CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts tagged Editorial

articleLa un an de la prima apariție pe hârtie a Anunțului de UK (transformat recent în “Anunțul românesc”), mi s-a făcut onoarea să ocup o pagină întreagă din cel mai recent număr al ziarului. Cu o opinie pe care o găsiți și pe blog, câteva postări mai jos. Plus că ieri, 3 martie 2015, am primit și ceea ce ar putea fi ultima legitimație de presă din cariera mea de jurnalist. Fost profesionist, actualmente amator. Prima a fost prin 1998. Cu alte cuvinte, ieri !

editMai jos este primul editorial pe care l-am publicat in Anglia, aparut pe 1 martie 2014 in “ANUNTUL DE UK” (editia tiparita).

Punct si de la capăt !

Codrin POP

Într-o vreme în care nume mari din presă renunţă la ediţia print şi rămân doar cu varianta online, “Anunţul de UK” apare pentru prima dată şi pe hârtie. Este un nou început, într-un moment important pentru comunitatea românească din UK. Facem primul pas pe hârtie când unii români fac primii paşi în această ţară.  Când putem aplica fără probleme şi pentru alte joburi decât cele de “self-employed”, când interviul pentru National Insurance Number ar trebui să devină o simplă formalitate. Când, în sfârşit, avem aceleaşi drepturi ca orice cetăţean din UE şi putem concura pentru un loc de muncă fără să fim descurajaţi, întârziaţi sau daţi deoparte din cauza paşaportului.

2014 ne-a adus ridicarea restricţiilor privind dreptul de muncă în Regatul Unit. Asta nu înseamnă că viaţa de imigrant va deveni un vis, că mierea şi laptele vor curge pentru noi şi că vom fi invitaţi să acceptăm joburi uşoare, plătite cu mii de lire pe lună. Nu. Înseamnă doar că am făcut un pas spre normalitate şi că, măcar “pe hârtie” nu mai suntem trataţi precum cetăţeni de rang inferior. Schimbarea mentalităţilor necesită timp, nu se face peste noapte, iar românii se vor lovi în continuare de dificultăţi. Diferenţa dintre regulile de “pe hârtie” şi cele nescrise din viaţa reală va rămâne, probabil, vizibilă. Concurenţa pentru locuri de muncă decente va fi la fel de acerbă, unii dintre noi vor fi nevoiţi să accepte, în continuare, munci grele şi plătite cu minimul pe economie, iar pentru alţii eşecul va fi o posibilitate reală.

Ceea ce am primit în 2014 nu este o favoare, nu este o garanţie a succesului, ci doar o şansă. Am primit dreptul să concurăm. Ar fi trebuit să îl avem de mult timp, dar asta e altă poveste. Imaginea noastră e departe de a fi perfectă. Asta mai ales din cauza conaţionalilor noştri care aleg să încerce să “fenteze” legea prin diverse metode şi ridică mingea la fileu celor care vânează voturi sau cititori cu ajutorul discursurilor xenofobe şi anti-imigraţie.

Lăsînd la o parte astfel de detalii, 2014 este anul în care punem punct unei etape şi începem alta. O luăm, din nou, de la capăt. Cum am luat-o de nenumărate ori de-a lungul istoriei. 1989 a fost un început de drum pentru români, însă lucrurile, în cea mai mare parte, nu s-au întâmplat aşa cum ne-am aşteptat sau cum ne-am dorit, drept pentru care unii dintre noi am ales să emigrăm, mai devreme sau mai târziu. 2007 a adus intrarea în UE şi eliminarea vizelor, însă abia acum, în 2014, putem spune că suntem cetăţeni europeni cu drepturi depline. Cum am spus, nu e o garanţie a reuşitei sau a vreunui favor. Dar avem o şansă să punem punct şi să o luăm de la capăt, într-o ţară în care putem să reuşim.

Nu numai pe hârtie.

ziarPe 1 martie 2014 a aparut primul numar print al ziarului “Anuntul de UK“. Pana acum ziarul a aparut doar in varianta online, insa cativa oameni deosebiti s-au gandit sa il transforme in ziar “adevarat”, care sa fosneasca si sa miroasa a cerneala tipografica.

O publicatie de care romanii din Marea Britanie aveau nevoie. Deocamdata, ziarul se gaseste in mai multe magazine din Londra si costa 0.50 £. In fiecare numar va fi si cate un interviu interesant, si isi propune sa fie alaturi de romanii din UK, cu informatii utile si proaspete. Un ziar de calitate, cu ajutorul caruia, se spera, multi cititori vor gasi ceea ce cauta, de la locuri de munca pana la oportunitati de afaceri si informatii din toate domeniile.

Si ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, creatorii ziarului au facut un pas urias spre un nivel de calitate cu adevarat exceptional. :)

Mi-au propus sa public un editorial, ceea ce am facut cu drag. Deci, chiar daca imi place enorm ceea ce fac in prezent, m-am intors un pic si la scris, ca e greu sa uiti prima dragoste. E doar ca hobby, dar mi-a facut placere sa public un editorial intr-un ziar din Anglia si o voi face din nou cu placere, daca voi mai fi solicitat. In plus, m-am bucurat sa-mi vad numele intr-o caseta tehnica a unui ziar, dupa vreo 5 ani de “pauza”.

Postez si editorialul pe blog, in curand.

Pe 22 decembrie, ziaristii de la Desteptarea sarbatoresc ziua de nastere a celui mai important ziar bacauan. Le urez “La Multi Ani !” si cat mai multi cititori, si le multumesc tuturor celor de la Desteptarea pentru ca m-au invitat sa public cateva randuri in ziar, cu aceasta ocazie.

Puterea ziaristului (incepator): Am mutat de unul singur Agentia CFR!

Era prin ’99 (1999!), poate 2000, venisem de putin timp la Desteptarea, aveam vreo 22-23 de ani. Aveam, evident, domenii de mare raspundere, printre care Agentia CFR. Ma cheama domnul Baltatescu, redactor-sef, in birou, sa imi dea ceva de lucru. “Codrin, de mâine Agentia CFR va avea alt sediu, uite un numar de telefon, suna urgent si fa o stire mica, o punem pe prima pagina, fara poza”. Prima pagina. Stirea mea, pe prima pagina, semnata C.P. Sau, daca am noroc, chiar C. Pop.
Iau hârtia, sun la numarul respectiv, fac documentare ca la carte prin telefon, aflu ca, de mâine, agentia CFR se muta pe strada Republicii, iau si orarul de lucru cu publicul, alte detalii, am informatii complete. Imi ia 10 minute sa o scriu (scriam repede si bine inca din primele minute ale carierei), nu prea am inspiratie la titlu, dar ma gândesc ca pe prima pagina nu e loc de titluri lungi, asa ca scriu “Agentia CFR se muta”. Clar, concis, numai bine. Dau stirea pe discheta SGR-ului, totul bine, termin ziua.
A doua zi, stire pe prima pagina: “Agentia CFR se muta la capatul orasului”. “Bun titlu”, zic, “chiar mai bun decât al meu”. Ajung la redactie, sunt chemat la redactorul-sef: “Ce-ai facut?”. Eu, nevinovat, habar n-aveam, totul mi se parea ok. “Unde se muta Agentia CFR, Codrine ?”. “Pe Republicii, nea Gelu!”. “Pe care Republicii, in ce oras ?”. “In Bac…” …ooops… Imi trece o idee ciudata rau prin minte… nu cumva… Simt ca n-am aer, dar continui, nesigur: “Hmmm… Ba… Bacau?”. Nea Gelu da din cap a dezaprobare: “Nuuu!!! Agentia din Onesti se muta pe strada Republicii din Onesti, iar noi am scris pe prima pagina ca se muta agentia din Bacau, pe Republicii. Ce sa caute Agentia CFR acolo, Codrin?!”. Chiar asa, buna intrebare. Totul e limpede acum. Cum sa se mute agentia din centru, tocmai pe Republicii, la capatul orasului? Transpir. Ce rusine! Plus 5%, adica minus 5 la suta, vad deja referatul. Daca-mi da 5 la suta sau alta sanctiune, jur ca nu fac scandal, o merit. Totusi. “Stiti, pe biletul cu numarul de telefon nu scria ca e agentia din Onesti, dumneavoastra nu mi-ati spus ca e vorba de Onesti si, culmea, sefa agentiei, cu care am vorbit, nu mi-a mentionat nici macar o data ca e vorba de Onesti. Curat ghinion, domnu’ Baltatescu! Am gresit, dar e si ghinion”. Nea Gelu imi spune sa scriu o erata, o scriu si astept sanctiunea. Care n-a mai venit, am scapat doar cu dojana redactorului-sef si glumele colegilor, care s-au distrat pe seama mea. Neplacut, dar se putea si mai rau: eu macar n-am anuntat sfârsitul lumii…
La multi ani, Desteptarea!

Citesc in continuare presa locala din Bacau, online, iar in rare ocazii atentia imi este atrasa de chestii reusite. De exemplu, un titlu de acum cateva zile, din Desteptarea. Chiar daca editorialul este despre un neica-nimeni, titlul este inspirat: “Bici din coada de topor“. Autorul este un jurnalist cu experienta, Gheorghe Baltatescu. Totusi parerea mea e ca subiectul nu merita atata atentie, e o creatura prea mica, singura, ratata si trista. Bun titlul, oricum.

Din cand in cand, cei de la gsp isi aduc aminte ca sunt si oameni, nu doar ziaristi de scandal, si scriu chestii exceptionale. Asa cum e editorialul lui Catalin Tolontan, din editia online sau de pe tolo.ro, ma rog, ca-s amestecate unele cu altele.

Sigur, subiectul dramei traita de Mihai Nesu este ofertant, dar meritul lui Tolontan e ca il fructifica punand suflet, scriind si cu inima, nu doar cu mintea. Si ca ii pasa. Nu doar de Nesu, ci de tot. Deocamdata ii iert pentru toate mizeriile si promiscuitatea din celelalte pagini…

Zice domnul Tolontan : 

“(……….)  Fiecare dintre noi pierdem la un moment dat enorm. Întrebarea nu e dacă, ci cînd. Toţi pierdem şi, în acel moment al durerii acute, ne recîştigăm un soi de pace care vine din durere care ajunge la limită, din epuizare.

Ceva ni se ia. Întotdeauna ni se ia! Sănătatea, viaţa, un om drag, un viitor posibil. Neavînd de ales, ne întoarcem către suflet, cel care a fost acolo mereu, profund şi tăcut. Zilele pierderii sînt zilele în care ne mişcăm cu încetinitorul, în care lumea îşi reduce zgomotele, ca şi cum o mînă invizibilă dă mai încet sonorul străzii şi al vocilor. Înaintăm lent printr-o lucire atenuată şi celor din jur le părem absenţi.”

Nu-i asa ca are dreptate ? E atat de adevarat incat pare banal, si totusi in zilele ”normale” refuzam sau nu avem capacitatea (sau o avem prea rar) sa ne gandim la toate astea. Cititi, va rog: DEGETELE LUI

Imi place tot mai mult cum scrie omul asta, Radu Naum, in Gazeta Sporturilor. De data asta, mi-a placut acest articol. Enjoy !

Un an bun !

3 comments

2010 se termina. A fost un an bun, daca nu cumva chiar foarte bun, pentru mine si familia mea. Asa ca pot sa fac un mic bilant.
Evident, pe plan personal nici nu are sens sa discut, pentru ca totul a mers asa cum trebuia, adica foarte bine. Si asta e cel mai important. Ca sa le multumesc celor care ma iubesc si carora le pasa cu mine…nu se poate, oricum nu sunt suficiente cuvinte pentru asa ceva. Iar vorbele sunt doar vorbe, importante sunt alte lucruri.

La alte capitole, la fel, totul bine. Am terminat renovarea apartamentului (de la A la Z), l-am mobilat cum ne-a placut, am facut “n” drumuri la IKEA Bucuresti si “n+100″ drumuri la Dedeman, Praktiker, Baumax, Delta Design si altele, iar in final totul a fost ok. De la culoarea faiantei si a gresiei, la cada dreptunghiulara si bateriile “smechere” :) din baie. Cu eforturi si oboseala, cu discutii si cautari indelungate, dar l-am vazut finalizat. In proportie de 95 la suta.
Am vandut Picantzica rosie, la un pret rezonabil pentru perioada asta de criza, si in plus avem privilegiul sa primim vesti despre ea si chiar sa o vedem (cand mai aparem prin Romania), pentru ca noul ei “stapan” e Octav, un prieten bun.
Am cumparat la pret foarte bun Swiftul, nou-nout, de la Doly Motors Iasi, o reprezentanta de nota zece. Programul “Rabla” a fost util. Am cumparat masina noua cu 7.200 de euro si trei rable, dar numai eu si inca doua-trei persoane stim ce jafuri de masini am condus pe ultimul drum.
Apropo de masini. A fost anul in care am condus vreo 50 de masini diferite. Cam 38 dintre ele, doar pentru 10 – 15 minute, la “Masina de presa”, drive-testul fluviu organizat in Bacau in vara. Celelalte, pentru “Rabla” sau la serviciu. Am condus Dacie din ’78, cu gauri in praguri si podea, Mercedes S Klasse de 100.000 de euro din 2010, cu 4 tipuri de masaj in scaunul soferului. Oltcit din 1990 dar si Jaguar XJ.
Duster, Pajero, Kia Picanto :) , Mondeo, Logan MCV, Range Rover Sport. De toate. Fain, ca imi place sa conduc.
La Realitatea TV: Logan, Fiat Panda. La Adevarul de Seara: Suzuki Swift, din “parcul auto” personal. Ca sa nu le fac paguba cu abonamentul “RATB” pe care, in generozitatea lor, il deconteaza lunar reporterilor care trebuie sa ajunga la subiecte cu autobuzul :)

Si am ajuns la capitolul “Job”. A fost un an bun, in care m-am lamurit cu Adevarul de Seara, un proiect ambitios, dar coordonat uneori, cel putin la nivel regional, de profesionisti afectati iremediabil de stres, ceea ce i-a transformat in niste omuleti mereu nemultumiti, uneori isterici si niciodata rezonabili. Era bine daca ADS nu se baza pe autobuze din transportul public ca sa isi vada reporterii ajungand la subiectele de pe teren. Si daca nu scadea salariile. In concluzie, un loc de munca decent, dar perfectibil.
La Realitatea TV Bacau am gasit o redactie buna. Probabil cei mai muncitori jurnalisti din oras. Cu manager competent si cu bun simt, ceea ce e rar in ziua de azi, nu doar in presa, ci in general. Si am gasit masini !!!!! De serviciu ! Cu benzina decontata ! Dupa ce un an am “rupt” masina pe coclauri, pentru ADS, cu emotii mari si surprize la momentul decontului. Salarii de criza (ca in mai toata presa locala), dar nicio redactie nu e perfecta :)
De la Realitatea TV am fost nevoit sa plec, deoarece am decis sa lucrez in Anglia, impreuna cu sotia. Si, recunosc, deoarece cuplul sinistru Basescu – Boc a reusit sa faca ceea ce nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Radu Vasile, Ciorbea, Petre Roman, Stolojan sau orice neputincios trecut vremelnic pe la conducerea tarii nu a reusit: sa ma convinga ca in Romania nu se poate trai normal. Si nici nu se va putea prea curand. Asta nu inseamna ca nu ne vom intoarce in tara, dar deocamdata preferam normalitatea. Pe care in Romania nu o mai poti gasi. In 2010. Anul care se termina. Si care chiar a fost bun pentru mine. Iar in Anglia este, evident, mai bine decat in Romania. Ce-i drept, ma asteptam la asta:)
Blogul a implinit prin noiembrie un an si ma bucur ca l-am infiintat. E un mod placut si comod de comunicare si ma ajuta sa imi conserv deprinderile jurnalistice. Sigur, cu conditia sa imi ilustrez mai des materialele, dar dupa 12 ani de presa trebuie inteleasa tendinta spre lene :)
Daca nu mai scriu pana in 2011, va urez tuturor un an nou mai bun decat cel care se incheie, liniste si bucurii alaturi de cei dragi ! Happy New Year !

“Cine e îngerul, cine e demonul? Ghici ghicitoarea mea! Mutu, preotul noii religii. Ca în povestea prelatului criminal căruia i se ridică de pe umeri cadavrul victimei cît timp ţine slujba pentru ca apoi să fie încărcat din nou cu greutatea faptei sale. Poate fi fotbalul o blasfemie?”

Sunt randuri scrise de Radu Naum, pe gsp.ro. Plus altele. Merita citit. Incantator, nu am ce sa spun mai mult.

In Desteptarea imi plac de regula editorialele semnate de domnul Baltatescu. Dar am gasit unul bun, scris de Laurentiu Botin. Fara fanatism, la obiect si chiar cu ceva umor. Negru, ca asa e situatia in Bacau :)

Pun pariu ca daca stiau ca Stavarache va avea absolut toate defectele lui Sechelariu ca primar, plus alte cateva, nu il votau nici rudele lui…