REPORTER LIBER

Jurnalism de relaxare

Browsing Posts tagged ploi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a anunțat, în urmă cu câteva minute, Cod Galben valabil până la ora 15.50 a zilei de astăzi, 27 iulie, cu descărcări electrice, grindină, precipitații de până la 25 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone, de până la 35 litri pe metru pătrat. Față de noaptea trecută, când au fost și 90-100 de litri pe metru pătrat, nu e mult, dar nici nu e o veste bună, ținând cont că fiecare picătură de apă în plus poate să conteze.

P.S.: felicitări pentru muncă jandarmilor care au lucrat la digul de la Podul cu lanțuri, dar au fost amuzanți comandanții plutonului de acolo, când au încercat să mă oprească să fac niște amărâte de poze. Până la urmă s-au lăsat convinși, dar e interesant să te zbați 2-3 minute să convingi un jandarm să te lase să faci fotografii, în timp ce copiii din vecini zburdă cum vor pe marginea apei. Precizez că nu era o situație cu potențial periculos, nu se revărsase apa, nu erau probleme majore. Și m-a impresionat recomandarea lor, după ce au acceptat să mă lase să trec: “Vă rugăm să nu staționați mult acolo, că nu e voie !”. Da, dragilor, eu chiar voiam să-mi petrec restul zilelor pe marginea Bârnatului, fără să mă mai intereseze să ajung astăzi înapoi la redacție, ca să scriu, și nici diseară, acasă, să-mi continui viața. Îmi propusesem să viețuiesc pe malul apei, tocmai ca să vă încurc pe voi…

În fine, oamenii își fac datoria și e mai bine să fie acolo decât să nu fie. Micile neînțelegeri se rezolvă cu vorba bună. Iaca ce bună-i legitimația de presă, chiar dacă e nevoie să o folosesc o dată pe an !

UPDATE: fotografii şi alte informaţii, AICI.
Zona de la ieșirea din Bacău spre Moinești a fost inundată în urma ploii torențiale de noaptea trecută. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență intervin cu toate forțele pentru a-i ajuta pe sinistrați. Cartierul CFR, din Bacău, a fost inundat, iar ISU a anunțat că este posibilă și evacuarea locuitorilor din zona Mioriței.
Mai multe detalii, în Adevărul.

UPDATE, ORA 12: Până la ora 12.00, pompierii au salvat 17 persoane aflate în gospodării inundate din comuna Mărgineni și 6 persoane din municipiul Bacău, de pe Calea Moinești.

Azi dimineață, ISU Bacău a anunțat și faptul că 14 gospodării au fost inundate în satul Belci din comuna Zemeș.

Judeţul Bacău rămâne pe lista celor care prezintă risc ridicat de viituri în zilele următoare, deoarece prognozele indică noi creşteri de debite pe râul Siret. Bacăul este printre judeţele cu Cod Galben.  Administraţia Bazinală Siret monitorizează bazinele Prutului şi Siretului, iar autorităţile sunt în stare de alertă, după ce meteorologii au avertizat că în următoarele zile precipitaţiile vor fi în creştere. „Există în continuare riscuri de viituri rapide, cu formare de torenţi şi scurgeri de pe versanţi. Până în prezent, nu s-au înregistrat breşe în diguri. În toate zonele unde s-au semnalat inflitraţii la diguri sau eroziuni, echipele Apelor Române şi ANIF execută intervenţii prin consolidarea şi supraînălţarea digurilor la lucrările aflate în administrarea fiecărei instituţii”, a precizat, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Apele Române, Ana-Maria Tănase.

Ploile torențiale din ultimele 48 de ore s-au soldat cu importante pagube materiale, concentrate mai ales în patru localități. Din fericire, în județul Bacău nu s-au înregistrat victime. Autoritățile locale au făcut bilanțul pagubelor produse de ploile torențiale din ultimele ore și susțin că situația este sub control. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență și cele de la Drumuri au avut însă mult de lucru după ce apele au intrat în curți și beciuri, iar drumurile și podurile au fost, și ele, afectate.

Potrivit lui Dumitru Nadă, secretarul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cele mai mari cantități de precipitații s-au înregistrat noaptea trecută în Bacău (39 de litri pe metru pătrat) și Dărmănești – Târgu Ocna (22-25 l/mp). În comuna Căiuți o porțiune din drumul național 11 A a fost acoperită de ape și au fost colmatate trei poduri rutiere și un pod de cale ferată. O gospodărie a fost inundată. „S-a intervenit cu un buldozer, drumul a fost redat circulației și au fost rezolvate și celelalte situații”, a precizat Dumitru Nadă. În orașul Comănești, bilanțul inundațiilor cuprinde trei gospodării, un beci și cinci fântâni inundate continue reading…