CODRIN POP

Lumea noastră, văzută din Bedfordshire

Browsing Posts tagged viata in uk

Recent, ziarul local al Bacaului, Desteptarea (la care am lucrat, niste ani buni, ca reporter, redactor si redactor sef adjunct), mi-a luat un interviu. Fosta mea colega Ramona Ionescu semneaza primul interviu pe care l-am acordat vreodata. E interesant sa te afli de cealalta parte a “baricadei”, dupa vreo 15 ani de presa (din care 13 in Romania).

Link

Pot doar sa le multumesc celor de la Desteptarea pentru ca nu au uitat un fost coleg / angajat / prieten si pentru spatiul generos de doua pagini acordat in cel mai important cotidian bacauan.

Romania lor

34 comments

5991522_640 Sunt in Anglia de cativa ani. De trei, mai precis. Evident sunt foarte multe motive pentru care as ramane aici, si destul de multe pentru care m-as intoarce. Asa cred, uneori. Problema e ca atunci cand ajung in Romania, de 2 sau 3 ori pe an, in vacante, parca motivele de intoarcere se imputineaza brusc.

Ajung in Romania, bucuros ca revad locurile unde am trait mai bine de 30 de ani, ca imi revad parintii, prietenii. Ca sunt “acasa”, chiar si pentru 2-3 saptamani. Dau peste taximetristi dubiosi,  de fapt infractori de drept comun deghizati in taximetristi, peste oameni nepoliticosi si nesimtiti, peste institutii care ne trateaza de parca am fi paduchi. Peste taxe idioate si nejustificate, peste cozi care n-ar trebui sa existe, peste marlani cu volan. Intalnesc vanzatoare arogante si nesimtite, medici lacomi, cu ochii doar dupa spaga, functionari plictisiti sau incompetenti. Peste hartii fara rost, care sufoca firme si oameni. Deschid televizorul. A disparut mizeria de OTV, asta-i bine. E singura schimbare pozitiva, ca in rest tot emisiuni politice gretoase, realizatori fara coloana vertebrala. Emisiuni grotesti, “de divertisment”, cu femei gonflabile care au mai putina demnitate decat o prostituata cinstita. Nunti si divorturi fara noima, mediatizate de parca ar schimba si vietile celor care privesc, manele, evenimente din satrele tiganilor, mediatizate ca mondenitati. Mizerie. Inchid televizorul. Ies afara. Vecini care iti zgarie masina, care iti scutura scrumul de tigara sau iti scuipa in cap, de la balcon. Caini si pisici fara stapan, ignorate de autoritatile locale, care se prefac ca totul e roz in orasul prafuit. Gunoi aruncat de la balcon in fata blocului, de oameni ca noi. Mortaciuni sinistre aciuate in functii de presedinti sau administratori de asociatii, preocupati doar de cum sa mai fure 10-20 de lei de la fiecare, cu apometrul, intretinerea, cu ce s-o putea. Servicii de proasta calitate, produse scumpe si proaste. Dobitoci in BMW-uri din ’97 (eventual cu volan pe dreapta), cu manelele la maxim prin centrul unui oras de provincie, prafuit. Gropile, gropile de acum 3-4 ani, cand conduceam zilnic pe-acolo, si cele noi, pe care nu le stiam. Lucrarile la drumuri, semnalizate deamboulea sau nesemnalizate. Popi aroganti si lacomi, la care oamenii vin cu birul, fie bani, fie produse de tot felul, de parca ar merge in audienta la Satana in persoana. Oamenii care te imping la o coada, in loc sa stea naibii la juma’ de metru distanta, sa putem respire si sa ne miscam in voie. Ghiseele de la Posta, unde cotocarle arogante isi bat joc de oameni, pentru ca ocupa de 40 de ani acelasi post si nu le pasa. Bunul simt e eliminat din orice relatie. Educatoare, invatatoare si profesori au devenit aspiratoare de bani, parintii mai au un pic si le cumpara si masini sau case. Primari si politicieni devin animale devoratoare de bani, care imping licitatii si bani publici spre firmele prietenilor, sotiei, soacrei, ca sa isi asigure averi suficiente pentru 100 de vieti. Le luati cu voi in groapa, fratilor, de ce nu va opriti dupa ce ati dat 1, 2, 3 lovituri ? Puscariasi condamnati sunt vedete media. Inmormantarile se transforma in festivaluri de dat spaga, la preot, la gropar, la soferul dricului, la toata lumea, mai putin la mort. Nimeni nu-ti zambeste, nimeni nu pare bucuros ca traieste. Viata pare o corvoada, iar singurul lucru care ne invioreaza e sa ne batem joc de altii. Taximetristul de client, clientul, care poate e vreun mare functionar, de un contribuabil. Contribuabilul ala e si el ceva important, mecanic auto, sau postas, asa ca isi bate joc de primul client pe care il prinde, il repede si ii zice ca masina o sa fie reparata cand o sa fie reparata. Clientul frustrate nu are nici un job important, e somer. Dar locuieste la etajul 3, asa ca la revenirea acasa, nervos, isi scutura covorul exact cand sta fraierul de la 2 la balcon, la aer curat. Asa, de-al naibii, sa se racoreasca si el. Ala de la 2 da drumul la manele de la ora 11 noaptea pana spre dimineata, iar doctorul de la etajul 1 nu doarme toata noaptea. A doua zi medicul stresat se rasteste la un pacient si apoi ii ignora pe altii, care au dat spaga prea mica. Si asa mai departe, lucruri mici si mari, “arogante” (de ce sa nu lasam analfabetii sa creeze sensuri noi pentru cuvinte ?) marunte sau chestii de viata si de moarte. De la fosila care ocupa un post caldut de administrator de asociatie pana la neurochirurg. De la soferul de autobuz pana la politistul din intersectie. Toti sunt victimele marlaniei si toti (generalizez un pic) devin marlani cu altii mai slabi ori mai ghinionistit. Totul se leaga. E o tara in care ne-am obisnuit sa ne batem joc de altii.

Stiu, asta e viziunea pesimista, aproape tot ce e mai rau. Am uitat sa mentionez codrii verzi, frematand in vantul inmiresmat. Muntii si marea, oamenii simpli si primitori de la tara, gradina bunicilor, ospitalitatea romaneasca. Olimpicii la matematica, gimnastele, pe Zamfir si Brancusi, Eminescu si Cosbuc. Tamaioasa de Cotnari, apa rece de izvor, mamaliga, sarmalutele si cozonacul, carnatii afumati, slanina si palinca. Obiceiurile de Craciun, Marea Neagra, Bucovina si cimitirul vesel continue reading…