CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts tagged fotbal

Recent, ziarul local al Bacaului, Desteptarea (la care am lucrat, niste ani buni, ca reporter, redactor si redactor sef adjunct), mi-a luat un interviu. Fosta mea colega Ramona Ionescu semneaza primul interviu pe care l-am acordat vreodata. E interesant sa te afli de cealalta parte a “baricadei”, dupa vreo 15 ani de presa (din care 13 in Romania).

Link

Pot doar sa le multumesc celor de la Desteptarea pentru ca nu au uitat un fost coleg / angajat / prieten si pentru spatiul generos de doua pagini acordat in cel mai important cotidian bacauan.

O țară întreagă a așteptat măcar o victorie în dubla cu Ungaria și Grecia. Dacă meciul cu maghiarii a fost disputat la Budapesta, într-o atmosferă incendiară, iar egalul la zero smuls maghiarilor poate fi considerat un rezultat pozitiv, jocul foarte slab de la Bucureși, împotriva Greciei, a arătat că avem o Națională fără soluții, fără idei și parcă fără dorință de luptă. Și totuși, tricolorii încă au șanse mari de a se califica direct la turneul final al Campionatului European din 2016. După opt meciuri disputate, cu două partide rămase de jucat, naționala lui Anghel Iordănescu este pe locul doi în grupă, cu 16 puncte, la un punct în spatele liderului, Irlanda de Nord. Pe locul trei, care asigură participarea la baraj, este Ungaria, cu 13 puncte. Maghiarii au ratat o șansă uriașă de a se apropia de primele două locuri, fiind egalați de Irlanda de Nord în ultimul minut de joc, după ce conduseseră cu 1-0 în deplasare.

“Din nefericire am termninat iar la egalitate. Pozitiv ar fi faptul că am încercat să marcăm. Am avut neclaritate în joc. Acest rezultat nu ne mulțumește. Nu reușim să înscriem pentru că nu avem claritate și forță. Aștept să revină Rusescu, Bogdan Stancu și Marica. Am speranța că vom învinge Finlanda în următorul meci”, a declarat selecționerul Iordănescu după egalul cu Grecia.

Chiar dacă au jucat foarte slab în ultimele meciuri și chiar dacă se chinuie într-o grupă fără echipe valoroase, cei mai mulți dintre jucătorii Naționalei par să caute și să găsească scuze pentru fiecare semieșec. Ei au dat ca exemplu echipa Olandei, care păstrează șanse foarte mici de calificare la baraj și a ieșit complet din lupta pentru primele două locuri. Ovidiu Hoban, mijlocașul Naționalei, a acordat un interviu pentru un site din România. “După cum s-a jucat, eu cred că meritam cel puțin patru puncte, dacă nu chiar șase (n.r. în dubla cu Ungaria și Grecia). Ne costă faptul că nu marcăm, dar, ca și joc, am vrut, am alergat, am dominat, am avut ocazii. Cu puțină șansă și cu un gol marcat puteam fi mult mai departe acum. Criticile sunt benefice dacă sunt îndreptăţite. Poate că ar trebui să apreciem partea plină a paharului. Avem şanse mari de calificare şi sîntem neînvinşi. Dacă noi sîntem supăraţi, atunci olandezii ce ar trebui să facă? Eu zic să nu căutăm degeaba nod în papură şi să fim conştienţi de o calificare mult aşteptată”, a declarat Hoban.

În ultimele două meciuri, jucătorii antrenați de Anghel Iordănescu vor juca împotriva Finlandei, la București (pe 8 octombrie) și în deplasare, cu Insulele Feroe (pe 11 octombrie). Sunt cele două meciuri în care România poate, în sfârșit, să obțină biletele pentru Euro 2016. În aceleași zile, Irlanda de Nord va juca cu cu Grecia (acasă) și Finlanda (deplasare), iar Ungaria, cu Insulele Feroe (acasă) și Grecia (în deplasare). Cum avem un avans de trei puncte față de maghiar, o victorie și un egal sunt suficiente pentru obținerea calificării. Orice alt rezultat în meciul cu Finlanda ar însemna un meci extrem de tensionat împotriva Insulelor Feroe, echipă care a reușit două victorii în grupă, împotriva Greciei.

edit2Mai jos se găseşte editorialul pe care l-am publicat în numărul doi al ziarului Anunţul de UK. E despre sport.

 

Un cuvânt uitat: RESPECT

Mi-a plăcut întotdeauna sportul.Am crescut cu visul unei semifinale de World Cup, cu gimnastele uitându-se mai mereu de sus, de pe podium, la rusoaice, americance şi chinezoaice, cu handbalistele prin câte o semifinală de Mondial sau European. Cu Cupa Campionilor şi Supercupa aduse de Steaua şi cu victorii ale Naţionalei cu Anglia, Argentina, URSS.Acum, mai nimic de admirat sau de incurajat. Falimentul sportului nostru nu e o întâmplare, e rezultatul nepăsării guvernanţilor.La J.O. de iarnă avem rezultate aproape similare cu cele ale africanilor, cu toate că în România există şi zăpadă, şi gheaţă, şi munţi. Cel mai popular sport, fotbalul, a ajuns cât se poate de jos. Infractorii “oameni de fotbal” sunt mediatizaţi de o presă inconştientă, în stare să-şi deschidă studiouri şi la Rahova sau Jilava.Fotbalul e privit doar ca un mijloc de îmbogăţire rapidă, asta şi “mulţumită” presei, mai ales televiziunii, care a promovat numai personaje desprinse parcă din filmele cu mafioţi.E drept, unele populează deja puşcăriile, dar se vor întoarce pe ecranele noastre.

Limbajul suburban din tribune, lipsa de respect faţă de adversari, atitudinea de trişor a jucătorilor, toate au cauze comune – lipsa unei educaţii sportive din copilărie, influenţa nefastă a talk-showurilor “sportive”, dezinteresul guvernanţilor de a încuraja sportul de masă.A dispărut respectul.Orice tentativă de a compara situaţia cu cea dintr-o ţară ca UK este aproape ridicolă.Într-o ţară normală, copiii sunt încurajaţi să facă sport nu ca să se îmbogăţească, ci ca să fie sănătoşi, să aibă noţiunea de competiţie, să lupte corect, cu demnitate, să respecte. Într-o ţară normală orice sat are un complex sportiv şi o echipă într-un campionat local de amatori. Iar diferenţa cu adevărat şocantă între sportul din România şi cel dintr-o ţară ca Anglia ţine de atitudine.Fair-play şi respect sunt cuvintele de ordine, până şi în cele mai modeste competitii.

Suntem în 2014, iar “Important e să participi” sună demodat. Oamenii câştigă milioane de euro din sport, performanţa e răsplătită cu munţi de bani, iar sportul schimbă vieţi. Dar toate astea sunt la capătul unui drum lung şi greu.Iar în lumea reală drumul începe devreme, cu antrenamente grele şi fără recompense imediate. Sportul înseamnă muncă şi respect, nu ore întregi de înjurături la tv, nu pipiţe cu silicoane,nu golănii.Mă tem că prea puţini copii şi părinţi din România ştiu asta, pentru că nimeni nu le spune. Şi continuăm să privim, să bârfim, să înjurăm. Sunt femei şi copii pe stadion sau în faţa televizorului ?Să se obişnuiască,aşa-i la fotbal ! Uneori ne oprim pentru câteva secunde, doar ca să ne mirăm că nu mai avem performanţe sau viitor.Totuşi, ce ciudat, cu atâtea televiziuni şi aşa mulţi oameni de fotbal…

Arbitrii de fotbal sunt obisnuiti ca jucatorii sa nu aprecieze intotdeauna deciziile celui de la centru sau ale asistentilor. Ca arbitru, esti pregatit sa auzi anumite comentarii, dar si sa actionezi daca este cazul. Cel care decide ce se intampla este jucatorul, care are libertate totala in alegerea modului in care iti comunica nemultumirea sa. Doua exemple, din meciuri la care am arbitrat in weekendul trecut. Primul, dupa un cartonas rosu, al doilea, dupa un penalty.Le pastrez in engleza, pentru ca traduse isi pierd un pic din acuratete.

Sambata: “Ref, you suck !” Duminica: “Ref, not sure about that penalty decision, but fair-play to you, it’s a tough job, I’ll go with it”. Amandoi jucatorii erau nemultumiti sau nedumeriti de decizii. Primul s-a ales cu un cartonas rosu pentru limbaj nepotrivit, urmandu-si coechipierul eliminat, cel din exemplul de duminica s-a ales cu o explicatie scurta si clara. La finalul meciurilor, primul m-a intrebat daca nu cumva pot sa-i trec un cartonas galben in loc de rosu in raportul de disciplina, dupa care a fost nemultumit de raspuns, cu al doilea am dat mana si atat.

Atitudinea si modul in care iti exprimi nemultumirea pe teren pot sa faca diferenta.

 

Primele 25

No comments

Se incheie 2012, anul in care am devenit arbitru de fotbal in Anglia. In primele 4 luni de arbitraj, am avut 25 de meciuri, din care 19 la centru, in care am aratat de 26 de ori cartonasul galben. Nici un rosu, pentru ca nu a fost nevoie. Cartonase rosii am aratat doar la meciuri de minifotbal, unde nivelul de disciplina este mai scazut decat la fotbalul “11 la 11″. Doar doua rosii in cateva zeci de meciuri.

Din 25 de meciuri, 24 au fost de seniori (14 de fotbal masculin si 10 de fotbal feminin) si unul de juniori.

Deja am primit primele delegari in ianuarie, asa ca nu se poate vorbi despre o pauza foarte lunga. In 2013 voi “alerga” dupa promovarea de la nivelul 7 la nivelul 5, care ar putea veni in 2014, dar pana atunci mai e multa vreme.

Pana acum am arbitrat fotbal (11 la 11), 5-a-side, 6-a-side, 7-a-side si futsal.

 

Echipa nationala de fotbal a Romaniei, desi nu e cine stie ce, are o sansa uriasa sa se califice la Campionatul Mondial din Brazilia, 2014. Echipa e la fel de slaba ca acum 1,2,3 sau 5 ani, dar a avut norocul sa prinda o grupa usoara, in care doar Olanda este cu adevarat puternica. Cu putin noroc, scoatem si cu ei un punct.

Echipa Turciei este o umbra a celei care prindea o semifinala de Mondial, Estonia nu e capabila de mare lucru. Singurii care ne pot incurca, pe langa olandezi, sunt ungurii, o echipa slaba, dar nu mult mai slaba decat Romania. Evident, nationala Romaniei e capabila oricand de surprize neplacute, dar sper sa nu fie cazul. Parca ar fi mai placut de vazut un Mondial la care participa si Romania, dupa atatia ani. Vom vedea. Inceputul campaniei de calificare e bun. Cu noroc mult, dar 9 puncte din trei meciuri inseamna un inceput bun.

Ieri am arbitrat al doilea amical, intre o echipa din Division 2 (Liga de duminica, amatori) si echipa sa de Reserves (“satelitul”), din Division 4. Evident, diferenta de valoare a fost clara, “galbenii” (echipa “mare”) au castigat cu 14-2 si nimeni nu s-a suparat cand am acordat cam usor o lovitura de la 11 metri pentru echipa condusa cu 8 – 1, la acel moment. Bine, am scuza ca eram la vreo 40 de metri de faza :) , si am mers mai mult pe intuitie.

A fost primul meci fara niciun cartonas aratat. Echipa oaspete a intarziat vreo 15 minute, dar nimeni nu s-a suparat. S-a jucat de la 6.30 seara, dar a fost destul de cald, lucru destul de neobisnuit in ultimul timp. A lipsit si ploaia, ceea ce chiar poate fi considerat iesit din comun.

Lasand gluma la o parte, un meci care se termina 14-2 este ideal pentru un arbitru incepator, jucatorii au fost politicosi si relaxati, s-a si glumit, iar la final cativa chiar mi-au multumit pentru ca i-am arbitrat. Picioarele au rezistat mai bine decat la primul meci, muschii se re-obisnuiesc cu alergarea si cu ruperile de ritm.

Imi place ca echipele sunt bine organizate, chiar si la nivelul asta, local, amator. Primele doua meciuri pe care le-am arbitrat s-au desfasurat pe un teren “neutru”. Echipa considerata “gazda” a avut mai multe responsabilitati: a platit pentru inchirierea terenului, a platit baremul de arbitraj, continue reading…

Cat de grea poate fi, mai ales in ligile locale, cele mai de jos in ierarhia fotbalistica a unei tari ? Aflam impreuna, in curand. Eu sunt destul de optimist. Deocamdata mi-am primit de la federatie fluierul, cartonasele si carnetelul, mi-am pregatit echipamentul, am cumparat cronometru, fluierul de rezerva si alte chestii utile, si am aflat data primului meci (amical) pe care il arbitrez, prin august.

Ecusonul de arbitru FA mi-l procur abia dupa ce arbitrez macar zece meciuri oficiale, deci mai prin toamna.

Si o intamplare draguta: ca sa ma “incalzesc”, arbitrez meciuri de 5-a-side, un fel de minifotbal, dar mult mai antipatic. La primul meci am facut atatea greseli incat am fost nevoit sa elimin un jucator (doua minute), pentru proteste repetate :))))  Dar exista o scuza, regulile sunt diferite si destul de interpretabile.

Vazut de afara, arbitrajul pare o chestie destul de placuta. Urmeaza “perspectiva” din interior, pe care o voi impartasi si pe blog. Enjoy !

O echipa minunata a castigat Campionatul European a doua oara consecutiv. Asta nu stirbeste meritele Italiei, care a jucat un fotbal frumos si a ajuns in finala meritat. Dar fotbalul jucat de Spania este altceva. Dezamagitoare doar reactia oarecum isterica a lui M.Balotelli de la finalul meciului, care arata ca talentul nu e insotit intotdeauna si de minte sau de demnitate. Dar tanarul agitat de la Man.City si de la nationala Italiei ne va mai oferi multe momente penibile, din punct de vedere al comportamentului.

Deci a fost Spania, nu Germania, cum crezusem eu. Mare echipa ! Ole !

Lumea se plange ca echipa Spaniei joaca plictisitor la Euro 2012. Vezi, Doamne, stiu doar sa paseze pana tu, spectatorul sau telespectatorul avid de spectacol, adormi, trist si dezamagit ca nu ai vazut 6 goluri sau sute de faze de poarta. Se poate. Probabil gelul cu Cristiano Ronaldo este mai spectaculos. Ca in materie de joc si rezultate (cu adversari puternici in fata), ne-a lamurit ca nu face prea multi bani. Decat ca produs de marketing. Poate ca portughezii, care nici ei nu au jucat mare lucru, ar fi facut spectacol in finala si ne-ar fi delectat pe toti. S-ar putea sa fie adevarat, Spania ne-a adormit inca de la primele meciuri din grupa. Numai ca, atunci cand ne-am trezit, si noi, astia neutri, si adversarii spaniolilor, si suporterii lor, ibericii erau deja in finala Euro 2012. “Doar” a treia consecutiva la un turneu final, dupa euro 2008 si World Cup 2010. Asa, plictisitor cum se spune ca joaca. S-ar putea sa o si castige, (a)dormind printre pase spectatori, adversari, arbitri, antrenori si tot ce misca pe planeta. E drept, eu nu ii vad drept favoriti in finala, pentru ca atat nemtii cat si italienii sunt echipe care chiar joaca, nu se joaca. Mai ales nemtii. Eu inca ii vad pe nemti campioni europeni. Dar o finala Spania – Italia ar fi mai echilibrata.

Acum serios, nu mis e pare nimic urat la jocul Spaniei. Chiar e o echipa frumoasa, dar mult mai pragmatica decat in trecut. Asa ca nu trebuie sa schimbe nimic pentru finala, in materie de tactica. Trebuie lucrat la primul unsprezece, dar Del Bosque stie, probabil, putin mai mult fotbal decat mine, asa ca nu ma bag la formula de start. Spania poate castiga Euro 2012 doar daca strategia asta plictisitoare, adormitoare si presupus inestetica va functiona si in ultimul meci de la acest turneu final. E drept ca tot pasand la infinit s-ar putea sa adoarma si ei, dar in acelasi timp nu e exclus sa se trezeasca a doua zi, pe la pranz, la mijlocul terenului, cu un trofeu in plus. Al treilea consecutiv (mi se pare ca nu a mai reusit nici o echipa din lume chestia asta). Cata plictiseala…