CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts tagged UK

ThatcherAm vazut ”The Iron Lady” pe Channel 4 si sunt incantat pentru ca, in sfarsit, am gasit un film memorabil. Meryl Streep merita nu un Oscar, ci zece. Iar Margaret Thatcher e unul din “motivele” pentru care Marea Britanie este acolo unde este, din punct de vedere economic, politic, social… Un film impresionant.
Si ultima data cand am fost impresionat cu adevarat de un film…chiar nu-mi aduc aminte cand a fost. Chiar mai mult decat atat, a fost un film emotionant, daca stai sa te gandesti ca toti putem ajunge candva sa vorbim singuri, sa fim bantuiti de decizii sau greseli din trecut, sa depindem de altii. Toti, indiferent de cata putere am avut, cine am fost si chiar ce am facut. Viata e scurta de tot, putem deveni si face ce gandim ca putem deveni si face, ne putem gandi singuri destinul. Trebuie sa facem asta cat avem timp si suntem sanatosi. Putem sa ne decidem destinul. Pana la un punct, cel putin…
Pe scurt, cum a spus Margaret Thatcher, citandu-l pe Lao Tse (cred): “Watch your thoughts for they become words. Watch your words for they become actions. Watch your actions for they become… habits. Watch your habits, for they become your character. And watch your character, for it becomes your destiny! What we think we become”.

Dupa ce am devenit arbitru si a trebuit sa-mi aleg 3-4 competitii in care doream sa arbitrez, am ales ligi de fotbal masculin – adulti si fotbal feminin – adulti si tineret. Am evitat competitiile de juniori si copii pentru ca stiam ca sunt un pic mai tensionate pentru arbitri, din cauza numarului mare de parinti prezenti pe marginea terenului sau in tribune. Si cam toti parintii sunt si antrenori, si arbitri, atunci cand copiii lor au un meci important.

Azi am arbitrat totusi primul meu meci de juniori, intre Luton Town si Peterborough United, U16, ca arbitru asistent. Am inlocuit un coleg devenit indisponibil. M-am oferit sa iau meciul pentru ca am fost curios sa vad cum e un meci de juniori. Intai, o baza sportiva de foarte buna calitate, Baldock Arena, cu teren artificial si tribune. Cam 50-70 de spectatori, probabil normal pentru un meci de juniori.

Ceea ce m-a surprins placut a fost faptul ca ambele echipe incercau si reuseau sa tina mingea jos, sa paseze precis, fara sa o arunce la intamplare, cum se intampla cu multe echipe de adulti din ligile inferioare. Foarte buna si disciplina, jucatorii au protestat doar de 2-3 ori in 90 de minute la deciziile arbitrilor, si atunci au facut-o civilizat. “C’mon, man!” a fost cel mai rau lucru pe care l-am auzit in 90 de minute de la un jucator.

Ritm alert, s-a jucat in viteza, cu intrari destul de tari, la limita regulamentului. Am semnalizat un fault, dar centralul mi-a multumit si a decis ca jocul poate continua, ca ar fi atins si mingea jucatorul respectiv. Intr-o competitie de la noi, ar fi fost fault toata ziua, poate si cu sanse de galben pentru “agresor”. Dupa faza asta, mi-am adus aminte ca arbitrez in Anglia si nu m-am mai grabit sa semnalizez faulturi. Oricum, nu s-a jucat dur, ci doar barbateste, insa cu multe intrari “la sacrificiu”. Niciun cartonas galben si foarte putine faulturi, majoritatea intrarilor au fost judecate drept corecte. Fotbalistii mi s-au parut foarte maturi pentru varsta lor, foarte concentrati pe joc, pe indicatiile antrenorilor, pe rezultat.

Nu am vazut trageri de timp, desi a fost un meci strans, incheiat pana la urma cu 3-2 pentru gazde. Cel mai placut lucru a fost, fara indoiala, disciplina in teren. Toti jucatorii au fost interesati numai pe joc, fara sa isi piarda timpul cu sicane la adresa adversarilor, comentarii adresate arbitrilor sau alte asemenea lucruri.

O experienta placuta, nu-i exclus sa ma intereseze in viitor sa arbitrez si juniori. Chiar daca sunt putin cam rapizi pentru un incepator ca mine :)

 

 

Libertatea e importanta. Uneori uitam ca o avem. Suntem prinsi in avalanse de intalniri, sedinte, munca, obligatii. Trebuie sa ajungem la servici. Trebuie sa renuntam la ziua libera. Trebuie sa mergem la cumparaturi. Trebuie sa vedem serialul de la ora Z sau meciul de la ora X. Trebuie sa ducem masina la reparat, sa platim facturile, sa . Trebuie. Totul trebuie facut acum. Sau la un anumit termen. Ajungem sa credem ca nu mai avem libertate. Ceea ce nu e adevarat. Suntem liberi. Liberi sa ne plimbam fara griji, chiar si in putinul timp liber. Intr-un oras aglomerat, pe un munte pustiu, in camp, pe o ulita dintr-un sat. In gradina bunicilor, intr-un parc, pe o plaja pustie sau aglomerata.

Prin aer, cu o parapanta sau deltaplan, daca se poate. Oriunde. Nu conteaza. Important e sa ne dam seama ca suntem liberi. Bun, nu 100 % din timp, dar si cateva minute intr-o zi conteaza.

Mie imi place senzatia de libertate pe care o am cand ma plimb, insotit, pe strazile Londrei. Nu am fost decat de trei ori acolo, dar deja m-am indragostit de acest oras. Nu stiu sigur care e motivul.

Poate oamenii, de toate rasele si culorile, poate cladirile de un alb incredibil de pe unele strazi. Poate trandafirii din Hyde Park sau veveritele din St.James’s Park. Poate faptul ca in Londra sunt de vazut atat de multe, incat esti constient ca nu le poti vedea intr-o singura zi, asa ca poti sa mergi fara graba. Sau poate un pic grabit, dar fara disperare.

Si un sfat: nu va fie teama sa va rataciti intr-un oras necunoscut (daca e un oras civilizat si sigur, bineinteles). Pana la urma, tot veti ajunge undeva. O spune unul care s-a ratacit aproape intentionat in Paris si Venetia. Locuri perfecte pentru asa ceva…

 

 

 

 

 

Am citit zilele trecute despre o femeie, arbitru de fotbal, care a fost lovita de un jucator, la un meci din Romania. Inca nu se intamplase ca o femeie sa fie atacata, pana acum doar arbitrii barbati erau fugariti si batuti de brute intitulate fotbalisti. Se pare ca nu exista limite, exista si fotbalisti suficient de dobitoci incat sa loveasca o femeie.

Pentru ca nu am arbitrat in Romania, nu stiu exact care sunt sanctiunile de la noi. Dar nu par impresionante, de vreme ce se intampla mai mereu chestii de-astea. De curiozitate, am deschis si ”rasfoit” un document primit de la FA, “Virtual Handbook 2012-2013″, in care, printre multe informatii despre ligi, reguli, organizare, etc, exista si detalii referitoare la sanctiunile in vigoare. Pentru ce a facut respectivul jucator de la echipa Vointa Peris, pedeapsa ar fi o suspendare pe termen nelimitat, cu drept de “reanalizare a cazului” dupa cel putin 5 sau chiar 10 ani. Practic, ar insemna o suspendare pe viata. Sunt curios ce decizie va lua FRF-ul in cazul lui.

Sa vedem:

“Recommended punishments for a person found guilty of an offence against a match official are as follows:

(a) Threatening Behaviour:

• suspension from all football activities for a period of 112 days/12 matches

• plus a fine of up to £100.

(b) Physical Contact or Attempted Physical Contact:

•suspension from all football activities for a period of 182 days

•plus a fine of up to £150.

(c) Assault:

•suspension from all football activities indefinitely (sine die) with no review for at least 5 years from the date of the suspension. Where the assault

causes serious injury the review period should be extended to 10 years”.

Destul de clar. Sunt curios daca FRF-ul are vreo statistica, as vrea sa stiu cati jucatori au fost suspendati, si pe ce termen, pentru ca au avut un comportament amenintator. Sincer, ma indoiesc ca in Romania se dau 12 etape sau 6 luni pentru asa ceva.

Totul pleaca de la reguli si felul in care sunt aplicate. In fotbal, la fel ca in toate celelalte domenii.

 

In aceasta toamna am reusit sa “pilotez”, datorita unui simulator de zbor aflat la Muzeul Stiintei in Londra. A fost o experienta interesanta, pe care intentionez sa o repet, pentru ca ofera senzatii interesante. Pretul este 12 lire pentru o “tura”, la “dublu”. Am inceput la dubla comanda, dar dupa un minut am ramas singur in cabina, deoarece exista optiunea butonului de oprire temporara, in cazul in care unul din cei doi ocupanti doreste sa coboare. In schimb m-am ales cu un filmulet simpatic, cu evolutia mea. Undeva in dreapta este un ecran pe care se poate urmari ceea ce vedea “pilotul” in interior. Pe scurt, poti sa te bucuri de pilotaj, incercand tot felul de acrobatii libere, sau poti participa la un “dogfight”, localizand, urmarind si incercand sa dobori avioane inamice. Recomand, indiferent de scenariul ales. Have fun !

 

In St.James’s Park, Londra, prin august 2012. Un pelican si admiratorii sai.

Cam veche, dar dintr-un an bun, 1916. Nu stiam cum sa o pornesc, asa ca am zis sa o iau pe bucati :)

Va multumesc pentru interes si va invit sa cititi si acest articol “foarte complet”, despre cum se scriu tampenii pe site-uri facute din bani publici. Si acum, despre sport.

5-a-side. Asa se cheama minifotbalul pe care il joc in UK, pe o baza sportiva din Luton. Nu e total diferit de alte genuri de minifotbal, dar cine l-a inventat era, probabil, o persoana care ura portarii. Altfel nu-mi explic regulile. Porti scunde, dar late cat o zi de post. Portarul nu are voie sa iasa din careu (care e destul de mic). Portarul nu are voie sa paseze/degajeze cu piciorul. Portarul nu are voie sa arunce mingea la inaltime. Asta cu iesitul din careu chiar ma deranjeaza:)… Nici un pas afara, indiferent de motiv. Orice incalcare a regulilor de catre portar se pedpeseste cu o lovitura de pedeapsa. Nu stiu vreo lovitura/vreun penalty care sa-si merite mai bine titulatura de lovitura “de pedeapsa”.  Se executa de la 3-4 metri iar portarul nu are nicio sansa sa apere, pentru ca poarta e pur si simplu prea mare. Asa ca orice iesire din careu inseamna gol. Primit.

Exista reguli si pentru jucatorii de camp, care nu au voie sa suteze la poarta din careu, ci doar din exterior. Cam asta ar fi principala.

In rest, 5-a-side e un joc destul de placut si dinamic. Din cate am vazut pana acum in Anglia, chiar si amatorii joaca diferit de ce se obisnuieste in Romania. Foarte putini jucatori incearca numere personale, driblinguri spectaculoase sau executii tehnice dificile. Majoritatea se bazeaza pe pase puternice si precise si pe multa alergatura in teren. Un joc mai rudimentar, dar mai eficient, cu foarte mult efort fizic si multa disciplina. Si zero comentarii la adresa arbitrului sau a adversarilor. Mult mai putin spectaculos decat ceea ce se joaca la nivel de amatori pe terenurile artificiale de minifotbal din Bacau, de exemplu. Dar mai eficient si mai concentrat pe joc si pe gol.

5-a-side e ok, placut, interesant, dar mai rapid si mai solicitant din punct de vedere fizic decat alte discipline din fotbalul mic, jucate cu mai multi jucatori si reguli usor diferite.

M-a intrebat un prieten cum e aerul de Anglia. Hm… E un pic altfel decat ala de Romania. M-a afectat.

Exemplu: azi am condus 38 de mile dus + 38 intors, la un mic schimb de experienta de-o zi. Ajung intr-un satuc, la un giratoriu de-al lor. In orasele mari, in intersectiile mari, “roundabout”-urile, cum zic ei -englezii- sensurilor giratorii, sunt mari. Dar exista si roundabout-uri de-astea mici-mici la care probabil un nene a venit cu un nasture, a tras niste vopsea de-a ”roundul” si gata giratoriul. O pata mica si rotunda, ce-i drept semnalizata si cu indicator. Nu bag mana in foc, dar nu-i exclus ca in unele cazuri  pata rotunda de pe asfalt sa fie o idee mai mica decat cea de pe indicator :)

Eventual pata alba care tine loc de sens giratoriu e si un pic bombata. Putin, nici n-o simti la roata cand o incaleci. Unii o ocolesc, probabil nu e politicos sa calci cu masina un bumb alb. In fine. Eu am condus in Romania din 1997 pana in 2010. De la Oltcit’90 pana la Suzuki Swift 2010, de la Dacia 1300 dintr-un an prost pana la Jaguar XJ 2009 sau asa ceva. Prin orase si sate, pe E85, Bucuresti-Pitesti, dar si la Cleja, Poiana Negustorului, Poplaca (pe bune!) sau alte locuri mirifice, in care drumurile vor deveni o chestie banala prin 2250 anno domini. Dupa sfarsitul lumii, adica. Bun. Am condus in Romania, adica prin gropi si crevase si printre prosti si cocalari. Nu numai, dar astia ies in evidenta. Dupa un an sau doi in care m-am tinut tare si am fost calm, politicos si civilizat, am cedat psihic si am inceput sa blestem, sa injur, sa urasc. Idiotii cu volan care imi puneau viata in pericol m-au facut sa simt partea intunecata a Fortei. Am ajuns sa evoc intr-un spectru negativ, cu valente vulgare, pe alocuri sadice, chiar si fiinta sacra a mamei. A mamei cretinului care imi taia calea. Barbatii din alte masini au devenit pentru mine cretini, criminali, imputiti, nesimtiti. Diavolul chitzaia satisfacut in salasul lui intunecat, convins ca peste o suta si ceva de ani va pune ghearele pe un suflet de mare valoare. Ma indreptam cu viteza spre iad, devenisem rau, razbunator, nemilos. Femeile……ahhh…femeile ! Femei de toate felurile, unele frumoase, unele poate inteligente, femei pe care in alte conditii as fi fost bucuros si onorat sa le cunosc mai bine au devenit brusc….vai, cat de oribil…doar pentru ca nu acordau prioritate….vaci ! Sau, si mai rau, proaste ! Chiar vaci proaste, ceea ce poate fi catalogat drept jignire si pentru vacile care nu sunt proaste, si pentru proastele care nu sunt vaci. Ingrozitor. Nedrept. Regretabil. Am ajuns chiar sa folosesc ceea ce am invatat cel mai bine de la domn’ Ciobanu, proful de mate dintr-a sasea, plecat intre timp dintre noi. El le spunea fetelor din clasa ”vaca Domnului”. O sa revin in alt post la chestia asta, ca e cam ciudata.

Am devenit un om cu dubla personalitate. Ca Jeckyll si Hyde, ca Halle Berry si Catwoman, ca Spiderman si neica-nimeni ala din restul timpului. Mi-a iesit la iveala latura rea. Malefica, daca folosim si DEX-ul. Totul, din cauza traficului, a drumurilor proaste, a pericolelor de tot felul de pe drumurile Romaniei, a lipsei de civilizatie a celor din jur. Chestia asta a durat pana in 2010, ba chiar si dupa, un pic, si credeam ca e definitiva. Ei bine,nu.

Azi, cum am spus, in anul de gratie 2012, conduceam prin Bedfordshire (“judetul” in care traiesc). Conduceam incet si gratios o matahala de Renault Scenic cu cutie automata, probabil una din cele mai plictisitoare 5 masini fabricate vreodata in Europa. Si gri, pe deasupra.

Noroc ca ascultam Basshunter si-mi adusesem aminte de “Angel in the Night”, videoclipul lor destul de reusit din punct de vedere estetic, asa ca nu eram chiar plictisit. La un roundabout din ala miniatural, un domn cu un Nissan vechi a intrat ca berbecul desi eu deja incercam sa circul linistit pe-acolo, intr-o tentativa de a ocoli galma aia alba fara sa ma mai urc pe ea. Omul, destul de batran, nu s-a uitat, nu s-a asigurat, a facut giratoriul si s-a dus. Ei. Aerul de Anglia e tare. Nu numai ca nu i-am fluturat degetul mijlociu, cum am facut ani buni in Romania (la stanga mijlociul e un pic indoit la capat, de la fotbal, si e si mai interesant, e cu galma). Nici macar nu i-am adresat un elementar “Dobitocule!”. Nici macar nu m-am strambat la el. Am incetinit cat sa il evit, am zambit, l-am lasat sa treaca si mi-am vazut de drum. Mama lui (posibil decedata, de altfel) n-a fost pomenita, oul si otetul au ramas nefolosite. Carnea nu i-a umplut frigiderul (ma rog, oricum, e cam scumpa, intre 4- 9 lire kilogramul, deci nu o pot irosi). Nu s-a intamplat nimic. Culmea, colega englezoaica pe pe locul din stanga a parut un pic mai deranjata decat mine de manevra domnului varstnic. “Deranjata” cat sa ridice un pic din sprancene si sa intrebe calm daca nu cumva noi aveam prioritate, fara alte comentarii. Deci cred ca aerul de Anglia mi-a schimbat un pic comportamentul. Sau, poate, oamenii ?…Acum, nu zic ca am eliminat 100 % raul din sufletul meu de sofer inocent. Dar sunt pe drumul spre izbavire…

O sa mai scriu despre aerul de Anglia. Pentru ca pare sa fie un pic diferit de cel din Romania…

Prin 2009, parca, au fost alegeri prezidentiale. Eram inca in Romania, asa ca am votat. Cum sunt o fiinta cu un IQ decent, cu o educatie ok si cu principii rezonabile, nu am votat clovnul national Basescu, ci alti candidati. Nu ca as fi fost dat pe spate de candidatii respectivi, dar stiam ca Basescu presedinte inseamna inca o rusine imensa pentru Romania si cetatenii ei. Pana la urma, dezastrul a avut loc, iar Romania are un presedinte de tot rasul, probabil cel mai ridicol din intreaga sa istorie.
Povestea o stim cu totii, Basescu pierdea firesc alegerile daca nu intrau in joc voturile diasporei, ale cetatenilor romani care traiesc in alte tari. Bun. Acum, nici nu ma mai intereseaza daca voturile au fost pe bune sau “inventate”, “gasite”, etc. Se poate spune ca, daca nu veneau voturile diasporei, Basescu nu era acum presedinte, iar romanii aveau un motiv in minus sa le fie jena.

Sa revenim. Eu acum traiesc in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, asa cred ca se cheama. Pe scurt, UK. LA La niste mii de mile/km de Romania. Sigur, merg in Romania de doua ori pe an (poate trei, in viitor), citesc presa locala (Bacau) si presa nationala, ambele online, si cam atat. La televiziunile romanesti am renuntat, desi le-as putea urmari pe net. Probabil peste un an sau doi sau cinci ma voi intoarce in Romania. Dar deocamdata, sincer, nu imi pasa prea mult de politica de acolo, de presedinte si alte chestii de felul asta. IAr Iar ca mine sunt multi, in UK, Italia, Spania, Franta, etc. Oameni care muncesc. Sau care fura. Sau care cersesc. Sau care stau degeaba. Oricum, oameni un pic rupti de ceea ce se intampla in tara. Unii rupti complet de realitatea romaneasca, altii, ca mine, doar partial. Ca sa nu o lungesc, parerea mea este ca cetatenii romani care traiesc in alte tari nu ar trebui sa voteze.

Poate 90 % din “stranierii” care au votat nu se vor mai intoarce niciodata in Romania. Si atunci, care-i rostul votului ? De ce sa stabileasca ei soarta oamenilor care traiesc, si inca destul de greu, in Romania ? De ce un programator din New York, o piranda cersetoare din Paris, un sef de santier din Manchester sau un somer din Milano sa decida ca in fruntea tarii trebuie sa avem un clovn ? Deciziile trebuie luate de cei care le suporta consecintele, nu de oameni aflatii la mii de kilometri distanta de Romania. Asa ca, atata timp cat voi trai in afara Romaniei, nu voi considera normal sa stabilesc, prin votul meu, cine trebuie sa ii conduca pe romanii de acasa.

Ar trebui sa fie schimbata legislatia, dupa parerea mea.