CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts tagged Ştiri

Ziceam ca presa sportiva din Romania (cel putin cea online) a ignorat Jocurile Paralimpice. Noroc cu medaliile lui Carol Eduard Novak (un aur si un bronz), ca au ajuns si pe site-urile ziarelor ”de sport” stiri despre o competitie extraordinara. Dar atat. Exceptia o constituie, ca de atatea ori, Adrian Georgescu, un om care chiar stie sa scrie despre ceea ce e important, pe blogul sau.

Gazeta Sporturilor, ziarul care imbina mirobolant editorialele geniale cu stirile porno si reportajele emotionante cu fotografiile vedetelor fara chiloti, a tinut sa marcheze finalul Jocurilor cu o stire, ca sa dovedeasca faptul ca un ziar de sport care se respecta isi permite sa rateze inceputul si desfasurarea unei competiii majore, dar nu si finalul. Asa ca azi, la loc de cinste, troneaza ceea ce este, poate, ultima stire de la Jocurile Paralimpice Londra 2012: o stire despre faptul ca o pala de vant a ridicat rochia unei prezentatoare de la o televiziune din Anglia. “Era in direct”, se entuziasmeaza autorul, chiar in titlu. Bine ca nu era o inregistrare, cu totul alta e situatia cand se ridica o fusta “live”, alta viata.

“Jurnalistul” care a “scris” “articolul” face uz si de simtul umorului, dar si de epitete bine alese. Vantul care a ridicat rochia era “naravas”, iar pentru prezentatoare, momentul in care i s-a vazut lenjeria intima este considerat de jurnalistul de la gsp.ro drept “deosebit”. Articolul se incheie cu trei puncte de suspensie, menite probabil sa sublineze intelepciunea concluziei si sa ii lase pe cititori pe ganduri, cu dileme existentiale deosebite, vorba ziaristului respectiv.

Materialul nu este semnat, desi ar fi fost util. Oricum, e bine de stiut ca gsp poate fi o sursa de inspiratie pentru cancan sau clic. Le multumesc pentru ca au reusit sa ne tina informati pana in ultima zi a Jocurilor Paralimpice, cu stiri de maxim interes, precum aceasta.

 

Am avut o pauza lunga de scris, dar nu si de citit. Pauza s-a terminat, asa ca revin cu felicitarile si urarile cuvenite celei mai noi redactii din Bacau: Antena 1. Unde lucreaza si destui dintre fostii mei colegi, pentru care ma bucur ca au ocazia sa fie cei care pornesc un nou proiect de la zero. Am inteles ca s-au lansat acum cateva zile, asa ca le urez stiri cat mai bune (eventual in exclusivitate) si “cititori” cat mai multi la jurnalele de stiri, emisiuni si ce-or mai avea.

De astăzi sunt reporter al televiziunii Realitatea TV Bacău. Cu alte cuvinte, m-am întors la prima “iubire”, televiziunea, pe care am cunoscut-o în 1998, când m-am angajat la TV Symbol. Erau vremuri frumoase, în care, ca începător ce eram, am avut de învăţat de la profesionişti ca Lili Adochiţei, Daniel Ciorcilă, Costinela Breahnă, Mirela Romaneţ şi mulţi alţii. Dintre care unii au rămas în presă, iar alţii sunt prin străinătate sau lucrează în alte domenii. Le mulţumesc colegilor de la RTV Bacău pentru primire şi vă invit să urmăriţi jurnalele de ştiri ale Realităţii TV !

Radio Alfa împlineşte astăzi 17 ani de emisie. Câţiva i-am prins şi eu în redacţia lor, ba chiar pot spune că a fost primul meu job cu “acte-n regulă”, în 1999. Pentru că în 1998 am mai lucrat eu în mass-media, la TV Symbol, dar m-am ales doar cu o adeverinţă ce ţinea loc de legitimaţie de presă. O am şi-acum pe undeva.

În 1999 Radio Alfa era a lui Dobrin Dăncuţă (Alfa Media Investment era firma), iar director era Claudiu Cochior. Dobrin s-a despărţit foarte frumos de foştii angajaţi, nişte ani mai târziu, cu o petrecere reuşită la Baraţi. Pe Claudiu l-am ajutat prin 1999 sau 2000 să aducă de pe la Bălcescu un porc, în portbagajul Daciei 1310 (de culoare crem). Porcul (viu şi în formă maximă) era premiul pentru un concurs organizat de Radio Alfa, iar băieţii s-au chinuit mult ca să-l priponească de un copac, pe spaţiul verde pe care acum e parcarea din faţa clădirii General Proiect. Porcul, tot porc, a îndoit puţin portbagajul Daciei lui Claudiu. Se “zbătea” toată maşina când dădea din picioare viitorul caltaboş, pe la semafoare…

La Radio Alfa, la început, scriam ştirile pe jumătăţi de A 4, de înnebunea Florin Ştefănescu descifrându-mi scrisul, live. Mi-i amintesc şi pe Oana Andronache, redactorul-şef, de la care am învăţat multe în materie de jurnalism, dar şi de pe colegii din echipa de reporteri: Ramona Ionescu (era deja reporter cu experienţă când am ajuns eu acolo), Dan Buftea (mamă, ce bancuri bune ştie omul ăsta, şi cum le spune !), Lidia Işvanca (era specialista pe Cultură). Florin Istrăţoiu, Florin Ştefănescu, Cezar Aburel, Mihaela Pancu, Anca Sereş, Bogdan Andronache, Bogdan Gondor erau şi ei oameni importanţi în emisie. Mihaela era la secretariat, Laura şi Cristina pe publicitate. Am mai lucrat acolo cu Irinel Tudor, Mihaela (Vizuroiu) Druică,  Ciprian Muntele (ceva mai târziu), Cornel Pinter, Ionuţ Vătafu, Radu Găitan, Cristina Cristescu (mai recent) dar şi cu alţi colegi, unii încă în presă, alţii în alte domenii. Scuze celor pe care îi uit, dar sunt mulţi ani de-atunci, iar eu eram un începător, copleşit de tot ce trăia la primul său  job. Sediul era la etajul 6 al actualului General Proiect, iar în cealaltă aripă era redacţia ziarului Monitorul, din vremurile de glorie ale acestuia.

Aveam emoţii la primele “voxuri”, luate cu un reportofon Panasonic, cu casetă de-aia mare, veche. Ţineam la reportofonul ăla tare mult, mi se părea foarte tare. Aveam22 de ani, iar primul salariu de pe cartea de muncă a fost de 450.000 de lei vechi. 1999. Câţiva ani am sărbătorit şi eu alături de colegii de acolo finalurile de iulie, când Radio Alfa adăuga câte un an în “buletin”.

Până să lucrez ca reporter la ei, când eram puşti, ascultam seara la radioul unui walkman muzică, până adormeam. Aveau o emisiune foarte tare, cu muzică italiană, dar şi altele, mai ales cu muzică veche, extraordinară. Aşa că a fost o chestie foarte tare că am reuşit să mă angajez la Radio Alfa, în 1999…

Ca să nu o mai lungesc… nu pot decât să mă bucur de încă un an alături de Radio Alfa şi să le urez să trăim cu toţii suficient ca să îi ascultăm şi când vor împlini 117 ani !

La mulţi ani, dragilor !

“Bebelusul atomic” al presei online bacauane, site-ul “Inainte !”, a implinit astazi sase luni de existenta, timp in care a reusit sa publice destule investigatii in exclusivitate. Din punctul meu de vedere, merita felicitari speciale si pentru atentia acordata evenimentelor sportive

Prin urmare, ii urez colegei mele Olimpia Filip, care a reinviat brandul “Inainte !” (pentru cine nu stie, acesta a fost primul ziar al Bacaului, in urma cu muuuulti ani), viata lunga pentru publicatia pe care a “reinventat-o” si cat mai multi cititori.

Realitatea TV Bacau împlineste astazi un an de existenta. Le urez sa ajunga si la 101 ani si sa ramana acelasi punct de reper in randul televiziunilor locale. Am avut ocazia sa ii cunosc putin pe cei de acolo, timp de aproape o luna, si stiu ca sunt oameni care incearca sa isi faca meseria cat mai bine si sa produca un jurnal de stiri de calitate. Daca reusesc sau nu de fiecare data, asta ramane la aprecierea telespectatorilor. Iata si comunicatul celor de la Realitatea TV Bacau:

UN AN DE REALITATEA TV BACĂU

Realitatea TV Bacău împlineste pe 29 mai 2010 un an de existenţă.

Prima staţie locală a unei televiziuni naţionale, Realitatea TV Bacău a adus băcăuanilor dar şi întregii ţări, prin transmisiunile în direct, un plus de informaţie. Aşa cum ne-am propus din prima zi, ne-am poziţionat pe piaţa media din Bacău ca televiziune comunitară. Am încercat întotdeauna să venim în sprijinul societăţii şi să aducem primii informaţia mai aproape de cetăţeni.

“Împreună am schimbat peisajul jurnalistic băcăuan cu ştiri de ultimă oră şi analize consistente ale informaţiilor la zi. Realitatea TV Bacău a fost, zi de zi, gazda dezbaterilor de maxim interes şi actualitate. Alături de echipa noastră, i-am avut pe colegii de la Realitatea TV Bucureşti dar şi pe cei din staţiile locale RTV din ţară” declară directorul staţiei RTV Bacău Mihaela Druică. continue reading…

DE IOAN-ALEXANDRU URSU

În aşteptarea alegerilor şi a unui colţ de pîine…

Nu stiu cum se face, dar de fiecare dată când se apropie alegerile, guvernanţii se hotărăsc să scoată de pe raftul ruşinii, înfăşurată bine în naftalină, jucărioara lor preferată: soarta profesorilor. Acest colectiv de oameni, care cică au mai pus mâna pe o carte şi nu pe terenuri de nu ştiu câte hectare, reprezintă mantaua de vreme rea pentru cei care urmează a fi aleşi. De fiecare dată când se apropie ziua votului începe să se editeze câte un nou basm ai cărui actori sunt Guvernul şi ,,şleahta” profesorilor. Rolul de ,,Salvatore della patria” i se acordă bineînţeles junelui prim: omul politic, iar rolul de neajutorat i se cuvine sărmanului profesor. Normal că zmeul nu putea lipsi din desfăşurarea acţiunii. Astfel fie Călin (Popescu- Tariceanu), dar nu cel din file de poveste, fie Boc Poc-Poc îl vor întruchipa pe Bau-Bau.

Si noi ?!?!?!

Consider că audienţa, mai precis publicul larg este sătul şi plictisit de această reluare. Nici la creşă nu ar mai avea succes această tragedie în « n » acte, ale cărei urmări sunt bine cunoscute: repoziţionarea pe raftul ruşinii a profesorilor, înfăşuraţi într-un strat şi mai gros de naftalină, ca să le fie de folos şi la viitoarele alegeri. Circul produs de cele două părţi este unul de dimensiuni mitice. continue reading…

De astăzi voi utiliza domeniul pe care l-am cumpărat pentru blog: www.reporterliber.ro. Noua platformă mă va ajuta să acord mai multă atenţie şi formei în care se prezintă blogul, nu doar conţinutului acestuia.

Nu am pregătit nici această schimbare, după cum nu am pregătit lansarea blogului în forma sa iniţială. Nici nu aş fi grăbit lucrurile dacă nu se oferea să mă ajute Cristi. Ajutor pentru care îi mulţumesc. Evident că trebuie să învăţ cum se lucrează cu platforma pe care am trecut, iar un timp nu sunt excluse mici probleme. Însă conţinutul va fi cel puţin la nivelul de până acum, iar cititorii şi opiniile lor, la fel de importanţi. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi vizitat măcar o dată www.reporterliber.blogspot.com şi m-aţi determinat în felul acesta să îmi doresc să continui într-o formă mai “serioasă” ceea ce am început în noiembrie 2009. Au fost peste 220 de articole, urmează altele. Orice sugestie, critică sau dorinţă a dumneavoastră este binevenită şi utilă pentru definirea a ceea ce vă doriţi să găsiţi aici.

Citesc zilnic ştiri despre ziare desfiinţate prin toate judeţele ţării, jurnalişti cu salariile reduse, ziare care rămân doar în online. Interesant este faptul că există bloggeri care prezintă ştirile de acest fel cu mare bucurie, de parcă toţi banii care intrau în respectivele afaceri ar urma să fie direcţionaţi către ei. Scuzaţi, trebuia să scriu Ei, Bloggerii. Cu majuscule. Doar vorbim de regii internetului şi ai informării imparţiale. Nu de oameni care fac publicitate comercială şi, la nevoie, electorală, nu ? Interesant este şi “stolul” de omuleţi pe care un post scris acid şi, uneori, cinic, îi fericeşte mai ceva decât creşterea salariului sau a ajutorul de şomaj…Mulţi dintre ei, din câte văd, sunt agramaţi, destui simt nevoia să devină vulgari în limbaj, unii chiar agresivi. Generalizează. Dar îi înţeleg. Când nu ai nimic, când te simţi puternic doar când aşterni trei propoziţii într-o română aproximativă pe un blog, când eşti “zero” în toate momentele vieţii, cu excepţia celui în care tastezi din anonimat, este normal să te bucure veştile proaste despre alţii. Dacă nu sunt jurnaliştii, sunt PR-iştii, dacă nu sunt PR-iştii sunt dealerii auto, dacă nu-s ăia, sunt oamenii de afaceri, agenţii de vânzări sau orice altă categorie profesională. Dar acum e vorba de jurnalişti. De noi. Rândurile următoare sunt adresate celor care nu au lucrat niciodată în presă şi nici nu vor lucra. Celor care se bucură de veştile proaste din domeniul nostru.
foto:globalhiddenagendas.blogspot.com

Dragilor,
-care aşteptaţi cu sufletul la gură să se facă o reducere de personal la o televiziune, să mai trăiască un ziarist din ajutorul de şomaj şi să mai dispară un ziar
-care vă uitaţi la ştiri doar ca să o vedeţi pe cretina aia – cu siguranţă angajată doar pentru că arată bine şi s-a culcat cu şeful – cum se bâlbâie la numele unui oraş, ca să o desfiinţaţi peste 5 minute pe vreun blog
-care nu aţi fost niciodată în stare să legaţi mai mult de zece cuvinte în mod corect, dar vă isterizaţi fericiţi când un reporter face un “live” nasol
-care nu aveţi o viaţă proprie, iar televizorul şi internetul sunt singurele voastre bucurii, pentru că primul vă oferă manele, filme de acţiune idioate, “reality-show”-uri cu actori amatori proşti şi telenovele trase la indigo, iar prin al doilea vă puteţi exprima ura şi frustrările fără oprelişti (prea complicată propoziţia ? No problem, băgaţi un comentariu nasol, ca şi cum aţi fi înţeles-o… Oricum, vă zic de rău, nu de bine, ca să fie mai simplu)
-care citiţi un blog sau altul ca pe Biblie, cu condiţia să vedeţi acolo veşti proaste despre jurnalişti,
aţi face bine să citiţi în continuare, pentru că urmează alte veşti proaste. Din alea care vă plac. Chiar dacă eu nu sunt blogger, ci jurnalist care are un blog drept hobby, am şi eu o veste proastă: PRESA VA CONTINUA SĂ EXISTE ! Şi nu doar online, nu cu un ziar şi o televiziune în toată ţara, ci cu multe !
Unii dintre noi sunt jurnalişti de mulţi ani şi vor rămâne aşa până ies la pensie. Chiar dacă e criză, chiar dacă mai dispar ziare. Nu dispărem toţi. Pentru că ne place munca asta la nebunie. Pentru că tâmpita aia  de prompteristă care a citit aiurea un cuvânt a trăit la primul ei jurnal de ştiri emoţii pe care voi nu le veţi simţi niciodată ! Pentru că idiotul ăla de reporter care a greşit live-ul îl va reuşi mîine, şi va pleca acasă gândindu-se la câte sute de mii de oameni i-au văzut ştirea. Pentru că nenorocitul ăla  de reporter de la ziarul local pe care l-aţi vrea desfiinţat a fost toată ziua pe teren, iar la 10 seara încă mai scrie. Îi place ceea ce face, ştie de azi ce veţi citi mâine în ziar, se simte special pentru că un articol de-al lui a ajutat o familie să o ducă mai bine.
Imbecilul ăla pe care l-aţi făcut albie de porci în comentarile de săptămâna trecută habar nu are că l-aţi înjurat de mamă pe blogul gogo.rom, este doar fericit pentru că ancheta publicată de el a forţat un director să-şi dea demisia. Ratatul ăla de cameraman care nu a ştiut să înveţe carte şi stă cu camera în spate la o televiziune a fost mândru de el, după ce a salvat oameni de la înec şi a avut şi cele mai bune imagini din ţară, în timpul inundaţiilor. Nopţi nedormite, emoţia primului editorial publicat, fetiţa care şi-a găsit părinţii în urma uneia din primele tare ştiri difuzate de radioul local, familia care-şi duce copilul la tratament în Austria datorită reportajului tău, politicianul enervat de criticile tale, omul care te sună ca să-ţi mulţumească pentru un articol oarecare, titlul ideal pentru prima pagină de mâine, găsit pe la 1 şi 10 noaptea, şedinţa de dimineaţă la care nu auzi ce spune şeful, dar ai clar în minte ce vrei să scrii, sticla de apă împărţită cu colega întoarsă de la inundaţii, epuizată. Copiii din cătunul de la capătul judeţului, emoţionaţi pentru că le face poze cineva. Iei interviu unui om deosebit pe care l-ai descoperit şi care e bucuros că munca lui este, în sfârşit, cunoscută de mai mulţi. Zilnic cunoşti alţi oameni, afli alte poveşti, scrii ceva nou. Goneşti cu 150 la oră ca să prinzi pe cineva la locul unui eveniment, să ai sincronul şi să-ţi iasă ştirea. Să o transmiţi la timp, să o vadă telespectatorii şi să-ţi primeşti banii. Te bucuri când surprinzi în imagini sau în cuvinte o lacrimă sau un zâmbet. Fugi ca nebunul la 7 dimineaţa prin frig după o fotografie reuşită, ca să o vadă oamenii în ziar la 6 seara, în aceeaşi zi.  Şi nu-ţi pare rău nicio secundă. Simţi viaţa, ai mereu contact cu viaţa reală şi cu oamenii adevăraţi, din toate categoriile sociale, de tot felul. Te simţi viu 24 din 24.
Da, e greu în vremurile astea să fii jurnalist, însă există jurnalişti care se bucură în continuare că lucrează în acest domeniu. Sunt sigur că există o listă destul de lungă cu necazurile unui jurnalist, cu motive pentru care să renunţi, să-ţi dai demisia, dar meseria asta nu este făcută pentru “loseri”, pentru oameni uşor de descurajat. Nu e pentru oameni care spun tâmpenii pe bloguri, sub protecţia anonimatului sau a unor id-uri oarecare.
Dragilor, care vă bucuraţi de răul jurnaliştilor, emoţiile şi bucuriile descrise mai sus, pe care voi nu le veţi simţi niciodată, sunt, poate, 1 % din ceea ce oferă 10-15 ani de muncă în presă. Dacă aş începe acum o listă detaliată cu lucrurile bune pe care le simte şi le trăieşte un ziarist adevărat, nu ştiu exact când aş termina-o. Sigur, nu suntem perfecţi, nu sunt toţi ziariştii nişte profesionişti desăvârşiţi. Suntem oameni, iar oamenii mai şi greşesc (ştiu zeci de poveşti mai mult sau mai puţin amuzante despre erori ale jurnaliştilor, poate voi mai povesti câte una aici).
De ce v-am scris ? Nu pentru că mi-ar păsa de voi, nu pentru că m-ar atinge în vreun fel mizeriile de pe bloguri, nu pentru că le-aş plânge de milă colegilor rămaşi fără loc de muncă şi terfeliţi de vreun blogger care nu va fi niciodată jurnalist. Sunt oameni în toată firea, nu au nevoie de mine ca să-i apăr, nu au nevoie de consolări. Poate au nevoie de bani acum, dar de-ăştia nu am nici eu destui, ca să dau… :)  Nici pentru trafic nu v-am scris, nici pentru reacţiile voastre. Evident că nu pentru asta. Nici măcar ca să mă laud, deşi aş avea cu ce.
Haideţi, dragilor, care scrieţi pe bloguri “cretinism total la realitatea. ca si la antene…daca a-ti ratat aseara ’sinteza zilei’” şi altele la fel… puteţi ghici de ce v-am scris. Nu ? Păcat, era aşa de simplu… Motivul e unul singur. Ca să vă informez corect până şi pe voi. Să-mi fac jobul, nimic mai mult. Pentru că atât de mult îmi place meseria mea. Hai, pa, că mâine am o zi încărcată la ziar.

(titlul editorialului a fost pus doar ca să atragă cititorii interesaţi de asemenea veşti, aşa că îmi cer scuze celor induşi în eroare…)