REPORTER LIBER

Jurnalism de relaxare

Browsing Posts tagged Realitatea TV

Sâmbătă, de la ora 14 (dacă vremea este favorabilă), va avea loc finala Cupei Presei la tenis. Voi reveni cu ora partidei, imediat ce organizatorul o va stabili şi comunica. Dupa finala sunt programate festivitatile de premiere pentru competitia feminina si cea masculina.

Ciprian Bejenariu, de la Euro TV (finalist şi anul trecut) mă va avea drept partener de întrecere. Ce s-a întâmplat până acum puteţi găsi aici, dacă nu v-aţi informat deja cu privire la acest eveniment de importanţă galactică :)

Câteva cuvinte despre finalişti

Ciprian este vicecampionul din 2009, când a pierdut finala în faţa lui Lucian Bogdănel. La ediţia din 2010, a trecut de Lucian Cochior (1 TV), Gabi Griţcu (1TV) şi Ionuţ Zaharia (Realitatea TV), ultimul eliminat prin neprezentare, din cauza unor probleme medicale.

Eu am fost semifinalist anul trecut (eliminat de Ciprian Bejenariu), iar în acest an am avut plăcerea să joc cu toţi cei trei reprezentanţi ai Trustului Deşteptarea şi să le dau unora dintre ei ocazia să se plângă de “antijocul” meu. Victoriile au fost cu Marius Curucli (6-0, 6-0), Radu Vasiluţă (6-3, 6-4) şi Lucian Bogdănel (7-6, 6-4).

Acum urmează finala, cu singurul coleg care m-a învins în ultimii doi ani. Şi singurul din presa locală care chiar s-ar putea să fie mai bun decât mine la sportul ăsta. Nu că ar mai fi rămas mulţi jurnalişti pe-aici… Îmi place să fiu modest, ponderat, chiar şi după victorii, însă uneori modestia e luată drept altceva şi încep să aud poveşti aiuritoare despre “antijocul” continue reading…

Plecarea de la Realitatea TV (care, inevitabil, se va petrece, datorită mutării în Anglia) este o premieră pentur mine. În sensul că de data asta chiar îmi pare rău că părăsesc un loc de muncă unde, atâta cât am lucrat, mi-a fost bine. Nu voi intra în detalii, însă chiar am de ce să mulţumesc sincer colegilor de la Realitatea TV Bacău pentru colaborare. În 1998 am început cariera de jurnalist în România la televiziunea TV Symbol, în 2010 o închei, tot la o televiziune. La cea mai bună din Bacău. Părerea mea ! :)

Vineri s-au jucat primele meciuri din Cupa Presei la tenis, ediţia 2010. Programul competiţiei la masculin este aici.
În primul meci, de baraj pentru calificarea în optimi, Adrian Gheorghe (REALITATEA TV) l-a învins cu 6-1, 6-3 pe Andrei Popa (ZIARUL DE BACĂU).  Adrian a făcut un meci bun, însă pe final Andrei a fost aproape să răstoarne rezultatul şi a lăsat şi el o impresie bună. În optimi, Adrian Gheorghe va juca împotriva lui Ionuţ Zaharia (REALITATEA TV).

A urmat meciul meu cu Marius Curucli (TV BACĂU), un jucător extrem de gălăgios şi agresiv, mai puţin obişnuit cu atmosfera de pe un teren de tenis. Aşa cum am prevăzut, am câştigat cu 6-0, 6-0, însă am făcut un meci mult mai slab decât mă aşteptam. Nu mi-a ieşit niciun serviciu decent, m-am mişcat destul de greu şi am comis şi o dublă greşeală. Primele două game-uri le-am câştigat greu, iar pe final am greşit câteva mingi uşoare. Marius a promis că mă bate la anul. Îhî.Bun. continue reading…

De astăzi sunt reporter al televiziunii Realitatea TV Bacău. Cu alte cuvinte, m-am întors la prima “iubire”, televiziunea, pe care am cunoscut-o în 1998, când m-am angajat la TV Symbol. Erau vremuri frumoase, în care, ca începător ce eram, am avut de învăţat de la profesionişti ca Lili Adochiţei, Daniel Ciorcilă, Costinela Breahnă, Mirela Romaneţ şi mulţi alţii. Dintre care unii au rămas în presă, iar alţii sunt prin străinătate sau lucrează în alte domenii. Le mulţumesc colegilor de la RTV Bacău pentru primire şi vă invit să urmăriţi jurnalele de ştiri ale Realităţii TV !

Am primit un link către o ştire a Realităţii TV, referitoare la doi români care au reuşit să se califice cu fotografii realizate de ei, la Sony World Photography Awards, concurs internaţional anual de fotografie pentru profesionişti şi amatori. Anul acesta au fost nominalizaţi 190 de fotografi din 48 de ţări. Fotorgafiile finaliste au fost alese dintre peste 80.000 de înscrieri, după cum precizază sursa menţionată. Unul dintre cei doi, domnul Adi Popa, este băcăuan, după cum am fost informat.  continue reading…