216032_10150166471354171_2831840_n

Magdalena Manea este unul dintre zecile de mii de ingineri români stabiliți în Canada în anii 90, e pasionată de scris și de citit și a fost jurnalist pentru o bună bucată de vreme, înainte de a pleca din România. A înființat și condus în Toronto un ziar românesc de care s-a ocupat timp de trei ani. Are doi copii, o casuță în Toronto, o profesie care îi place și spune fără ezitare că în străinătate și-a împlinit visele. Am considerat că, datorită experienței  acumulate dar și datorită flerului jurnalistic, Magdalena este în măsură să ofere o opinie despre viața de imigrant românilor stabiliți în Regatul Unit.

Care este lucrul cel mai important de știut pentru cineva care alege să trăiască, să muncească în altă țară, fie că este Canada, UK sau oricare alta?

Când schimbi țara de baștină cu o alta, anglo-saxonă în acest caz, cel mai important lucru care să-ți asigure succesul este consistency, consecvența. Este secretul de aur al britanicilor de pe ambele maluri ale Atlanticului. Nu te abate de la obiectiv, nu fă mișcări bruște (divorț, separare, sărit dintr-un job în altul în timp scurt, schimbat des adresa) fiindcă toate te costă înzecit, în bani, pentru ani mulți și te trag înapoi de la ce ți-ai propus. Ține-te cu dinții de plan, calculează-ți fiecare pas înainte. 

Cât de importantă este puterea comunității pentru fiecare dintre românii din altă țară?

Comunitatea este un reper, dar nu este vector de referință. Puterea comunității devine importantă atunci când ea este capabilă să servească înapoi, individul. In cazul celor din UK, ca și în Canada de altfel, comunitățile românești, fiindcă la ele ne referim, nu sunt încă formate.Ele sunt încă foarte tinere, implicit la acest stagiu fiecare individ trage pentru el însuși, ca să decoleze în noua viață cu succes.

Cum se formează o comunitate organizată și funcțională și în ce condiții funcționează ea cu adevărat?

O comunitate se formează în timp și cu răbdare. Cu cât respingerea venită de la populația majoritară e mai puternică, cu atât comunitatea se încheagă mai rapid, ca să se protejeze, să se apere, cumva. Pentru o comunitate închegată e nevoie de un dușman/un obstacol comun. De aceea zic, dacă dușmanul sau obstacolul nu există pe termen lung, nici nevoia de comunitate nu apare. Noi nu avem probleme de rasă, de origini controversate așa încât va fi greu, dacă nu chiar imposibil să închegăm comunități, așa cum vedem la alții. N-avem o neliniște, un chin comun care să ne adune la un loc. Formarea comunității italiene din Canada, și dau un exemplu, a fost determinată istoric. Italienii au fost persecutați la vedere, la sosirea aici, copiii canadienilor nu se jucau cu cei italieni iar poreclele italienilor au fost multe și au fost folosite mult timp. De aceea ei s-au agregat într-o comunitate, ca să contracareze această opinie generală.

Un documentar difuzat recent de Channel 4 în UK a stârnit reacții de protest din partea unor români care s-au considerat jigniți. Care este situația în Canada, și voi sunteți “persecutați fără motiv”?

Noi românii nu suntem nici mai cu moț și nici mai de soi, să ne intre bine în cap. Că dacă eram, aveam măcar o amărâtă de rețea de drumuri în țara de unde venim, iaca un exemplu. Implicit, ofuscarea la ieșirile mediei locale (ori ale organizațiilor de extremă dreapta, în aceeași măsură) e o cheltuială de energie. Cel mai înțelept este să fie lăsate să treacă fără zgomot. E cel mai ușor, move on, adică. Și, în background să ne gândim de ce au apărut asemenea documentare denigratoare? Nu cumva este teama localnicilor că li se iau slujbele? E cumva îndreptățită, în esență, spaima lor, e naturală. Voi păstrați-vă direcția, fiți deschiși, înțelegători și lăsați-i să vă cunoască. Pot avea surprize foarte plăcute!

Nu repetați stereotipurile presei de diaspora

Ai înființat un ziar al românilor, Acasă Media. De ce, cum a apărut ? Care a fost cel mai greu lucru după ce l-ai înființat?

Am înființat ACASĂ și am fost redactorul șef al gazetei timp de trei ani. Am iubit ziarul acela, a fost copilul meu. Acasă a apărut într-o piață de presă scrisă săracă în Canada, moartă, ce să mai ocolim. Cele mai multe publicații abia mai mișcau, de la lipsa finanțelor. Iar finanțele ar fi trebuit să vină din publicitate. Într-un grup etnic, cum este cel românesc, cu mulți specialiști și puține businessuri (sau businessuri prea mici, de familie, în general), puterea financiară etnică nu permitea să susțină, prin publicitate, un asemenea proiect. Am renunțat la ea atunci când am simțit limita de sus a pieții de publicitate. Și multe gazete românești, odată cu căderea pieței de presă tipărită, s-au topit, editorii căutând alte variante pentru a-și plăti cheltuielile lunare. Acum ziarul nu îmi lipsește, pentru că îmi ocupa realmente tot timpul. De curând, din dor de scris, am dat drumul unui blog ce se bucură de un succes care mă uimește și pe mine. Se numește Foaie De Drum Lung și pare-se că place multora (http://foaiededrumlung.blogspot.ca/). 

Care este, la modul general, defectul cel mai important pe care îl avem, noi, românii care muncim în alte țări? Ce ar trebui să schimbăm în primul rând ?

Să renunțăm să mai credem că suntem buricul pământului, zic eu. Să lăsăm preconcepțiile, să deschidem ochii, urechile, mintea, să luăm notițe de la cei care sunt de succes, în speță societățile în care alegem să trăim. Sincer, direct, fără rușine, teamă ori timiditate. Cu cât mai repede învățăm și facem ca ei, cu atât mai ușoară ne este integrarea și succesul în carieră. Nicio grijă, feelings-urile românești nu vor dispărea, oricâte straturi de învățătură așternem deasupra.

După 17 ani în Canada, care este sfatul cel mai important pe care l-ai oferi unui român care se gândește să se mute în UK sau a ajuns în UK de puțin timp?

Canada raportează coroanei britanice și, în foarte multe aspecte suntem similari ca și mod de viață ori sistemele în care trăim. Sfaturi unui român? Dar un român primește sfaturi? Să învețe engleza pe bune, ar fi unul. Să vorbească în engleză oriunde poate, așa își perfecționează vocabularul. Să se țină de plan, oricare este acela. Să nu încerce să păcălească sistemul. Bazele de date sunt extrem de sofisticate și o greșeală (furt, faliment, șomaj primit nemeritat) te urmărește toată viața. Să nu schimbe multe adrese în timp scurt (e dovadă de lipsă de seriozitate, devine untraceable), să nu vorbească de rău pe nimeni la lucru, pe nimeni în cercul de prieteni. Să țină ochii țintă pe British, să  înțeleagă de ce oamenii ăștia au avut succes, nu cumva datorită unei atitudini mult diferite decât cea pe care o aducem noi din țară? Să participe la voluntariat, să iasă din casă, să-și facă curaj și să învețe cât mai multe, să fie marketable. Nu sunt adepta mersului și plătitului de școli, dar uneori e nevoie de reîntors la școală pentru câteva luni. Și în final, să fie cu ochii pe banii lor și să fie consecvenți în ceea ce doresc să împlinească în viață.

După șapte ani apare The Point of No Return

Ce rol joacă norocul în reușita sau eșecul fiecăruia în altă țară?

Nu cred în noroc. Cred în oamenii bine pregătiți, mereu cu ochii deschiși către lumea în care trăiesc și care dezvoltă emotional skills îndeajuns cât să navigheze societatea, să se simtă confortabil în ea.

Care este, în Canada, perioada tipică de acomodare, de supraviețuire, până lucrurile încep să meargă bine, pentru un imigrant?

Crezi că ar fi diferită pentru cineva din UK? Cred eu că suntem cam în aceeași barcă și la capitoul ăsta. După șapte ani apare, de obicei, The Poin Of No Return. Dacă n-ai plecat până în șapte ani, șansele să mai pleci scad la sfert.

Un scurt mesaj pentru românii din UK, dacă nu au fost deja destule!

Curaj, umor cât cuprinde, nu puneți la suflet lucrurile mărunte, nu lăsați transformările și năucitoarele telenovele din România să vă răpească orele de somn. Sunteți în inima imperiului britanic, capul sus și învățați dârzenia și consecvența lucrului temeinic făcut, de la britanici. Ei vă sunt cea mai bună școală.

 Mulțumim frumos !