REPORTER LIBER

Jurnalism de relaxare

Browsing Posts tagged pagube

UPDATE 20 august: Demersurile familiei Palade prin intermediul presei au avut succes, în cele din urmă. Primăria a inclus şi familia Palade pe lista celor ale căror case vor fi reconstruite de la zero. Acum, cei doi soţi trebuie să găsească bani pentru intabularea casei, ca să poată beneficia de ajutorul din partea municipalităţii.

Familia Palade locuiește pe strada Arcadie Șeptilici, la nr.32. Pereții interiori ai casei s-au prăbușit în urma inundației care a avut loc recent. Cei care nu s-au prăbușit s-au depărtat și stau să cadă. Interesant este faptul că primele două comisii de evaluare a pagubelor au stabilit că daunele sunt de 80 la sută. Iar despăgubirile, pe măsură. Ramona Palade spune că problemele au apărut abia când a venit a treia comisie. Două doamne de pe la Primărie nu s-au încumetat să intre, ca să nu-și murdărească încălțările. Alt domn i-a cerut proprietarului să măsoare cu pasul (!!!!?) dușumeaua. Într-un final, domnii și doamnele funcționari s-au gândit că e de-ajuns dacă familia Palade e despăgubită cu o dușumea nouă și cu parchet. N-au mai văzut pereții dărâmați și nici pe cei care stau să cadă continue reading…

Ploile torențiale din ultimele 48 de ore s-au soldat cu importante pagube materiale, concentrate mai ales în patru localități. Din fericire, în județul Bacău nu s-au înregistrat victime. Autoritățile locale au făcut bilanțul pagubelor produse de ploile torențiale din ultimele ore și susțin că situația este sub control. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență și cele de la Drumuri au avut însă mult de lucru după ce apele au intrat în curți și beciuri, iar drumurile și podurile au fost, și ele, afectate.

Potrivit lui Dumitru Nadă, secretarul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cele mai mari cantități de precipitații s-au înregistrat noaptea trecută în Bacău (39 de litri pe metru pătrat) și Dărmănești – Târgu Ocna (22-25 l/mp). În comuna Căiuți o porțiune din drumul național 11 A a fost acoperită de ape și au fost colmatate trei poduri rutiere și un pod de cale ferată. O gospodărie a fost inundată. „S-a intervenit cu un buldozer, drumul a fost redat circulației și au fost rezolvate și celelalte situații”, a precizat Dumitru Nadă. În orașul Comănești, bilanțul inundațiilor cuprinde trei gospodării, un beci și cinci fântâni inundate continue reading…