REPORTER LIBER

Am avut o pauza lunga de scris, dar nu si de citit. Pauza s-a terminat, asa ca revin cu felicitarile si urarile cuvenite celei mai noi redactii din Bacau: Antena 1. Unde lucreaza si destui dintre fostii mei colegi, pentru care ma bucur ca au ocazia sa fie cei care pornesc un nou proiect de la zero. Am inteles ca s-au lansat acum cateva zile, asa ca le urez stiri cat mai bune (eventual in exclusivitate) si “cititori” cat mai multi la jurnalele de stiri, emisiuni si ce-or mai avea.

Imi place tot mai mult cum scrie omul asta, Radu Naum, in Gazeta Sporturilor. De data asta, mi-a placut acest articol. Enjoy !

“Cine e îngerul, cine e demonul? Ghici ghicitoarea mea! Mutu, preotul noii religii. Ca în povestea prelatului criminal căruia i se ridică de pe umeri cadavrul victimei cît timp ţine slujba pentru ca apoi să fie încărcat din nou cu greutatea faptei sale. Poate fi fotbalul o blasfemie?”

Sunt randuri scrise de Radu Naum, pe gsp.ro. Plus altele. Merita citit. Incantator, nu am ce sa spun mai mult.

In Desteptarea imi plac de regula editorialele semnate de domnul Baltatescu. Dar am gasit unul bun, scris de Laurentiu Botin. Fara fanatism, la obiect si chiar cu ceva umor. Negru, ca asa e situatia in Bacau

Pun pariu ca daca stiau ca Stavarache va avea absolut toate defectele lui Sechelariu ca primar, plus alte cateva, nu il votau nici rudele lui…

Presa băcăuană a ajuns jos de tot. Din păcate. Nu, nu pentru că am lăsat eu jurnalismul, pe moment. Nu sunt atât de important. Şi nu a ajuns brusc, ci încet şi sigur. Pentru că patronii de presă preferă să angajeze oameni care să îi pupe prin locurile la care nu ajung singuri. Indiferent de calitatea lor umană sau profesională. Pentru că salariile sunt sub orice critică. Pentru că doar lingăii au şanse să primească de la patron bani destui cât să nu moară de foame. Din păcate, politica de resurse umane a patronilor de presă are consecinţe neplăcute zi de zi, asupra calităţii materialelor publicate.
Orice ediţie a unui cotidian local – fie că e Deşteptarea, Ziarul de Bacău sau Adevărul de Seară – oferă destule motive de amuzament amar. Aşa că nu mă surprinde să văd că nici măcar un redactor-şef nu ştie că virgula nu are ce căuta între subiectul şi predicatul propoziţiei. Mă rog, probabil asta nu contează pentru un corifeu al jurnalismului de Bacău. E doar limba română, putem face ce vrem cu ea, important e să-i placă ziarul stăpânului …
Eu zic că ar mai fi încăput nişte virguliţe: “Ok, am aflat, informatia de la TV, pentru ca, momentan, Prefectura, are o jena, in a, comunica”.
Citiţi ziarele locale. Sunt făcute de profesionişti. Punct. Pardon, virgulă, că oricum nu contează…
Concluzia, că era să uit: la şcoală, domnu’ redactor-şef ! Dar nu aia de partid… ))

Aşa se numeşte primul curs din cadrul programului “Jurnalism non-linear”.
Centrul pentru Jurnalism Independent inaugureaza astazi cursul Stiri dinamice pentru web, primul modul de training din proiectul Jurnalism non-linear, cel dintai program de pregatire dedicat special jurnalistilor din mediul online. Modulul se va derula in perioada 20 – 24 octombrie a.c. si va fi sustinut de Dean Cox si Iulian Comanescu. continue reading…

Plecarea de la Realitatea TV (care, inevitabil, se va petrece, datorită mutării în Anglia) este o premieră pentur mine. În sensul că de data asta chiar îmi pare rău că părăsesc un loc de muncă unde, atâta cât am lucrat, mi-a fost bine. Nu voi intra în detalii, însă chiar am de ce să mulţumesc sincer colegilor de la Realitatea TV Bacău pentru colaborare. În 1998 am început cariera de jurnalist în România la televiziunea TV Symbol, în 2010 o închei, tot la o televiziune. La cea mai bună din Bacău. Părerea mea !

Jurnalistul ideal – descriere dedicată tuturor colegilor adevăraţi din presa locală şi centrală

Aşa cum am promis, după jumătatea goală a paharului, văzută datorită patronilor şi şefilor cretini din presă, este timpul să vorbim şi despre jumătatea plină, adică lucrurile (sau calităţile, condiţiile) care ar putea determina un om să rămână mai mult de zece ani în acest domeniu. Să vedem. Ar fi ceva sau nu ? Cum ar fi, în realitate, angajatul ideal din presă:

Angajatul ideal trebuie:

- să iubească meseria asta din tot sufletul;

- să gândească, să proceseze, să analizeze, pentru că altfel este inutil, s-au inventat deja reportofoanele şi camerele video;

- să fie dispus la sacrificii, atunci când situaţia o cere, fără să fie împins de la spate de şefi;

- să fie inteligent, ca să nu se lase prostit de interlocutori, gen oameni politici;

- să îşi poată impune punctul de vedere în faţa şefilor, în legătură cu un subiect, atunci când cunoaşte bine acel subiect;

- să fie capabil să conducă cu 140 la oră ca să prindă un eveniment, dar fără să intre în şanţ cu maşina;

- să stăpânească, la un nivel acceptabil, şi tehnici care nu sunt neapărat în fişa postului său;

- să rămână “cu ochii deschişi” şi atunci când nu mai este în timpul orelor de program, pentru că un subiect sau un eveniment poate să apară oriunde şi oricând;

- să îşi ajute colegii şi şefii atunci când aceştia sunt în “pană de idei” şi să construiască subiecte;

- să nu facă compromisuri şi să fie echidistant;

- să cunoască la un nivel cât mai apopiat de perfecţiune limba română;

- să nu îi afecteze munca situaţii precumcondiţii meteo extreme, agresiuni din partea unor personaje despre care scrie sau apartenenţa politică a patronului (pe cât posibil);

- să nu îşi ţină niciodată telefonul închis;

- să nu îşi divulge sursele, nici măcar în situaţii dificile, pentru că riscă să piardă încrederea lor; continue reading…

Angajatul “ideal”

Hm…m-am gândit să fac portretul angajatului ideal din presă. Ideal pentru patronii și șefii cretini. Nu pentru ăia inteligenți (tot mai puțini, din păcate, în acest domeniu). Cum voi explica și la final, e bazat în cea mai mare parte pe experiențe din ultimii 12 ani, trăite, auzite, văzute, aflate, mai ales din trecut. Pentru că prezentul nu poate fi decât un punct de plecare foarte bun pentru viitor, iar în prezent totul este minunat și frumos. Așa gândesc eu, optimistul. Deci. Angajatul ideal al unui patron de presă trebuie:
- să nu aibă niciun interes pentru viața personală, familie și mizerii din astea, care i-ar putea afecta randamentul;
- să nu contrazică niciodată șeful, nici măcar la cretinisme evidente ;
- să aibă o atitudine de sclav 24 din 24 și să nu gândească prea mult ;
- să cunoască limba română la nivelul clasei a cincea ;
- să nu aibă păreri personale în legătură cu ceea ce trebuie să facă;
- să posede permis de conducere, mașină personală și să o folosească non-stop la deplasările de serviciu;
- să facă documentare, să facă fotografii de nivel de fotoreporter profesionist, chiar dacă nu are pregătire în acest domeniu, să fie șofer, ziarist, femeie de serviciu, să aibă cunoștințe solide IT, eventual să fie și agent de publicitate, dar să accepte să facă toate astea pentru un salariu de șofer de autobuz (valabil mai ales în presa locală).
- să accepte fără comentarii crizele de isterie ale șefilor (obicei specific mai ales șefilor-femei, mai ales dacă sunt cretine din naștere și au probleme cu nervii) continue reading…

O povestioară interesantă. Sau “Presa-şi schimbă părul, dar năravul, ba”. Eu cred că domnul Caragiale avea o maşină a timpului, cu care mai călătorea din când în când în viitor. Şi a nimerit cam des în “sectorul 1990 – 2015″…

“Ziua şi noaptea trăgeau maşinile numai şi numai gazeta noastră; iar, în ulicioară, care era pe atunci o înfundătură, făceau un zgomot teribil vânzătorii ţipând să li se dea foi: o activitate febrilă continuă. Biuroul redacţiei îl aveam într-o prăvălioară din aceeaşi înfundătură, faţă-n faţă cu tipografia. De-acolo mânam oştirile, de-acolo ordonam atacul redutelor, de-acolo vedeam fierbând gândurile statelor-majore şi samovarele de la Poradin. Damé era un om cu deosebite calităţi – foarte harnic, neobosit şi înzestrat cu o fantazie rară. continue reading…