Am găsit un fragment dintr-o carte publicată în 1979 de George Mihalache. Este cu şi despre Mircea David, Il Dio, portarul naţionalei de acum mulţi ani. În fotbal, viaţa de portar nu se compară cu nimic altceva. “Un balon râdea în poartă”, “Il Dio şi “diavolii” din faţa porţii” sau “De ţi-ar spune poarta mea” sunt doar trei din cărţile care merită citite de cei care iubesc fotbalul. Sau sportul în general. Sau recitite. Enjoy !

“Baratky implanta spada in poarta lui Olivieri, iar italienii se prabusesc.Reuter si Baratky dau iama in apararea italiana, dar Olivieri scapa de data asta.Tribunele sunt reduse la tacere.Privesc fascinat spre ele, fericit si nu-mi vine sa cred.Tot stadionul Lazio este invaluit de fum.Arde ceva oare?Sau si-a aprins pipa iarasi vestitul Vezuviu?Imposibil, vulcanul e prea departe de noi, tocmai la Neapole.Atunci?
Ca la o comanda invizibila, dupa inscrierea golului nostru, italienii din tribune si-au aprins tigarile.Aproape 15-20 000 de tigari, cred, conectate parca la un sigur foc, coplesind intregul teren de joc cu un val ggros, inecacios.Valuri de fum coboara din toate partile., invaluindu-ne pe toti.
Italienii se agita o vreme, crispati, dar atacurile lor devin tot mai lucide, mai taioase.Incet, incet, imi dau seama ca in gardul aparari noastre se produc “sapaturi”, ca sipcile cad sub izbiturile necrutatoare ale lui Piola, Bertoni, De Maria.Si iata fatidicul minut 61…nu l-am uitat nici azi.S-a executat o lovitura libera, Piola a tasnit la minge dar s-a izbit de o stanca, Lazar Sfera, care desi mai scund avea o detenta remarcabila.Balonul a sters fruntea lui Piola, a sarit peste Sfera, apoi si peste Lengheriu.Vedeam mingea cum cade la 6 metri si instinctiv m-am avantat spre ea tipand la Misu:”Las-o!”.Dar Legheriu era ocupat cu un alt adversar , care parca rasarise din pamant , haituind si el balonul.Presat de Bertoni, caci despre el era vorba, Misu s-a fastacit incercand sa degajeze..Mingea s-a izbit de Bertoni si a sarit la un metru de poarta.Biavati l-a impins usor pe Lupas, dezechilibrandu-l si acesta n-a mai reusit sa schimbe traiectoria balonului, care a intrat usor in poarta , atinsa si de italian.Stadionul a devenit un vulcan…
Intre timp, pe teren, atmosfera devenise foarte incinsa.Reuter s-a enervat si l-a lovit pe Piola, De Maria l-a cosit pe Baratky…Baietii mi-au spus la sfarsit ca m-am aruncat ca un halucinat la picioarele lui Piola si Bertoni, scapati singuri spre poarta strigand:N-o sa va mai mearga! .Apoi am zburat la o minge inalta cu atata furie si inversunare, incat laolalta cu balonul am prins si capetele a doi italieni.Mai tarziu l-am blocat pe Bertoni cu un plonjon disperat, planand prin aer circa patru metri.Am simtit apoi mingea la piept si doua lovituri groaznice.Bertoni ma izbise la cap si la ficat.Mi-am palpat fruntea, simtind cucuiul cum creste sub palma mea.
Curios, rana de la cap nu ma mai durea, in schimb la ficat parca aveam o rana deschisa.Am ramas la pamant cu mingea in brate.Nu ma mai puteam ridica.Sfera, langa mine mormaia ingrijorat: Mircea, o sa te nenorocesti daca mai sari asa.Apoi, probabil ca am lesinat.M-am trezit mai tarziu pe tusa, masat de Sepci, iar Deak imi facea vant cu un prosop.O clipa m-am gandit sa cer schimbarea cu Petrica Radulescu.Dar in momentul urmator am inteles ca lupta nu e incheiata si baietii au nevoie de mine acolo in poarta.M-am ridicat cu greu si sprijinit de Sepci am inceput sa merg greoi.Imi tremurau genunchii.Am auzit aplauze din tribuna.Italienii salutau reintrarea mea in lupta….La sapte minute de la egalarea italienilor, am luat din nou gol, EXCLUSIV DIN GRESALA MEA.Am ezitat la o centrare periculoasa.Si curios, din acea clipa mi-am dat seama ca cele doua goluri nu-mi mai leaga lanturi de picioare cu obsesia lor, ca voi relua lupta de la capat, ca si cand scorul ar fi alb…”