Televiziunea norvegiană TV 2 Norge a postat în această seară şi al doilea reportaj din seria celor despre romii din judeţul Bacău. La fel cum am anunţat şi la primul material publicat, pe site se găseşte şi un program (codec sau player), “Silverlight”, a cărui downloadare şi instalare permite vizionarea materialelor postate acolo. După părerea mea, merită efortul…
Browsing Posts tagged Valea Seaca
Soţii Hormuz lucrează de trei ani în oraşul norvegian Bergen. “Lucrează” este, de fapt, un cuvânt neportivit, deoarece modul în care cei doi fac bani nu are nimic în comun cu munca. În schimb, nu este nici ilegal. Nu în Norvegia. Adriana Hormuz are 47 de ani şi cerşeşte în staţiile din Bergen. În acelaşi oraş, dar într-un parc, produce banii capul familiei, Marinel Hormuz, de 48 de ani. Bărbatul cântă la un clavecin de jucărie. O televiziune naţională din Norvegia a trimis în săptămâna 23 – 27 august 2010 o echipă de ştiri în judeţul Bacău, ca să vadă unde se duc banii daţi de norvegienii miloşi. Şi să îi cunoască mai bine pe romii de la noi. Au reuşit.
“Let’s try here”, îi spun lui Per Kristian, reporterul de 52 de ani care a lucrat, printre altele, în Irak, Libia, Indonezia (la tsunami), China, India şi alte colţuri de lume. Acum a ajuns şi în România, încercând să găsească familia Hormuz din satul Valea Seacă, judeţul Bacău. Kåre, colegul său, un om tot cu vreo 30 şi ceva de ani de presă la activ, are camera pregătită, în caz că dăm măcar de oameni care să-i cunoască sau să fie rude cu ai lui Hormuz. Primul om întrebat ne arată o uliţă prăfuită din apropiere şi parchez în zonă. Cobor primul, bat la poartă ca să atrag atenţia bărbatului care stă pe un scaun şi se uită atent la un televizor. “Familia Hormuz ?”. “Da, eu sunt”, îmi răspunde omul, apoi faţa i se luminează într-un zâmbet larg, pe fondul unei uimiri spectaculoase: “Beeergeeeeeen !!!”. Apăruse în spatele meu Per Kristian, reporterul, iar Marinel Hormuz, care dăduse interviuri şi la Bergen, l-a recunoscut într-o secundă. Apare şi Kåre, porneşte camera, apar şi o droaie de puradei gălăgioşi continue reading…
de Ioan-Alexandru URSU
În secolul al XXI-lea lumea satului moromeţian specifică literaturii lui Preda încă îşi mai face simţită prezenţa în peisajul rurarului băcăuan. Un peisaj ros de pecetea timpului care nu pare a ierta pe nimeni şi nimic! Universul rural încă mai oferă imagini arhaice, scene care par fantasmagorice pentru timpurile noastre. Însă realitatea dezarmează pe adepţii teoriei conform căreia totul este de un roz inimaginabil.
Aceeaşi zonă, dar timpuri diferite
La doi paşi de municipiul Bacău (unul dintre cei 12 ,,voinici” care se doresc a fi adevăraţi poli de dezvoltare), în satul Valea Seacă, comuna Nicolae Bălcescu, clipa pare a încremeni. Neica timpul a uitat să mai scoată ceva din tolbă şi pentru locuitorii acestor meleaguri. Totul pare desprins dintr-un alt film, un film dominat de nonculori şi tristeţe. In ciuda faptului ca se află la nici 4 kilometri de comuna Nicolae Bălcescu, satele Valea Seacă, Buchila şi Lărguţa demonstrează faptul că apropierea de oraş nu dinamizează zona. Ba mai mult, se poate afirma că influenţa citadelei este aproape zero. Cu aproximativ 4100 de locuitori Valea Seacă se înscrie în acea zonă tristă din peisajul rural de sorginte românesc. Totul ţine de mentalitate, după cum sintetizează şi primarul comunei Nicolae Bălcescu, Anton Şiler. ,,Oamenii se simt legaţi de animale şi pământ. Dacă ar avea de ales între un Mercedes şi o caruţă, aceştia vor opta pentru ultima variantă”, afirmă primarul localităţii băcăuane. Procesul de desprindere de personalitatea arhaică pare a fi una de durată şi fără un deznodământ previzibil.
Probabil aceasta este şi una dintre cauzele care au condos la exodul celor tineri spre alte meleaguri. De la an la an locuitorii acestei zone par a da bir cu fugiţii. Dacă unii se mulţumesc cu simplul fapt de a îşi găsi un loc de muncă la negru în oraş, o mare parte îşi îndreaptă gândurile spre alte zone ale continentului, sperând la un trai decent, atât pentru ei cât şi pentru copii lor, odrasle care sunt uitate acasă. Această şansă, de a-şi părăsi ţinuturile natale, este privită de către săteni ca o evadare dintr-un loc în care evoluţia umană cât şi cea economică este de domeniul basmelor populare. ,,Problema e că o mare parte dintre copii sunt lăsaţi în grija bunicilor, nelăsându-se niciun act oficial la primărie”, susţine edilul comunei. continue reading…
