, ştie cât de greu a fost în realitate acest meci. Nu mai puţin de 5 bare şi mai multe ocazii clare de gol i-au despărţit pe cei de la FC Nordului de o victorie pe care ar fi meritat-o, aceştia arătând o cu totul altă formă în acest debut de retur, ceea ce îi anunţă deja a fi un contracandidat important pentru celelalte echipe din a doua parte a clasamentului. continue reading…