În ultima mea zi de muncă la Adevărul de Seară Bacău am avut ocazia să o cunosc pe o sportivă pe care o admir și față de care nu am suficiente cuvinte de mulțumire și apreciere pentru modul în care a reprezentat România în competițiile mondiale și europene. O discuție cu Narcisa Lecușanu, în care am descoperit că marea handbalistă este și un mare om, era modul ideal de încheiere a “sejurului” la Adevărul. Mulțumiri colegei mele Olimpia Filip (www.inainte.eu) pentru că mi-a propus să realizez un material pentru ADS cu marea noastră sportivă. Evident, mulțumiri și Narcisei Lecușanu pentru răbdarea cu care a răspuns la zecile de întrebări. Iată ce a ieșit:

Narcisa Lecușanu: “Aș vrea să văd mai mulți oameni zâmbind”

Cea mai titrată handbalistă băcăuancă, Narcisa Lecușanu, a reușit o carieră sportivă de excepție și are planuri de viitor la fel de ambițioase. La vârsta de 10 ani, Narcisa pășea pentru prima dată pe terenul de handbal, însă nu era prima din familia sa, deoarece sora sa mai mare făcuse deja pasul către acest sport. “Domnul profesor Ciocoiu Cornel, de la școala generală, m-a îndrumat către CSȘ, unde primul meu antrenor a fost regretatul Cucu Eugen. M-au încântat grupul, atmosfera, faptul că jucam handbal”, povestește cea care avea să devină, peste ani, viceampioană mondială cu echipa națională a României.
Au urmat primele cantonamente, primele competiții naționale și prima tabără de pregătire, la Alba Iulia. “În 1991 am participat la prima tabără, la care veneau și antrenori federali. Practic, atunci am simțit prima dată că aș putea ajunge la echipa națională, că aș putea să joc la un nivel înalt. Se pleca greu peste hotare, iar meciurile internaționale erau singura șansă de a vedea și alte țări”. În 1992 a obținut titlul de viceampioană națională la junioare 2, deși, ca vârstă, era junioară 3, adică mai mică decât adversarele întâlnite. Performanțele la nivel de junioare și tineret au continuat, culminând cu titlul mondial cucerit în 1993, la campionatul mondial de tineret din Brazilia.
Narcisa Lecușanu consideră că un rol important în formarea ei au avut antrenorii din perioada copilăriei. “Erau oameni cărora le păsa de copii. Indiferent pentru ce sport îi pregăteau, puneau suflet în meserie și voiau să-și vadă elevii ajunși cât mai sus. Aveau orgoliu și pasiune”. Orgoliu, pasiune și multă muncă a pus și Narcisa Lecușanu în ceea ce a făcut. Aceste lucruri, precum și talentul, au ajutat-o să aibă un palmares pentru care o pagină de ziar nu ar fi suficientă. Printre performanțele cele mai importante se numără locul 2 de la Mondialele din Rusia (2005), titlul mondial la tineret (1995), două Cupe ale Cupelor (2002 și 2007, cu Ikast și Oltchim), o finală de Champions League (cu Oltchim) și o salbă de titluri naționale : 4 în România (Oltchim) și două în Macedonia și Germania.
Plus alte performanțe, pe care Narcisa le amintește cu modestie, ca pe repere firești ale unei cariere excepționale. Nu uită că a făcut parte dintr-o generație de aur a handbalului românesc. „A fost o generație foarte bună și foarte bine așezată pe posturi. Îmi pare rău că nu am putut urca pe prima treaptă a podiumului la o Olimpiadă, la Mondiale sau Europene. continue reading…