REPORTER LIBER

Jurnalism de relaxare

Browsing Posts tagged Lidersport

Astăzi, echipa mea, Coriolan, a jucat în etapa a 23-a a campionatului Lidersport împotriva echipei de pe locul 9, Dedeman. Meciul, jucat pe terenul sintetic al Şcolii Mihai Drăgan, a fost foarte echilibrat. Şi foarte dificil pentru noi. Claudiu a deschis scorul cu un şut perfect de pe la jumătatea terenului. Cei de la Dedeman au ieşit la joc, şi-au creat mai multe ocazii de gol, au lovit o dată şi bara, iar în cele din urmă, inevitabilul s-a produs: cel mai bun jucător al lor a expediat cu “şpiţul” o torpilă, de pe la vreo 8 metri de poartă. Am apucat să îmi dau seama ce se petrece, am sărit, am şi atins mingea, dar tot a intrat în poartă, exact la vinclu. Foarte frumos gol. Frumos, dar neplăcut, pentru că speram la un meci mai uşor… Din fericire, băieţii au continuat să joace bine, am combinat mai mult, iar golul a venit firesc, după un vole al lui Adi Poancă la colţul lung, într-o fază la care a contribuit şi Codrin Mindirigiu. 2-1 la pauză. În repriza a doua cei de la Dedeman au şutat la poartă din toate poziţiile, însă am reuşit să evit golul de 2-2. Şi portarul Dedemanului a scos destule mingi grele, însă nu a mai putut face nimic la golul de 3-1, marcat de Ciprian. Până la urmă a fost 3-2, după o eroare (cam singura din tot meciul) a apărării lui FC Coriolan. La 3-2 au mai avut cei de la Dedeman câteva ocazii mari, însă sunt în formă ideală (aşa spun colegii de echipă…) şi nici norocul nu mi-a lipsit. A rămas 3-2, dar cu mari emoţii. continue reading…

În weekend s-a desfăşurat etapa a 22-a a campionatului de minifotbal LIDERSPORT, organizat pe terenul Şcolii “Mihai Drăgan”. Înaintea meciului din etapă, echipa mea, Coriolan, a susţinut şi restanţa cu echipa de pe locul 3, Gim Sport. Am jucat şi am reuşit o evoluţie bună, iar jucătorul meciului a fost Florin Pavel (ex-FCM Bacău), care joacă altceva decât majoritatea jucătorilor din campionatul de minifotbal pentru amatori amatori. Adică se vede diferenţa enormă dintre un fost fotbalist de primă ligă şi cei care au fotbalul drept simplu hobby. Potrivit organizatorilor (mai jos găsiţi şi comunicatul Lidersport), Coriolan – Gim Sport a fost cel mai frumos meci al acestui campionat. Am câştigat cu 2-1, după ce la pauză scorul a fost 1-1. Extrem de multe faze de poartă, însă am reuşit să “scap” doar cu un gol primit, câteva mingi grele scoase şi m-a salvat şi bara de două ori. Două bare am avut şi noi, iar portarul de la Gim Sport a făcut minuni la câteva mingi pe care le-am văzut goluri sigure. Trei puncte mari şi locul doi consolidat.

Meciul Coriolanului din etapa a 22-a a fost împotriva echipei Cartier URA şi s-a încheiat cu un 8- 4 clar şi cu Codrin Mindirigiu desemnat jucătorul meciului. A fost rândul lui Vasile să apere, aşa că mi-am odihnit genunchiul şi am făcut poze şi filmuleţe cu echipa. Am prins şi un gol reuşit de Adi, după o serie perfectă de pase. Din păcate aparatul era setat la calitate scăzută pentru filmare, aşa că sunt imagini amator în sensul clasic al cuvântului.

Meci destul de uşor, care era să se complice un pic în prima repriză dacă nu salva Vasile câteva mingi grele. Iată şi galerie foto-video, comunicatul organizatorilor, rezultatele şi clasamentul la zi: continue reading…

Minifotbalul băcăuan a ajuns deja la etapa a XXI-a, presiunea simţindu-se deja la nivelul tuturor echipelor, fie că se află în lupta pentru ocuparea primelor 8 locuri din clasament care îi duce automat în play-off, fie pentru evitarea retrogradării. Pentru cei interesaţi, iată comunicatul organizatorilor, rezultatele etapei desfăşurate în weekend şi clasamentul la zi. Echipa mea, Coriolan, ar fi trebuit să joace cu Legendele (locul 3), însă meciul a fost amânat. continue reading…

S-a desfăşurat o nouă etapă, a 16-a, în campionatul municipal de minifotbal amatori LIDERSPORT. Am urcat pe locul 2, după un meci care s-a terminat 9-4 pentru noi, dar se putea termina şi 11-9 pentru adversari, pentru că apărarea m-a lăsat de “n-şpe” ori în – scuzaţi – fundul gol. Cred că e distractiv să ataci cu toată echipa, să pierzi mingea şi după aia să te uiţi cum portarul încearcă să facă faţă asediului… În prima repriză noi am dat patru goluri, iar ei patru bare (!!!), din care una dublă (bară-bară-mingea înapoi în teren). Practic, au lovit bara de 5 ori în 15 minute… În a doua a fost 5-4 pentru noi, cu câteva goluri primite uşor de portarul advers. Meci cu foarte multe ocazii mari ale adversarilor, dar victorie meritată, pentru că dacă nu eram mai buni ca ei, nu îi învingeam…E ciudat să fii omul meciului cu 4 goluri primite, dar meritam. M-au “lăsat” mănuşile, trebuie altele… :) 

Iată comunicatul organizatorilor, semnat de managerul Răzvan Burleanu:

Meciul cel mai frumos al acestei etape a fost cel disputat între FC Coriolan şi FC Nordulului. Deşi Coriolan s-a impus în cele din urmă cu scorul de 9-4, doar goalkeeperul acestora, Codrin Pop, ştie cât de greu a fost în realitate acest meci. Nu mai puţin de 5 bare şi mai multe ocazii clare de gol i-au despărţit pe cei de la FC Nordului de o victorie pe care ar fi meritat-o, aceştia arătând o cu totul altă formă în acest debut de retur, ceea ce îi anunţă deja a fi un contracandidat important pentru celelalte echipe din a doua parte a clasamentului. continue reading…

În weekend s-a reluat campionatul municipal de minifotbal LIDERSPORT, cu ultima etapă a turului. Urmează alte 14 etape, după care primele 8 clasate vor disputa turneul play-off. Iată rezultatele (în paranteză jucătorul meciului): continue reading…