REPORTER LIBER

Jurnalism de relaxare

Browsing Posts tagged educatie

Val si blogul lui  (un blog cu scrieri altfel decat pe alte bloguri, amarui, colorate si uneori doar un pic dulci-acrisoare, care te pun pe ganduri si iti lasa mereu un gust greu de definit), pe care nu-l mai citisem de ceva timp, mi-au amintit de o alta minunatie de blog, de care am uitat in ultimele luni: Japonia, departe, aproape. Merita citit fiecare milimetru de text de-acolo, merita vazuta cu zoom maxim si cu ochii mari fiecare poza.

Dar nu despre asta vreau sa scriu. Nici macar despre tsunami, solidaritate, modul in care au reactionat japonezii in fata unui dezastru. Ci despre cat de deprimanta este diferenta dintre lumea civilizata si tara in care, din pacate sau din fericire, ne-am nascut. Nici macar nu putem face comparatii intre tari, intre oamenii care le populeaza. Si nu, Anglia nu e raiul pe pamant.

Sunt si aici probleme, nu merge totul perfect. Iar confortul, linistea, seninatatea si bucuria de a trai nu sunt date in primul rand de strazile curate si fara gropi, de trenurile care vin si pleaca la timp sau de politistii zambitori, discreti si gata oricand sa te ajute. Nici de salariile decente, preturile omenesti din supermaketuri, spitalele curate si autostrazile impecabile ori emisiunile de bun simt de la televiziuni. Sunt si astea importante, contribuie si ele la diferenta imensa. Poate nici macar respectul fata de spatiile verzi, de copaci (magnoliile arata minunat in fata unei casute, pe un covor de gazon verde), de natura, total diferit de ce se intampla la noi.

Nu. Ceea ce face totul diferit – cel putin, pentru mine – e atitudinea oamenilor fata de ceilalti oameni. Faptul ca iti zambeste fara motiv sau interes un strain, la cumparaturi, un “Bless you !” adresat de o batranica ce te-a auzit stranutand in supermarket, femeia care abia daca te cunoaste si care te intreaba daca esti bine, pe care o intrebi, la randul tau, acelasi lucru, dupa ce i-ai multumit politicos. Nu, sa nu fim naivi (chiar am momente in care ma loveste cinismul, ce-i drept, tot mai rare), nu le pasa cu adevarat, nu are nimeni in lumea asta timp sa se intereseze cu adevarat daca unui strain oarecare de pe strada ii este bine. Ar fi absurd. Dar, oricat de artificiala ar fi politetea asta, ea ofera un anumit confort. Tine de educatie, de bun simt, de regulile de convietuire intr-o societate. Nu te inghesui, nu ii impingi pe ceilalti, lasi pe cineva grabit sa treaca in fata ta, iar altul te va lasa la randul lui. Zambesti cand platesti la casa, zambesti cand dai restul clientului, zambesti cand ii aduci corespondenta sau ii spui din fuga un “Cheers!” daca a schitat o miscare ca sa iti faca putin loc pe langa el, in timp ce-ti faci joggingul de dimineata. Nu trantesti, nu te repezi, nu ii iei altuia de sub nas ce a comandat inaintea ta. E de-ajuns sa fii corect. Sa nu trisezi, sa nu furi centimetri daca e coada la ghiseu, sa nu te repezi spre casa de marcat, daca se mai apropie cineva. Sa nu iei sacosa cu carti lasata/donata de cineva la usa unui charity-shop, in strada. Sa respecti si sa-ti primesti dovezile de respect cu gratie. Sa stii sa ii multumesti unui strain pentru orice maruntis, si sa accepti scuzele cuiva cu zambetul pe buze. Sa-i multumesti cu un zambet sau un gest marunt soferului care a oprit la trecerea de pietoni, ca sa iti acorde prioritate, desi tu erai la 3-4 metri distanta de marginea trotuarului. Chiar daca trebuie sa faci asta de 20 de ori pe zi. E chiar simplu. Probabil cu atat e mai frustrant sa stii cat de imposibil e de realizat asa ceva in Romania, cu cat e mai simplu in Anglia.

Sa vezi oameni zambindu-si unii altora, fara sa se cunoasca, e o experienta de-a dreptul spectaculoasa, mai ales pentru un om venit din Romania. Importanta bunului-simt, a elementarei politeti, a comunicarii, mi-a fost si mai clara in timpul vacantei in Romania. Dupa cateva luni petrecute in Anglia, mi-au sarit in ochi mitocaniile, gesturile nelalocul lor, nesimtirea.

Oamenii care te imping ca sa-si faca loc, cersetorii care-ti arunca apa pe parbriz, fie ca vrei, fie ca nu, idiotii din trafic, care te pun in pericol in fiecare secunda. Masinile care trec razant pe langa tine pe “zebra”, la cativa centimetri sa te spulbere. Dobitocii care asculta manele cretine la maxim, in blocurile cenusii sau in BMW-uri de 12 ani, prin centrul vreunui targ prafuit. Mizeria de la televiziuni, cu gunoaie umane transformate in vedete, care divorteaza, se bat, se umilesc, incurajate de moderatori jenanti. Emisiuni de ore intregi, cu neica-nimeni invitati sa spuna ce ar trebui sa faca japonezii, de ce au sau nu au dreptate americanii, libienii, afganii, francezii, nemtii,  ce cutremur va avea loc peste doua zile, cand vine sfarsitul lumii. Neica-nimeni capabili sa vorbeasca ore in sir despre orice, tratati de televiziuni ca si cum ar sti despre ce vorbesc, ca si cum ar fi somitati in vreun domeniu. Iti vine sa urli: “Baaaaaa…..chiar a innebunit lumea in tara asta ? Treziti-va, puneti osul la munca, lasati scandalul, mizeria, barfa. Educati-va copiii, sa invete sa munceasca, sa vorbeasca si sa scrie corect, sa zambeasca, sa respecte, sa stie cum sa accepte demn victoriile si esecurile in viata, nu sa isi doreasca sa fie dedetevei, columbeni sau zavorance !!!”. Cine are interes sa transforme 90 % din populatie in tampiti, in niste legume ? Ca asta se intampla.

Daca lucrezi in strainatate, o vacanta in Romania are toate sansele sa te faca sa te bucuri ca ai un bilet de intoarcere. In Anglia, in Franta, chiar in Italia. In Canada, State sau, de ce nu, Japonia.

Si nu, nu mi-e rusine sa spun ca-s roman si (inca) nu m-am lovit de oameni cu prejudecati legate de nationalitate sau cetatenie. Mi-e rusine doar sa traiesc in Romania, o tara care pare sortita mojiciei, mitocaniei, prostului-gust si mizeriei morale. O tara lovita parca zilnic de cate un tsunami, in care oamenii nu au chef, vlaga, educatie, responsabilitate, bun-simt, imaginatie, nimic din ceea ce ar fi necesar unei reconstructii.

Stiu ca poate sa para doar ceva ”la moda”, dar pot sa jur ca gandul asta mi-a aparut printr-un colt al mintii cu mult inainte de tsunami si de reactia extraordinara a unui popor miraculos: mi-as dori sa ma fi nascut in Japonia. Nu ma intrebati de ce, sunt prea multe motive.

Dar daca eram japonez, probabil nu as fi spus toate lucrurile astea despre Romania. Nu mi-ar fi permis educatia…

De mâine, respectiv poimâine, Central Plaza (Carrefour) va găzdui două expoziţii organizate de Camera de Comerţ. Ultima, cea cu alimentele, nu m-a impresionat. Să vedem ce va fi de această dată. Iată şi detaliile comunicate de organizatori: continue reading…