CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts tagged jurnalism

editMai jos este primul editorial pe care l-am publicat in Anglia, aparut pe 1 martie 2014 in “ANUNTUL DE UK” (editia tiparita).

Punct si de la capăt !

Codrin POP

Într-o vreme în care nume mari din presă renunţă la ediţia print şi rămân doar cu varianta online, “Anunţul de UK” apare pentru prima dată şi pe hârtie. Este un nou început, într-un moment important pentru comunitatea românească din UK. Facem primul pas pe hârtie când unii români fac primii paşi în această ţară.  Când putem aplica fără probleme şi pentru alte joburi decât cele de “self-employed”, când interviul pentru National Insurance Number ar trebui să devină o simplă formalitate. Când, în sfârşit, avem aceleaşi drepturi ca orice cetăţean din UE şi putem concura pentru un loc de muncă fără să fim descurajaţi, întârziaţi sau daţi deoparte din cauza paşaportului.

2014 ne-a adus ridicarea restricţiilor privind dreptul de muncă în Regatul Unit. Asta nu înseamnă că viaţa de imigrant va deveni un vis, că mierea şi laptele vor curge pentru noi şi că vom fi invitaţi să acceptăm joburi uşoare, plătite cu mii de lire pe lună. Nu. Înseamnă doar că am făcut un pas spre normalitate şi că, măcar “pe hârtie” nu mai suntem trataţi precum cetăţeni de rang inferior. Schimbarea mentalităţilor necesită timp, nu se face peste noapte, iar românii se vor lovi în continuare de dificultăţi. Diferenţa dintre regulile de “pe hârtie” şi cele nescrise din viaţa reală va rămâne, probabil, vizibilă. Concurenţa pentru locuri de muncă decente va fi la fel de acerbă, unii dintre noi vor fi nevoiţi să accepte, în continuare, munci grele şi plătite cu minimul pe economie, iar pentru alţii eşecul va fi o posibilitate reală.

Ceea ce am primit în 2014 nu este o favoare, nu este o garanţie a succesului, ci doar o şansă. Am primit dreptul să concurăm. Ar fi trebuit să îl avem de mult timp, dar asta e altă poveste. Imaginea noastră e departe de a fi perfectă. Asta mai ales din cauza conaţionalilor noştri care aleg să încerce să “fenteze” legea prin diverse metode şi ridică mingea la fileu celor care vânează voturi sau cititori cu ajutorul discursurilor xenofobe şi anti-imigraţie.

Lăsînd la o parte astfel de detalii, 2014 este anul în care punem punct unei etape şi începem alta. O luăm, din nou, de la capăt. Cum am luat-o de nenumărate ori de-a lungul istoriei. 1989 a fost un început de drum pentru români, însă lucrurile, în cea mai mare parte, nu s-au întâmplat aşa cum ne-am aşteptat sau cum ne-am dorit, drept pentru care unii dintre noi am ales să emigrăm, mai devreme sau mai târziu. 2007 a adus intrarea în UE şi eliminarea vizelor, însă abia acum, în 2014, putem spune că suntem cetăţeni europeni cu drepturi depline. Cum am spus, nu e o garanţie a reuşitei sau a vreunui favor. Dar avem o şansă să punem punct şi să o luăm de la capăt, într-o ţară în care putem să reuşim.

Nu numai pe hârtie.

Dintre toate site-urile stupide care, vrem – nu vrem, ne sar in ochi, cel mai oribil, cel mai stupid, cel mai jignitor, este, de departe, sport.ro. Titlurile “articolelor” par scrise de oameni prosti, special pentru prosti. Titluri absolut imbecile, in care cititorul afla si ce reactie va avea daca da click pe articol. “Ai sa razi cand afli …”, “Ai sa ramai mut de uimire”, “Ai sa ramai prost”. Ori redactia aia e condusa de cineva cu IQ sub 80, ori cu 2-3 clase, ori pur si simplu niste oameni care se autointituleaza jurnalisti tin musai sa ii jigneasca pe cei care comit eroarea de a intra pe sport.ro.

“Povestea de dragoste care a cutremurat Planeta. Continuarea acestei fotografii te va emotiona pana la lacrimi”. Asta e o parte dintr-un titlu de actualitate. Imbecililor ! Atat pot sa spun.

Multe semne de exclamare, majoritatea fara un motiv. Cuvinte scrise cu majuscule, cu culori diferite, cuvinte socante, toate pentru a-l face pe cititor sa dea click pe o stire preluata si tradusa prost din presa internationala, pe o declaratie potolita a vreunui antrenor sau pe o poza semiporno luata de pe net, cu vreo pitipoanca la moda.

Si 2-3 minute petrecute pe sport.ro reprezinta, pentru mine, o pierdere de timp nejustificata si expunerea la un val de insulte din partea unor oameni care par sa nu aiba nimic in comun cu jurnalismul sau cu notiunea de bun-simt. De aceea, tuturor celor care au o contribuite la realizarea site-ului sport.ro, le transmit un sincer: “Sa va fie rusine, sunteti jenanti !”. Evident, in EXCLUSIVITATE, SOCANT, LIVE si CUTREMURATOR.

 

Unul dintre site-urile mele preferate din domeniul sportului, “Bacăul Sportiv“, împlineşte astăzi un an de la înfiinţare. Mă bucur că există acest site şi că materialele publicate acolo au trăsături care se regăsesc şi la iniţiatorul site-ului, Costin Alexandrescu: obiectivitate, echilibru, promptitudine. Informaţii utile, uneori în premieră. De multe ori, atunci când interesele sau apartenenţa presei locale (chiar şi ale celei sportive) dictează abordări mai puţin obiective (ca să mă exprim elegant) ale unor subiecte, un site precum Bacăul Sportiv este soluţia cea mai bună ca să afli ceea ce te interesează, la obiect, la un nivel jurnalistic decent.
Cum şi aici am înfiinţat o secţiune de sport, iar sportul este un domeniu care mă interesează, îmi permit să îi transmit colegului Costin de la Bacăul Sportiv urările pe care mi le-aş adresa şi mie: continue reading…

Soţii Hormuz lucrează de trei ani în oraşul norvegian Bergen. “Lucrează” este, de fapt, un cuvânt neportivit, deoarece modul în care cei doi fac bani nu are nimic în comun cu munca. În schimb, nu este nici ilegal. Nu în Norvegia. Adriana Hormuz are 47 de ani şi cerşeşte în staţiile din Bergen. În acelaşi oraş, dar într-un parc, produce banii capul familiei, Marinel Hormuz, de 48 de ani. Bărbatul cântă la un clavecin de jucărie. O televiziune naţională din Norvegia a trimis în săptămâna 23 – 27 august 2010 o echipă de ştiri în judeţul Bacău, ca să vadă unde se duc banii daţi de norvegienii miloşi. Şi să îi cunoască mai bine pe romii de la noi. Au reuşit.

“Let’s try here”, îi spun lui Per Kristian, reporterul de 52 de ani care a lucrat, printre altele, în Irak, Libia, Indonezia (la tsunami), China, India şi alte colţuri de lume. Acum a ajuns şi în România, încercând să găsească familia Hormuz din satul Valea Seacă, judeţul Bacău. Kåre, colegul său, un om tot cu vreo 30 şi ceva de ani de presă la activ, are camera pregătită, în caz că dăm măcar de oameni care să-i cunoască sau să fie rude cu ai lui Hormuz. Primul om întrebat ne arată o uliţă prăfuită din apropiere şi parchez în zonă. Cobor primul, bat la poartă ca să atrag atenţia bărbatului care stă pe un scaun şi se uită atent la un televizor. “Familia Hormuz ?”. “Da, eu sunt”, îmi răspunde omul, apoi faţa i se luminează într-un zâmbet larg, pe fondul unei uimiri spectaculoase: “Beeergeeeeeen !!!”. Apăruse în spatele meu Per Kristian, reporterul, iar Marinel Hormuz, care dăduse interviuri şi la Bergen, l-a recunoscut într-o secundă. Apare şi Kåre, porneşte camera, apar şi o droaie de puradei gălăgioşi continue reading…

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a anunțat, în urmă cu câteva minute, Cod Galben valabil până la ora 15.50 a zilei de astăzi, 27 iulie, cu descărcări electrice, grindină, precipitații de până la 25 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone, de până la 35 litri pe metru pătrat. Față de noaptea trecută, când au fost și 90-100 de litri pe metru pătrat, nu e mult, dar nici nu e o veste bună, ținând cont că fiecare picătură de apă în plus poate să conteze.

P.S.: felicitări pentru muncă jandarmilor care au lucrat la digul de la Podul cu lanțuri, dar au fost amuzanți comandanții plutonului de acolo, când au încercat să mă oprească să fac niște amărâte de poze. Până la urmă s-au lăsat convinși, dar e interesant să te zbați 2-3 minute să convingi un jandarm să te lase să faci fotografii, în timp ce copiii din vecini zburdă cum vor pe marginea apei. Precizez că nu era o situație cu potențial periculos, nu se revărsase apa, nu erau probleme majore. Și m-a impresionat recomandarea lor, după ce au acceptat să mă lase să trec: “Vă rugăm să nu staționați mult acolo, că nu e voie !”. Da, dragilor, eu chiar voiam să-mi petrec restul zilelor pe marginea Bârnatului, fără să mă mai intereseze să ajung astăzi înapoi la redacție, ca să scriu, și nici diseară, acasă, să-mi continui viața. Îmi propusesem să viețuiesc pe malul apei, tocmai ca să vă încurc pe voi…

În fine, oamenii își fac datoria și e mai bine să fie acolo decât să nu fie. Micile neînțelegeri se rezolvă cu vorba bună. Iaca ce bună-i legitimația de presă, chiar dacă e nevoie să o folosesc o dată pe an !

Jurnalistul ideal – descriere dedicată tuturor colegilor adevăraţi din presa locală şi centrală

Aşa cum am promis, după jumătatea goală a paharului, văzută datorită patronilor şi şefilor cretini din presă, este timpul să vorbim şi despre jumătatea plină, adică lucrurile (sau calităţile, condiţiile) care ar putea determina un om să rămână mai mult de zece ani în acest domeniu. Să vedem. Ar fi ceva sau nu ? Cum ar fi, în realitate, angajatul ideal din presă:

Angajatul ideal trebuie:

- să iubească meseria asta din tot sufletul;

- să gândească, să proceseze, să analizeze, pentru că altfel este inutil, s-au inventat deja reportofoanele şi camerele video;

- să fie dispus la sacrificii, atunci când situaţia o cere, fără să fie împins de la spate de şefi;

- să fie inteligent, ca să nu se lase prostit de interlocutori, gen oameni politici;

- să îşi poată impune punctul de vedere în faţa şefilor, în legătură cu un subiect, atunci când cunoaşte bine acel subiect;

- să fie capabil să conducă cu 140 la oră ca să prindă un eveniment, dar fără să intre în şanţ cu maşina;

- să stăpânească, la un nivel acceptabil, şi tehnici care nu sunt neapărat în fişa postului său;

- să rămână “cu ochii deschişi” şi atunci când nu mai este în timpul orelor de program, pentru că un subiect sau un eveniment poate să apară oriunde şi oricând;

- să îşi ajute colegii şi şefii atunci când aceştia sunt în “pană de idei” şi să construiască subiecte;

- să nu facă compromisuri şi să fie echidistant;

- să cunoască la un nivel cât mai apopiat de perfecţiune limba română;

- să nu îi afecteze munca situaţii precumcondiţii meteo extreme, agresiuni din partea unor personaje despre care scrie sau apartenenţa politică a patronului (pe cât posibil);

- să nu îşi ţină niciodată telefonul închis;

- să nu îşi divulge sursele, nici măcar în situaţii dificile, pentru că riscă să piardă încrederea lor; continue reading…

Angajatul “ideal”

Hm…m-am gândit să fac portretul angajatului ideal din presă. Ideal pentru patronii și șefii cretini. Nu pentru ăia inteligenți (tot mai puțini, din păcate, în acest domeniu). Cum voi explica și la final, e bazat în cea mai mare parte pe experiențe din ultimii 12 ani, trăite, auzite, văzute, aflate, mai ales din trecut. Pentru că prezentul nu poate fi decât un punct de plecare foarte bun pentru viitor, iar în prezent totul este minunat și frumos. Așa gândesc eu, optimistul. Deci. Angajatul ideal al unui patron de presă trebuie:
- să nu aibă niciun interes pentru viața personală, familie și mizerii din astea, care i-ar putea afecta randamentul;
- să nu contrazică niciodată șeful, nici măcar la cretinisme evidente ;
- să aibă o atitudine de sclav 24 din 24 și să nu gândească prea mult ;
- să cunoască limba română la nivelul clasei a cincea ;
- să nu aibă păreri personale în legătură cu ceea ce trebuie să facă;
- să posede permis de conducere, mașină personală și să o folosească non-stop la deplasările de serviciu;
- să facă documentare, să facă fotografii de nivel de fotoreporter profesionist, chiar dacă nu are pregătire în acest domeniu, să fie șofer, ziarist, femeie de serviciu, să aibă cunoștințe solide IT, eventual să fie și agent de publicitate, dar să accepte să facă toate astea pentru un salariu de șofer de autobuz (valabil mai ales în presa locală).
- să accepte fără comentarii crizele de isterie ale șefilor (obicei specific mai ales șefilor-femei, mai ales dacă sunt cretine din naștere și au probleme cu nervii) continue reading…

Centrul Carter (Atlanta, SUA) si Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunta editia romaneasca 2010-2011 a Burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sanatate mintala.
Doi jurnalisti romani vor beneficia de aceste burse, care le vor permite ca, timp de un an, sa realizeze un proiect mediatic cu scopul de a explora si a aduce in atentia publicului aspecte legate de sanatatea mintala sau de bolile mintale. continue reading…

Extraordinară gafa celor de la Canal Plus, televiziune din Franţa. Oamenii au luat de bună o glumă, cu armata română, care ar fi trimis trupe în Tahiti, în loc de Haiti. Francezii au abordat subiectul şi într-o emisiune, în care au făcut mare caz de “gafa românilor”, drept pentru care s-au făcut chiar ei de râs într-un mare fel ! continue reading…