Plecarea de la Realitatea TV (care, inevitabil, se va petrece, datorită mutării în Anglia) este o premieră pentur mine. În sensul că de data asta chiar îmi pare rău că părăsesc un loc de muncă unde, atâta cât am lucrat, mi-a fost bine. Nu voi intra în detalii, însă chiar am de ce să mulţumesc sincer colegilor de la Realitatea TV Bacău pentru colaborare. În 1998 am început cariera de jurnalist în România la televiziunea TV Symbol, în 2010 o închei, tot la o televiziune. La cea mai bună din Bacău. Părerea mea ! 
Browsing Posts tagged televiziune
Soţii Hormuz lucrează de trei ani în oraşul norvegian Bergen. “Lucrează” este, de fapt, un cuvânt neportivit, deoarece modul în care cei doi fac bani nu are nimic în comun cu munca. În schimb, nu este nici ilegal. Nu în Norvegia. Adriana Hormuz are 47 de ani şi cerşeşte în staţiile din Bergen. În acelaşi oraş, dar într-un parc, produce banii capul familiei, Marinel Hormuz, de 48 de ani. Bărbatul cântă la un clavecin de jucărie. O televiziune naţională din Norvegia a trimis în săptămâna 23 – 27 august 2010 o echipă de ştiri în judeţul Bacău, ca să vadă unde se duc banii daţi de norvegienii miloşi. Şi să îi cunoască mai bine pe romii de la noi. Au reuşit.
“Let’s try here”, îi spun lui Per Kristian, reporterul de 52 de ani care a lucrat, printre altele, în Irak, Libia, Indonezia (la tsunami), China, India şi alte colţuri de lume. Acum a ajuns şi în România, încercând să găsească familia Hormuz din satul Valea Seacă, judeţul Bacău. Kåre, colegul său, un om tot cu vreo 30 şi ceva de ani de presă la activ, are camera pregătită, în caz că dăm măcar de oameni care să-i cunoască sau să fie rude cu ai lui Hormuz. Primul om întrebat ne arată o uliţă prăfuită din apropiere şi parchez în zonă. Cobor primul, bat la poartă ca să atrag atenţia bărbatului care stă pe un scaun şi se uită atent la un televizor. “Familia Hormuz ?”. “Da, eu sunt”, îmi răspunde omul, apoi faţa i se luminează într-un zâmbet larg, pe fondul unei uimiri spectaculoase: “Beeergeeeeeen !!!”. Apăruse în spatele meu Per Kristian, reporterul, iar Marinel Hormuz, care dăduse interviuri şi la Bergen, l-a recunoscut într-o secundă. Apare şi Kåre, porneşte camera, apar şi o droaie de puradei gălăgioşi continue reading…
De astăzi sunt reporter al televiziunii Realitatea TV Bacău. Cu alte cuvinte, m-am întors la prima “iubire”, televiziunea, pe care am cunoscut-o în 1998, când m-am angajat la TV Symbol. Erau vremuri frumoase, în care, ca începător ce eram, am avut de învăţat de la profesionişti ca Lili Adochiţei, Daniel Ciorcilă, Costinela Breahnă, Mirela Romaneţ şi mulţi alţii. Dintre care unii au rămas în presă, iar alţii sunt prin străinătate sau lucrează în alte domenii. Le mulţumesc colegilor de la RTV Bacău pentru primire şi vă invit să urmăriţi jurnalele de ştiri ale Realităţii TV !
În această săptămână frecvenţa articolelor de pe blog va fi mai mică, deoarece am o perioadă mai ocupată. Ajut o echipă de colegi din altă ţară (Norvegia) să documenteze, timp de o săptămână, un reportaj despre familii de romi. Şi am ajuns la concluzia că fac acest lucru deoarece le pasă de situaţie. Nu sunt invadaţi, nu au încă o problemă uriaşă, ca în alte ţări europene, dar îi interesează ce e cu oamenii ăştia care vin să le ceară bani şi să cânte pe străzi. Şi ce pot face ei ca să evite posibile probleme. Şi ce se întâmplă cu banii pe care norvegienii îi oferă ţiganilor noştri. Şi multe altele…
Câteva lucruri despre cum se face jurnalism în alte părţi ale lumii: televiziunea la care lucrează face următoarele chestii doar ca să aibă un reportaj: îi trimite la cucurigu (asta poate să însemne şi India sau Africa, după cum s-a mai întâmplat colegilor cu care muncesc în această săptămână), le asigură finanţare pentru cazare, masă, maşină închiriată, translator, ghid şi tot ce mai au nevoie. continue reading…
Cică asta ar fi noua siglă a OTV-ului… E de aici.
Realitatea TV Bacau împlineste astazi un an de existenta. Le urez sa ajunga si la 101 ani si sa ramana acelasi punct de reper in randul televiziunilor locale. Am avut ocazia sa ii cunosc putin pe cei de acolo, timp de aproape o luna, si stiu ca sunt oameni care incearca sa isi faca meseria cat mai bine si sa produca un jurnal de stiri de calitate. Daca reusesc sau nu de fiecare data, asta ramane la aprecierea telespectatorilor. Iata si comunicatul celor de la Realitatea TV Bacau:
UN AN DE REALITATEA TV BACĂU
Realitatea TV Bacău împlineste pe 29 mai 2010 un an de existenţă.
Prima staţie locală a unei televiziuni naţionale, Realitatea TV Bacău a adus băcăuanilor dar şi întregii ţări, prin transmisiunile în direct, un plus de informaţie. Aşa cum ne-am propus din prima zi, ne-am poziţionat pe piaţa media din Bacău ca televiziune comunitară. Am încercat întotdeauna să venim în sprijinul societăţii şi să aducem primii informaţia mai aproape de cetăţeni.
“Împreună am schimbat peisajul jurnalistic băcăuan cu ştiri de ultimă oră şi analize consistente ale informaţiilor la zi. Realitatea TV Bacău a fost, zi de zi, gazda dezbaterilor de maxim interes şi actualitate. Alături de echipa noastră, i-am avut pe colegii de la Realitatea TV Bucureşti dar şi pe cei din staţiile locale RTV din ţară” declară directorul staţiei RTV Bacău Mihaela Druică. continue reading…
Ştiţi povestea. Dacă nu o ştiţi, o rezum: un comic invitat la o televiziune franceză a distrat publicul şi realizatorii cu ceea ce a numit el “le salut roumain”: un “s’il vous plaît, monsieur !”, tânguit şi scârbos, cu mâna întinsă după pomană. Gestul pe care milioane de parizieni, de francezi, dar şi de englezi,nemţi, spanioli sau italieni îl văd zilnic, făcut de cetăţeni români. Pentru că ţiganii care cerşesc în capitalele europene sunt români. Comediantul francez mi s-a părut – cel puţin la faza menţionată – mediocru. Putea scoate mai mult din ideea lui cu ţiganii.
A venit, prompt, reacţia unor bloggeri (Daily Cotcodac), care au simţit nevoia să apere onoarea poporului român şi să inventeze “salutul francez”: acelaşi “”s’il vous plaît, monsieur !”, însă pe fondul unor imagini din războaiele mondiale, cu soldaţi francezi predându-se inamicului, cu mâinile sus. După care au început un inventar al înfrângerilor istorice ale armatei franceze. Televiziunile au preluat imediat “subiectul”, bucuroase că onoarea României este “reperată”. Ar fi fost amuzant dacă respectivele capturi de prin războaie ar fi fost făcute de armata română. Ar fi fost un motiv de mândrie, ete la ei franţujii, se iau de ţiganii noştri, dar uită că i-am ţinut cu mâinile sus când am avut chef, prin glorioasa noastră istorie. Numai că ironia cu privire la laşitatea soldatului francez vine din partea reprezentanţilor unui popor care, nu-i aşa ?, nu s-a predat niciodată. continue reading…
