REPORTER LIBER

Problemele au inceput prin iulie 2000. In Gara de Nord din Paris. Am dat cu ochii de ea si ceva mi-a placut. Combinatia de galben plin, opac, cu albastrul si portocaliul etichetei, felul in care arata, ceva ma atragea. Inspira incredere. Asa ca am sacrificat un franc sau doi (inca nu era euro introdus in Franta), i-am introdus in aparat si am asteptat sa cada cutia de 0.33. Am desfacut-o si am descoperit cel mai bun suc acidulat de portocale, dintre cele cu “chimicale”, adica ne-naturale. Orangina. Timp de o luna, cat am stat in Franta, am mai baut Orangina. Cand m-am intors in Bacau, Romania, am constatat cu tristete ca nu aveam de unde sa cumpar Orangina. Asa ca un timp am stat departe unul de celalalt, dar nu am uitat cat de bine ne potrivisem in Franta.

Dupa cativa ani, am gasit Orangina la doi litri la un supermarket, ori Metro, ori Real…poate Billa. Nu mai stiu. Si mai erau pe la magazine mai mici sau prin restaurante niste sticlute mici si bulbucate, un pic burtoase, de 0.33, parca. Acum nu stiu cat de populara mai e Orangina prin supermarketurile romanesti, dar din fericire in Anglia parca stiau ca vin si mi-au pregatit o cantitate suficienta pe rafturile supermarketurilor. E drept ca e un pic mai scumpa decat Coca-Cola, Fanta si altele, dar merita.

Asa ca recunosc. Sunt dependent. Gata, ca trebuie sa beau ceva rece si racoritor. ))

Săptămâna viitoare ne mutăm din România. E o ţară care nu mi se mai pare potrivită ca să trăiesc în ea. Nu favorizează ideea de familie normală, ceea ce intră încontradicţie cu principiile noastre de viaţă. Aşa că ne mutăm în Anglia. Blogul va rămâne funcţional, mai ales acum, că nu mai cade, dar va avea un aer aşa, mai internaţional, cumva. Mi s-a pus un pic pata pe Paris, că e multă vreme de când nu m-am plimbat pe Champs Elysees. Străduţele înguste pe care te pierzi, Sena, terasele, Gara de Nord, turiştii. Totul.
Paranteză: În 2000, într-o noapte de iunie, am stat de vorbă de la 3 dimineaţa până pe la 7, în faţa Gării de Nord din Paris, cu un scoţian. Vorbeam de toate, despre ţările noastre şi ce facem prin Franţa, ca să treacă mai uşor orele alea chinuitoare. Gara se închisese pentru curăţenie şi stăteam aşezaţi pe o bordură, cu bagajele lângă noi, într-un Paris tăcut şi adormit. Din cauza oboselii, mă trezeam vorbind în italiană, franceză sau română, îmi ceream scuze şi reluam dialogul în engleză. Aşteptam fiecare trenul lui şi ne-am despărţit buni prieteni, convinşi că nu ne vom mai vedea şi auzi niciodată. Aşa a fost, însă acum Gara de Nord din Paris mă aşteaptă cu o amintire interesantă. Într-o zi va trebui să scriu mai mult despre luna petrecută în Franţa, în 2000, cu chefurile cu alţi 20 de colegi din 20 de ţări, cu vizita la un uriaş muzeu Renault, cu mine în vreo 10 maşini de Formula 1, conduse pe vremuri de Hill, Prost, Mansell, Fisichella, cu spectacolul de cabaret la Lido, cu prietenii brazilieni şi steagul primit de la ei, cu castelele magnifice vizitate, cu incredibilul Mont Saint Michel, cu şampania franţuzească, cu tequila de la Juan Carlos Avila din Guadalajara, cu pozele făcute acolo cu un Unomat cu film şi multe multe altele…
Paranteză închisă. Să revin la ale noastre.
Sigur, întâi vom vizita Londra, că va fi la o aruncătură de băţ de casa noastră. Abia aştept să compar Londra cu Parisul, să văd unde mă simt mai bine, care îmi place mai mult, pe care îl preferă Alina, unde găsim acel “je ne sais quoi”. Am zis “je ne sais quoi” ? Asta nu înseamnă nimic, Londra are şansele sale să ne impresioneze, sunt sigur…Până atunci, să ne franţuzim un pic…

Edith Piaf – L’Accordéoniste
Asculta mai multe audio diverse

edith piaf – padam, padam
Asculta mai multe audio diverse

Joe Dassin- Champs Elysees
Asculta mai multe audio diverse

Cum scriem prea rar despre oameni “obișnuiți”, voi încerca să recuperez puțin. Andrei Venghiac are 19 ani, iar marea sa pasiune este fotografia. Andrei doreşte să devină student la Universitatea de Arte, iar apoi să locuiască şi să facă fotografii la Paris.

Tânărul a absolvit clasa a douăsprezecea la Colegiul Naţional „Ferdinand” din Bacău, secţia matematică – informatică. Pasiunea pentru fotografie şi-a descoperit-o la vârsta de 16 ani, când, într-o excurse cu familia în Spania, a primit “sarcina” să imortalizeze cele mai frumoase momente ale vacanţei. A descoperit că prin fotografie se poate exprima, iar primul aparat foto cu care a lucrat a fost un Fujifilm S 5700. “Am încercat să le arăt celorlalţi cum văd eu locurile în care am fost, să introduc puţin romantism. Parisul şi Londra mi-au plăcut foarte mult”. Când vine vorba despre Paris, Andrei are numai cuvinte de laudă, dar şi planuri de viitor foarte clar stabilite. “Este oraşul meu preferat. Mi-a plăcut atmosfera de acolo, boemă, artisitcă. E plin de artişti – pictori, fotografi. Chiar m-aş vedea trăind acolo, sper ca după terminarea facultăţii să mă mut în Paris şi să lucrez acolo”, spune Andrei Venghiac.

A trecut rapid la aparate foto profesionale

Cuprins de pasiunea pentru arta fotografică, tânărul a făcut rapid saltul la un aparat DSLR, un Canon 450 D, cu care a reuşit să îşi îmbunătăţească şi mai mult rezultatele. continue reading…