Sâmbătă, la clubul The Stage, a avut loc festivitatea de premiere a ediţiei 2009-2010 a campionatului local de minifotbal organizat de Lidersport. Reprezentanţii Bergenbier, Grafit Invest şi ai Asociaţiei Române de Minifotbal au oferit premii primelor şase echipe clasate (Tofan Sport, Legendele, Coriolan, Gim Sport, Dedeman, X Carp), celui mai bun jucător (Sorin Ghiuş – Tofan Sport), celui mai bun portar (adică mie), pentru fair-play (echipa Red Team) şi echipelor promovate din liga secundă, Anonimii şi FC Express.
Foştii fotbalişti de primă ligă Gabi Hodină, Gheorghe Popa şi Costel Cîmpeanu au fost invitaţii speciali ai festivităţii. Titlul de “Cel mai bun portar” mi-a fost înmânat de domnul Costel Cîmpeanu, unul din portarii de referinţă ai campionatului României, cu 470 de jocuri în prima ligă. Campion naţional cu Dinamo Bucureşti, a jucat şi la Sport Club Bacău, Ceahlăul Piatra Neamţ, Progresul şi Gloria Bistriţa. Chiar dacă am primi premiul din mâinile unui fost dinamovist, pot spune că a fost o onoare şi că sper ca Bacăul să mai aibă, măcar cândva în viitor, portari de valoarea şi cu performanţele lui Costel Cîmpeanu.
Cum am fost singurul jucător al Coriolanului prezent la festivitate, am primit şi cupa şi diploma pentru locul 3 ocupat de echipă. Căpitanul echipei Legendele a primit trofeul pentru locul doi. De pe podium au lipsit tocmai campionii, Tofan Sport, şi cel mai bun jucător, însă aceştia vor intra în posesia premiilor ceva mai târziu.
Tot sâmbătă a avut loc şi tragerea la sorţi a Memorialului “Teofil Bora”, competiţie care se desfăşoară începând din acest weekend şi la care s-au înscris nouă echipe, dintre care două din prima ligă a campionatului de minifotbal. Înaintea tragerii la sorţi, managerul campionatului, Gheorghe Burleanu, a explicat, vizibil emoţionat, de ce a avut această iniţiativă, a organizării unei competiţii care va avea loc în fiecare an:
Până acum despre eveniment s-a scris pe prelungiri.ro. Au fost prezenţi şi colegii de la Ziarul de Bacău, Deşteptarea, 1 TV Bacău, MegaBacău şi Radio Bacău, Lidersport.ro.
Mai jos sunt şi câteva fotografii de la festivitatea de premiere: continue reading…


