REPORTER LIBER

Pe langa banii pe care ii castig in Anglia ma pot astepta la un salariu consistent si din Romania, desi nu mai sunt acolo si, din cate stiu, nu muncesc si in tara. Pe 15 noiembrie 2010 a aparut in Adevarul un articol semnat de “Codrin Pop” ! Adica de mine. Despre Andrei Farmatu, un elev talentat, care joaca fotbal, invata si foarte bine, lucruri pentru care merita felicitari si el si parintii sai. Din cate stiu, eu nu mai lucrez la Adevarul, ba chiar am si lucrat la Realitatea TV dupa ce am plecat de la ADS Bacau. Si nici nu m-a sunat nimeni sa ma intrebe daca sunt de acord sa imi apara semnatura in ziarul respectiv.

Eu inteleg ca noul articol a fost luat cu copy/paste dintr-un articol mai mare, publicat prin iulie 2010, tot in Adevarul (pagina 16 a ADS Bacau, cea de “portret”, parca). Oricum, nu e sfarsitul lumii. Bine ca nu apare numele meu la articolele altora. Ca nu raspund decat de ceea ce am scris sau scriu eu. De astea sunt sigur.

Oricum am avut surprize mai neplacute decat asta cat am lucrat la ADS in noua organizare, cu sedii regionale care le coordoneaza pe cele locale. Si aveam mereu emotii, iar uneori chiar si surprize neplacute (dezacorduri, exprimari incoerente, bucati de text lipsa, etc.), in functie de cine ne “corecta” materialele. Asa-i cand pana si contzopistii de ”biuro” cu manecute, usor agramati, se baga in treaba jurnalistilor…

Iar pentru ratatii a caror singura bucurie este sa saliveze pe monitoare cand vad cate o eroare intr-un articol semnat de ziarist, exemplu acesta este elocvent, cred: poti sa “fii publicat” chiar daca nu mai lucrezi de 5 luni la un ziar. Mai ales daca sunt prea multi sefi si sefuleti si sefulete la ziarul respectiv. Cat despre greseli, aparitia lor in ziar nu depinde doar de semnatarul unui articol. Iar uneori nici macar nu apartin celui care semneaza. 

In rest, din partea mea, Adevarul, Adevarul de Seara Bacau si Click au mana libera sa publice oricand materialele documentate de mine in perioada lucrata la ei. La urma urmei, stiu cum e cand au de umplut paginile, fac si ei ce pot, saracii

Sa fie primit !

P.S.: Intr-o zi o sa am niste povesti frumoase de spus.

Angajatul “ideal”

Hm…m-am gândit să fac portretul angajatului ideal din presă. Ideal pentru patronii și șefii cretini. Nu pentru ăia inteligenți (tot mai puțini, din păcate, în acest domeniu). Cum voi explica și la final, e bazat în cea mai mare parte pe experiențe din ultimii 12 ani, trăite, auzite, văzute, aflate, mai ales din trecut. Pentru că prezentul nu poate fi decât un punct de plecare foarte bun pentru viitor, iar în prezent totul este minunat și frumos. Așa gândesc eu, optimistul. Deci. Angajatul ideal al unui patron de presă trebuie:
- să nu aibă niciun interes pentru viața personală, familie și mizerii din astea, care i-ar putea afecta randamentul;
- să nu contrazică niciodată șeful, nici măcar la cretinisme evidente ;
- să aibă o atitudine de sclav 24 din 24 și să nu gândească prea mult ;
- să cunoască limba română la nivelul clasei a cincea ;
- să nu aibă păreri personale în legătură cu ceea ce trebuie să facă;
- să posede permis de conducere, mașină personală și să o folosească non-stop la deplasările de serviciu;
- să facă documentare, să facă fotografii de nivel de fotoreporter profesionist, chiar dacă nu are pregătire în acest domeniu, să fie șofer, ziarist, femeie de serviciu, să aibă cunoștințe solide IT, eventual să fie și agent de publicitate, dar să accepte să facă toate astea pentru un salariu de șofer de autobuz (valabil mai ales în presa locală).
- să accepte fără comentarii crizele de isterie ale șefilor (obicei specific mai ales șefilor-femei, mai ales dacă sunt cretine din naștere și au probleme cu nervii) continue reading…